Pentru că biletele de avion mi s-au părut destul de scumpe pentru zilele libere de 1 Decembrie 2022, am decis să le facem o vizită vecinilor bulgari cu această ocazie. Oricum nouă ne place foarte mult Bulgaria. Am văzut acolo niște locuri extraordinar de frumoase, locuri despre care sper să ajung să scriu și pe blog cât de curând.

Și ca să fie un weekend foarte prelungit, Victor și-a luat ziua de vineri (2 decembrie) liberă. Cu bagajele pregătite și cu hostel (prima dată ever când am fost la hostel) luat pentru zilele de 30 noiembrie-3decembrie, am așteptat cu nerăbdare ora 18:00 ca să ieșim pe ușă imediat ce termină Victor serviciul 😊. În jur de ora 16:00 am căutat și cazare pentru noaptea de 29 noiembrie că doar nu era să dormim în mașină oricât de faină este noua mașinuță (un SsangYong Korando roșu 🥰).

Am ales să petrecem noaptea în Gabrovo urmând ca a doua zi să plecăm spre sudul Bulgariei, unde urma să petrecem următoarele zile. Prognoza meteo de ploaie și zăpadă nu a fost tocmai pe placul meu, dar mno… dacă stai după vreme vizitezi poate 1 lună pe an și atât.

Dacă nu am stat pe Valea Prahovei, am “recuperat” pe Centura București… După București am avut drum lin, fără stat prin vamă sau prin alte locuri și am ajuns în Gabrovo destul de târziu, cândva după ora 23:00 (sau destul de devreme considerând ora la care am plecat de acasă 😅). În Gabrovo am optat pentru un apartament într-un bloc comunist cum aveam să vedem la fața locului 🤣. Deși pozele de pe booking din apartament arată foarte bine, când am văzut blocul, scara blocului și liftul am avut o mică strângere de inimă. M-am relaxat când am intrat în apartament. Pare renovat de curând și ai tot ce îți trebuie pentru o ședere de 1-2 nopți. Poate puțin cam multe 😆. Chiar făceam mișto cu Victor că bulgarii ăștia de la apartament nu cred să fi avut prea mulți turiști români care să îi golească de tot ce au lăsat prin cameră (cafea instant, ceai, gel de duș, pastă de dinți etc.). Nu m-a dus capul să fac ceva poze la apartament, dar arată ca în pozele de pe booking. Dacă vrei să vezi și eventual să îți rezervi o cameră ai link aici (Adriano’s studio Gabrovo). Noi am plătit 101lei/noapte.

Parcarea în Gabrovo costă și te poți trezi cu roata blocată după cum a fost și cazul nostru. Începând cu ora 08:00 dimineața, parcarea trebuie plătită prin mesaj telefonic la un număr scurt. Adică tu cu număr de România ciuciu, că nu poți. Știind că nu vom pleca mai devreme de 10:00 dimineața, am vorbit cu gazda pe whatsup să ne plătească parcarea urmând să îi dăm cei 2 leva pe 2 ore de parcare când ne întâlneam să predăm cheia. Și am stat relax. Prea relax… Când Victor a coborât cu o tură de bagaje s-a trezit cu roata blocată 😐. A sunat gazda care cică ne-a plătit parcarea. Se pare că nu a tastat numărul de înmatriculare corect. Sau aia a fost scuza oficială. Poate nici nu au plătit gândindu-se că pe acolo nu trec ăia de la parcări. Anyways, s-au oferit să plătească amenda de 22 de leva fiind vina lor că ne-a fost blocată mașina. Fiind oameni de treabă am plătit și noi jumătate, dar mno… nu pot să zic că m-a încântat situația. Măcar s-a rezolvat în maxim 30 de minute.

Ziua 1 – 30 noiembrie

Cu bagajele încărcate în mașină, am plecat la casa de schimb să schimbăm ceva lei și dinari în leva. Am admirat puțin orășelul de munte și l-am pus pe listă pentru a îl vizita pe o vreme mai frumoasă și nu pe lapoviță.

După ce am schimbat bănuți am plecat spre Muzeul Etnografic în aer liber Etar (Ethno village Etar pe GoogleMaps). Foarte puțini vizitatori. Mă gândesc că nici vremea nu a ajutat și că arată mult mai frumos primăvara sau vara. Chiar și așa, ne-am plimbat pe străduțe (la plural că sunt 2), am gustat o băutură de grâu (nu am înțeles exact cum îi spune 😅), am vizitat casele tematice amenajate în cadrul complexului, moara de apă, școala, magazinele de suveniruri 🙃 etc. Ruxy s-a distrat în felul ei: alergând pe străduțe, țipând, alergând pisicile, aruncând cu zăpadă 😆.

Am plătit 9 leva intrare, dar nu mi-e clară distribuția acelor leva 😆. Ni s-a spus răstit de două ori că ne costă 9 leva și atât deci nu știu cât de adult și cât de copil (dacă a fost ceva pentru copil). Mi-am luat și un magnețel tare drăguț de la casa de bilete. Mă bucur mult că l-am ales de acolo pentru că la magazinele din cadrul complexului nu am mai văzut altul asemănător. Sau sunt chioară eu și nu le-am văzut ceea ce nu ar fi complet exclus că doară de aia port ochelari 🤓.

După aproape 2 ore de degerat prin Etar, ne-am îmbarcat și am plecat mai departe. Urma să traversăm Balcanii spre Kardzali, cu oprire la Monumentul Libertăţii, vârful Sfântul Nicolae (Monument of Freedom, Saint Nicholas peak pe GoogleMaps), Monumentul milițienilor de pe Muntele Shipka (Big Bulgarian monument on Shipka peak pe GoogleMaps) și Monumentul Buzludzha (Buzludzha Monument pe GoogleMaps). Teoretic. Practic nu am ajuns că era ceață și zăpadă, iar în plus era o barieră care clar ne semnala că pe acolo nu vom trece cu mașina 😅. Pe jos nu prea aveam chef să merg mai ales că la ce ceață era mi-era că nici nu am fi văzut monumentul decât dacă l-am fi luat în brațe. Așa că ne-am dat jos din mașină să lăsăm copilul să facă îngerași în zăpadă pentru vreo 15-30 de minute urmând ca apoi să ne continuăm drumul spre sud.

Mi-a plăcut foarte mult drumul prin ceață și zăpadă 😍, dar am fost puțin dezamăgită pentru că se prefigura ca Etar să fie singurul obiectiv pe ziua respectivă. Fiind iarnă, la ora 16:30 deja este întuneric și eram cam departe de orice alt obiectiv pe care să îl prindem pe lumină, așa că ne hotărâm să oprim pe drum dacă vedem indicator spre ceva de vizitat.

În dreptul localității Shipka trecem pe lângă un indicator spre un mormând tracic.

-Oprim? întreabă Victor;

-DA!

Și uite așa am ajuns să vizităm complexul de 3 morminte tracice de lângă localitatea Shipka (Thracian tomb Shushmanets pe GoogleMaps)

Am ajuns la fixul fixului. La ora 16:00 ar fi fost ultima intrare (complexul închizând la ora 17:00) și noi am ajuns pe la 15:50. În acest complex sunt de fapt 3 morminte tracice: Shushmanets, Helvetia și Griffins.

Forma movilelor unde s-au descoperit mormintele tracice din Bulgaria este asemănătoare cu cele de la Șona, lângă Făgăraș (România). Dacă la Movilele de la Șona de la noi misterul încă planează și nu au existat săpături arheologice oficiale (sau au existat, dar nu au fost făcute publice), în Bulgaria săpăturile arheologice au scos la iveală oase de cal, fragmente de ceramică, fier, aur etc. În mormântul de la Shushmanets s-au descoperit chiar și o coloană ionică în anticameră și o coloană dorică în camera mortuară. Dacă îmi citești articolul cu Movilele de la Șona, vei vedea că ar exista niște poze făcute de un speolog brașovean în interiorul guruieților de la Șona. Niște hoți ar fi făcut săpături la Șona, iar speologul Radu Tănase a reușit să realizeze niște poze la culoarele din interiorul movilelor, culoare scoase la iveală de hoți.

Este extraordinar de interesant să vizitezi mormintele acestea tracice. Și cum sunt situate în Valea Regilor Traci (denumirea dată de arheologi acestei zone din regiunea Kazanlak) voi vrea să vizitez mai multe morminte de acest fel 😍. Oricum pe Victor l-am dus prin cimitire de pe la primele noastre întâlniri 😜 (vezi articolul despre Irlanda cu cimitirul de la Glendalough).

Am început vizita cu mormântul Shushmanets. Acesta era închis pentru că este un pic în afara razei casei de bilete și nu poate fi supravegheat foarte bine, dar ghidul a descuiat pentru noi. Am admirat singurele coloane descoperite în vreun mormânt tracic, iar apoi am plecat singuri să vizităm celelalte două morminte. Adică pe Victor l-am trimis înainte să fim siguri că măcar unul din noi le vizitează, în timp ce eu cu Ruxy am vizitat toaleta pentru o treabă urgentă a copilului 😩. Am avut baftă și am ajuns și eu la celelalte două morminte 🥰.

Vizita la mormintele tracice ne-a costat 24 de leva (12 leva/adult, Ruxy gratis). Am văzut review-uri cu oameni care se plâng de costul ridicat. Mie personal nu mi s-a părut deloc mult pentru ce am vizitat.

Când să plecăm, iubitu îmi spune că a văzut pe panoul de la intrare poza unei biserici, că a văzut cupola respectivei biserici în apropiere și că și-ar dori să mergem până acolo pentru că pare ceva deosebit. A vorbit cu băiatul de la casa de bilete care i-a spus că biserica respectivă ar fi Mănăstirea Shipka și că o găsim în localitatea cu același nume. Nu prea aveam eu chef să mergem până acolo, dar am zis O.K. Și bine am făcut 🤩. Shipka Memorial Church (pe GoogleMaps) are o arhitectură extraordinară cum nu am văzut până acum. Din păcate era închisă, dar îmi doresc să revenim să văd și interiorul.

Și cam atât. Deja s-a întunecat așa că am condus fără să mai oprim până în Kardzhali. Sau Kŭrdzhali. Sau Kardzali. Sau Kărdjali. Apăi cine mai înțelege această mare variațiune a traducerilor din chirilică?

Ne-am făcut check-in-ul la Hostel Kyosheto (rezervă aici). Recunosc că aveam ceva prejudecăți privind hostelurile și chiar dacă am ales cameră dublă cu baie proprie și am confirmat acest lucru cu recepția, tot aveam emoții cu privire la ce aveam să găsesc acolo. Sincer, mi-a depășit așteptările. De acum înainte chiar o să iau în considerare și hostelurile atunci când călătorim, mai ales că sunt mai ieftine. Cameră cu baie proprie of course. Că totuși… La Hostel Kyosheto noi am plătit 452 lei/4 nopți. Normal că nu m-a dus capul nici aici să fac poze, dar cele de pe booking sunt reale. De curiozitate mi-am băgat nasul și în băile comune, iar domnul de la recepție l-a băgat pe Victor și într-un dormitor comun atunci când îi explica cum să ajungă la restaurant. Și acestea arătau foarte bine și erau curate. Dacă vom mai ajunge în zonă, noi clar vom căuta să ne cazăm iar aici.

În cameră era destul de frig, așa că am pornit aerul condiționat pe căldură și am stat puțin pe canapeaua de la recepție ca să vedem dacă se încălzește sau nu. Dacă nu s-ar fi încălzit am fi căutat alt hotel pentru că nu voiam să ne îmbolnăvim. Am avut noroc și în cele 15 minute cât am stat pe hol temperatura în cameră a crescut cu 2 grade.

Și cum deja era noapte și voiam și noi să mâncăm ceva, am lăsat căldura să meargă și am plecat să căutăm restaurantul recomandat de la hostel (am aflat a treia zi că de fapt este deschis doar dimineața și la prânz deci nu am ajuns la el niciodată). Cum nu am reușit să găsim restaurantul, am oprit un tânăr pe stradă să îl întrebăm unde putem și noi mânca. Credeam că fiind tânăr vorbește ceva engleză. Vorbea suficient cât să ridice din umeri și să indice cu mâna într-o direcție și să spună green 🤣. Am nimerit cârciuma aia cu green de zicea băiatul (am aflat cu Google translate că fix așa se și traduce numele cârciumii: Verdele 🤣). Am intrat, am încercat să urcăm la etaj, nu am fost lăsați, așa că am rămas la parter pentru că mi-era prea foame ca să mai caut alt restaurant. Nu înțelegea nimeni ce voiam, iar meniul era doar în bulgară. L-au chemat pe unul, săracul, care lucra la bucătărie și care o mai rupea pe engleză ca să vadă ce vrem să comandăm 😂. Am luat o ciorbiță tradițională (cică) de legume pentru Ruxy, inimi de rață prăjite, mici bulgărești (Kebapcheta), o parlenka cu brânză (o pâine specific bulgărească foarte bună) și cartofi prăjiți. Și o bere bineînțeles 😏. Am lăsat aici 35 leva. Destul de scump pentru o cârciumă aș zice eu.

După cină ne-am întors în cameră să stabilim ce facem a doua zi pentru că se anunțau ploi și să ne odihnim.

Cum obiectivele pe care le gândisem eu de acasă nu prea se pretau pe ploaie, am hotărât să plecăm spre Peștera Yagodinska în ideea că poate la 3 ore distanță nu plouă.

Ziua 2 – 1 decembrie

Ne-am trezit la 07:50 când lui Victor i-a sunat alarma ca să meargă să plătească parcarea (1 leva/oră sau 6 leva/zi) la chioșcul de peste drum. Până s-a întors el, eu am pregătit ce să mâncăm. Am pregătit de acasă ouă fierte, salam, zacuscă. Ca sărakii 🤣. După ce am mâncat ne-am îmbarcat și am plecat. Bineînțeles că nu am ajuns la peșteră 🙄. Cum ne-am câcâit destul de mult până am mâncat și cum drumul fără pauze ar fi durat 3 ore și 10 minute am zis că nu mai are sens să mergem până acolo pentru că am fi ajuns probabil la ultimul tur în peșteră sau am fi condus chiar degeaba până acolo. Am decis astfel să ne oprim pe drum la ce indicatoare vedem și ni se par interesante.

După aproape 1 oră de condus vedem un indicator cu 3 chestii. Ne decidem să le vizităm p-astea. Dacă Orlovi skali era pe lista mea de ceva timp, celelalte 2 chestii habar n-aveam ce sunt. Am găsit una dintre clădiri pe GoogleMaps și îi spune Регионален музей, adică Muzeul regional (din Ardino), dar cealaltă clădire habar n-am ce este. Erau 2 panouri, dar doar în bulgară și ambele clădiri închise.

În curtea muzeului se află și bustul scriitorului și poetului turc Sabahattin Ali. Noroc că la statuie s-au gândit să scrie și în engleză 🙄.

Deja ploua mărunt așa că ne-am împachetat și am plecat spre Complexul de cult tracic “Orlovi skali” (Thracian cult complex “Orlovi skali” pe GoogleMaps).

Ajungem și…. poartă 😂. Mno, că la asta nu mă așteptam. Casa de bilete normal că era cu lacăt pe ea și nu aveam de unde să cumpărăm bilete, dar măcar poarta avea locaș de monede. Noroc că aveam monede 😐. Poteca de la casa de bilete până efectiv la stâncă durează 5-10 minute și este nou amenajată. Ar mai fi un drum, mai lung și care face stânga din poteca principală, dar noi nu am mers pe acela, mai ales că deja ploua destul de tare.

Orlovi skali (eng: Eagles’ Rocks, rom: Stâncile Vulturilor) face parte dintr-un grup de monumente tăiate în stâncă distribuite în Munții Rodopi. Rocile prezintă nișe de formă trapezoidală ce se presupune că țineau de cultul funerar al tracilor. Scopul exact al nișelor nu este cunoscut, dar cercetătorii au emis ipoteza conform căreia în aceste nișe ar fi fost amplasate urne funerare întregul complex având astfel rolul de necropolă.

Drumul de la poartă la cataroiul cu nișe a fost extraordinar de frumos. Norii, ceața și ploaia au accentuat extraordinar de frumos arămiul frunzelor 😍.

Exact în fața stâncii este o bancă acoperită ce a fost binevenită. Am ținut-o pe Ruxy sub acoperiș, iar eu și iubitu am plecat pe rând să dăm ocol stâncii. Tocmai când mă întorceam sub acoperiș a mai venit un cuplu să viziteze. Chiar am fost foarte surprinsă că pe vremea asta urâtă a mai ales cineva să vină să vadă Orlovi skali.

După ce am mai stat puțin sub acoperiș, văzând că ploaia nu dădea semne să se potolească, am pornit înapoi spre mașină. Deja ne luasem gândul de a mai ajunge la Peștera Yagodinska, dar am mai fi vrut să ajungem la Podul Diavolului (Devil’s bridge pe GoogleMaps) care era în zonă.

Drumul până la pod a fost EXTRAORDINAR de frumos. Îngust (doar pentru 1 mașină), cu râul Arda pe o parte și stânci deosebit de interesante pe cealaltă parte. Victor nu a fost foarte încântat de faptul că se vedeau bolovani pe drum, deci există alunecări de teren.

“Podul Diavolului” este un pod de piatră în apropiere de orașul Ardino, Bulgaria. Podul a fost construit peste râul Arda, în Munții Rodopi, între anii 1515-1518 și face parte din drumul străvechi care lega ținuturile joase ale Traciei de coasta de nord a Mării Egee. Nici aici nu era nimeni la casa de bilete, dar se putea intra pe bază de monede.

O arhitectură otomană foarte interesantă a podului și o mulțime de turnulețe de piatră (nu înțeleg moda asta). Bolovanii de pe malul râului aveau diverse culori și era o plăcere doar să stai să te uiți la ei în timp ce asculți apa râului.

Și pentru că m-a grăbit iubitu, nu am apucat să fac un macro mai bun la o floricică galbenă de o văzusem pe acolo 😞.

După ce am plecat de la acest pod, ne gândeam să mergem la un pod roman (Римски мост) al cărui pin l-am văzut pe GoogleMaps. Nu am ajuns până la pod. Drumul a fost extraordinar de prost, iar din cauza ploii de vreo 2 ori am zis merci că acum avem mașină 4×4.

Și cum deja se înserase, am plecat înapoi spre Kardzali ca să căutăm un alt restaurant să luăm cina. Am mers întâi să lăsăm mașina la hostel ca să poată și Victor să bea ceva la cină.

Pentru această seară am optat să mâncăm la The Old Home Restaurant (pin pe GoogleMaps) și sincer îmi pare rău că nu am dat de el anterior. Am plătit aici cât am plătit și la cârciuma din seara anterioară și nu s-a comparat. Porții mari și foarte gustoase. Da, am văzut în review-uri pe Google că unii se plâng că au așteptat mult. Noi am mâncat aici 3 nopți la rând și timpul de așteptare a fost chiar ok.

Ziua 3 – 2 decembrie

Spre surprinderea mea, a fost nevoie ca Victor să plătească doar 1 oră de parcare în dimineața zilei de vineri. Spre fericirea mea, deși era înnorat, se anunța o zi cu precipitații minime. După ce ne-am suit în mașină, am pus GoogleMaps-ul pe The Stone wedding (Nunta de piatră) și am purces la drum.

“The Stone wedding” este situată la doar 10 minute de condus de Kardzali deci am ajuns acolo foarte repede. La o intersecție de drumuri Google zicea să facem stânga, iar indicatorul de pe drum zicea să facem dreapta. Am decis să îl ascultăm momentan pe Google, mai ales că aveam de condus doar 3 minute în plus. Google ne-a dus cumva deasupra formațiunilor, iar după ce ne-am tras repede într-un selfie am decis să mergem după indicator. Luându-ne după indicator am ajuns într-o foarte mică parcare la drum, iar de acolo am mers aproximativ 10-15 minute pe jos până la formațiuni. Nu a fost un drum extraordinar deoarece a fost foarte alunecos.

“Nunta de piatră” este un complex de formațiuni de roci de origine vulcanică ce s-au format acum 40-50 de milioane de ani și sunt supuse eroziunii constante a vântului și ploii. Formațiunile cele mai vestite sunt Mirele și Mireasa ce pot fi ușor recunoscute datorită formei lor.

Roca este foarte interesantă. Dacă pui mâna se simte… nu știu sincer cum să descriu că nu am mai simțit așa ceva până acum. Asemănător cu lutul, dar nu chiar. Pe cât este de moale când este udă, pe atât este de tare când este uscată. Pentru câteva poze am folosit trepiedul pentru telefon și fără să fiu atentă, nu l-am curățat. Mno… m-am cam chinuit să deschid piciorușele trepiedului pentru că rămăseseră urme de rocă între ele care s-a întărit după ce s-a uscat.

Mi-a plăcut foarte mult să mă plimb pe acolo, printre formațiuni de forme ciudate și de culori ce variau de la alb, roz, roșu la verde și galben. Ce nu mi-a plăcut: vremea 🤣, dar dacă ar fi fost soare nu aș fi văzut cât de interesantă este roca.

După vreo oră și jumătate de căscat gura ne-am întors la mașină. Voiam totuși să mai vizităm ceva pe ziua respectivă și nu mai aveam multe ore de lumină și ia timp și drumul între obiective nu doar vizitatul propriu-zis. După ce ne-am dat jos adidașii de drumeție, am avut grijă să îi punem în pungi ca să nu facem mizerie în mașină 😅, am pornit spre obiectivul numărul 2 al zilei și anume Perperikon.

Într-o jumătate de oră am ajuns și la Orașul antic Perperikon. Am ajuns într-o parcare foarte mare și amenajată, deci în timpul sezonului turistic sunt mulți vizitatori. Acum erau poate 3 mașini parcate (inclusiv a noastră). Parcarea ne-a costat 1 leva (posibil în sezon turistic să fie mai scump), iar intrarea la sit a fost 6 leva/adult. Din păcate nici un ghid nu vorbea engleză 😔 și după cum aveam să vedem, nici panouri informative nu erau. Deci dacă ai “bafta” noastră fie te bucuri de priveliște și atât, fie te documentezi de acasă ca să știi ce vizitezi și te bucuri și de priveliște 😂. Noi ne-am bucurat de stânci și ceață și am citit puțin despre Perperikon când ne-am întors la hostel.

Perperikon (pe numele științific de Perperek), este un complex de piatră format dintr-un sanctuar megalitic din mileniile VI-V î.Hr., monumente din antichitate și o cetate medievală. Se presupune că Perperek a fost un oraș trac ce avea palat regal.

A început iar să picure în timp ce eram pe stâncă, ceea ce a făcut ca pietrele să devină foarte alunecoase. Ruxy a și căzut o dată și Victor abia abia a reușit să rămână în picioare. În mod surprinzător eu nu am căzut și de obicei eu sunt aia mai îngrămădită 😬. M-am bucurat că nu a plouat când eram la “The stone wedding” pentru că nu cred că am fi putut-o vizita.

În timp ce urcam spre platou ne-a abordat un nenică. Încerca omul să ne explice una-alta pe bulgărește deși i-am zis că nu înțelegem. A scos la un moment dat niște pietre și încerca să ne spună că sunt vechi tare. Mno… când ne-a cerut bani pe ele m-a făcut să mă îndoiesc de vechimea lor 😆.

Și la Perperikon roca din care sunt făcute blocurile de piatră este foarte interesantă. Când este udă este un verde închis cu pete gălbui, iar când se usucă verdele se deschide mult și se deosebește de gălbui mult mai greu. În momente din acestea îmi doresc să fi studiat geologia așa cum visam când eram mică 🙂.

Ne-am întors încet-încet la mașină după ce ne-am învârtit aproape 2 ore printre bolovani, iar după ce ne-am dat jos adidașii de drumeție am plecat spre The stone mushrooms (Mushroom Rocks pe GoogleMaps).

Ciupercile de piatră sunt alte formațiuni interesante situate lângă drum, în apropiere de satul Beli Plast. Formațiunile au fost sculptate de intemperii în riolit (rocă vulcanică) și prezintă nuanțe verzui și rozalii. Aici am stat cred că nici 10 minute 😆, dar nu pentru că nu ar fi fost foarte interesante, ci pentru că erau puține formațiuni. De la mașină la ciupercuțe faci poate 1 minut dacă este trafic intens și aștepți până poți traversa strada 😅, iar printre ciuperci te plimbi 5 minute la paso lento 😆.

Și cum mai aveam timp de un obiectiv scurt înainte să se întunece, am ales să mergem la Cascada Letovnishki (Летовнишки водопад pe GoogleMaps).

Până la cascadă am avut aproape 1 oră de condus, iar drumul trecea mereu printre formațiuni stâncoase asemănătoare cu cele de la “Ciupercile de piatră”.

Am trecut la un moment dat pe lângă un deal verde și unul roz ceea ce mi s-a părut amuzant ținând cont că astea erau culorile ciupercuțelor de piatră 😄.

Când am ajuns la cascadă, Ruxy deja dormea așa că, eu și Victor, am mers pe rând să vedem cum cade apa 😅. Pin-ul de pe GoogleMaps te lasă efectiv în drum și nu poți decât să lași mașina pe avarii 😅. Din drum până deasupra cascadei faci cam 2-3 minute pe câmp. Noi nu am mai stat să căutăm și cărare până la baza cascadei ci ne-am mulțumit să o admirăm de sus 😊.

Și așa am încheiat și ziua de vineri. Cina am luat-o tot la The Old Home Restaurant.

Ziua 4 – 3 decembrie

Printr-o foarte mare minune am reușit să plecăm înainte de ora 08:00 primul obiectiv ales de mine fiind de această dată la 1 oră și aproximativ 20 de minute de condus.

În apropiere de obiectiv, peisajul a devenit mirific 😍 (nu că până acolo nu a fost frumos 😛).

Încă puțin și ajungem la Canionul Râului Diavolului (The Devil’s River Canyon pe GoogleMaps) și la puțurile sale abrazive (Abrasive wells pe GoogleMaps). Da, denumirile în română sună… foarte ciudat.

Eu am pus pinul pe The Devil’s River Canyon, iar GoogleMaps m-a dus până într-o parcare mică lângă drum. Din această parcare sunt niște trepte ce se continuă cu o cărare până lângă râu. Lângă trepte este și un mic indicator cu Abrasive wells.

Pietrele sunt extraordinar de alunecoase dacă sunt ude. Deși am avut încălțări bune, am alunecat de câteva ori. Din fericire nu m-am răsturnat și am avut grijă să mă țin mai departe de râu. Nu știu cât de adânc este râul, dar zgomotul lăsat de pietrele aruncate de Ruxy m-au lăsat să cred că destul de adânc cât să fiu dusă dacă am căzut (mai ales că eu nu știu să înot).

Canionul este extraordinar de frumos😍. Un râu negru (ce te face să îți spui că numele de Râul Diavolului este îndreptățit) ce curge printre coloane de bazalt de diferite forme (cea mai frecventă am văzut că este forma pentagonală). Posibil să îmi fi părut râul negru și din cauza vremii mohorâte, dar nu i-ar diminua farmecul dacă ar fi mai verde sau mai albastru.

Și roca este extraordinar de interesantă: rocă vulcanică cu “foiță” verde sau transparentă. Dacă mă ajută un geolog cu mai multe informații ar fi super 😊.

După aproape 1 oră și jumătate ne hotărârăm și noi să facem pași. Voiam să mai vizităm și alte lucruri 🙃. În drum spre următoarea locație, ne-am oprit să ne tragem în poză cu barajul Râului Arda. Apropo de Canionul Râului Arda: dacă auzi un zgomot ascuțit pleacă degrabă de lângă râu pentru că se va da drumul la apă prin baraj.

Următorul loc pe listă ar fi fost Rock tombs Beekeepers (Скални гробници Пчелари pe GoogleMaps), DAR am văzut din review-uri (și alea foarte puține) că oamenii reușesc greu să ajungă la formațiuni sau deloc. GoogleMaps te oprește efectiv în drum și de acolo “Descurcă-te, frate”.

Noi ne-am gândit să mergem pe un drum de țară cumva până în fața formațiunilor. Am intrat pe drumeagul văzut de mine pe Maps setat pe Satellite (altfel nu este vizibil) și după câțiva metri, când am văzut că drumul nu este deloc grozav (tot datorită ploilor recente), i-am zis lui Victor să iasă înapoi în asfalt că nu vreau să pierdem timpul căutând acest obiectiv. Mai aveam 2 obiective la drum și apoi un obiectiv la care voiam neapărat să ajung și anume Cascada Satvorenieto.

Am pornit mai departe spre o altă rocă ce prezintă nișe (Скални ниши pe GoogleMaps). Iarăși Google ne-a lăsat în drum, dar aici măcar se vedea cataroiul și era și o cărare destul de vizibilă. De la drum până la stâncă faci aproximativ 5-10 minute deci nu este deloc departe. Mai sunt și alte formațiuni aproape, dar le-am dat cu skip de această dată.

După ce ne-am întors la mașină am condus efectiv 1 minut până la altă rocă ce prezintă nișe 🤪. Array of niches in the Kovan Kaya rock (pe GoogleMaps) este accesibilă pe o cărare mică pe lângă gardul casei din apropiere. Eu am ales să nu mai merg până lângă stâncă considerând că se vede mai frumos de la depărtare. Din drum până la stâncă faci poate 1 minut dacă tu alegi să mergi mai aproape. Aceste nișe poartă denumirea de Nișele de la Dolno Cherkovishte.

După 2 minute de stat pe avarii în drum cât să facem 1 selfie și 2-3 poze cu stânca 😜, plecăm spre поп Мартинова дупка. Un minut de condus și ajungem la un pod peste râul Arda. Trecem podul și… ne oprește poliția de frontieră.

Mno… că nu știu de ce ne-au oprit 🤣. Ca să nu mai spun că nu știu ce caută poliția de frontieră atât de departe de frontieră. Nu vorbeau oamenii deloc engleză și noi am presupus că ne-au oprit să vadă actele. A scos Victor buletinul, dar nici nu au vrut să se uite la el. Atunci am presupus că ne întreabă unde mergem. Dau google search pentru o poză cu obiectivul și îi arăt omului. Cred că polițistul a înțeles că vrem de fapt indicații 😂. S-a chinuit să îi arate și să îi explice lui Victor cum să ajungă unde vrem. Printre altele i-a spus că drumul durează 2 ore, iar când i-am arătat-o pe Ruxy a zis că 3 ore 🤣. Cum voiam neapărat cascada aia înainte să plecăm din Bulgaria am zis pas la acest obiectiv, dar rămâne pe listă pentru când vom reveni în zonă.

Îi arătăm atunci omului poză că plecăm spre Cascada Satvorenieto. Iar începe să se chinuie să ne explice plus că repeta într-una “dupki, dupki” care părea să însemne “gropi” în asfalt și nu înțelegeam ce ne tot repetă aia când vede că avem SUV 🤣. Oprește polițistul alt bulgar și îl întreabă pe ăla cum putem să ajungem noi la cascadă. Deja începusem să mă enervez puțin, deși oamenii au fost foarte amabili, dar pierdusem 15 minute și nu prea înțelegeam totuși de ce ne-au oprit. Gândindu-mă că poate nu avem voie să folosim drumul ăla deși GoogleMaps ne trimitea pe acolo, am luat translate-ul, am tastat întrebarea și i-am arătat-o omului pe limba lui. Bun, avem voie să folosim drumul, dar dupki, dupki 🤣.

Yay, am putut să plecăm mai departe. Finally.

Drumul a fost superb 🥰.

Dupki, dupki și ceață 😅.

În drum spre Cascada Satvorenieto mergem o perioadă pe lângă Râul Krumovitsa și chiar dacă vremea este mohorâtă rău de tot și se înserează, peisajele sunt extraordinar de frumoase 🥰. Am trecut pe lângă mai multe stânci interesante, dar am oprit doar la Скали река Крумовица (=Stâncile râului Krumovitsa) pe GoogleMaps.

Am ajuns și în satul Dolna Kula și chiar dacă GoogleMaps zicea că mai putem conduce încă 200m, i-am spus lui iubitu să parcheze în parcarea de o văzuserăm pentru că nu știam dacă mai încolo mai are loc să întoarcă. Nu prea ar fi avut 😅.

În parcare vedem 2 semne către 2 cascade diferite: un semn cu roșu spre Cascada Satvorenieto și un semn cu negru spre Cascada “Sărutul”.

După nici 20 de minute am ajuns, înnămoliți rău, la Cascada Satvorenieto. De când am văzut poze pe internet am rămas fixată pe această cascadă. TREBUIA să o văd. Da, este bestială 😍. Nu prea reiese din poze pentru că nu avem cele mai mișto telefoane, dar este BESTIALĂ.

Ar mai fi o cascadă la fel de frumoasă, printre coloane de bazalt, dar aia am înțeles că trebuie căutată așa că am lăsat-o pentru o viitoare excursie în zonă.

După ce am căscat gura suficient la căderea de apă și la bazalte, ne-am întors la mașină. Pentru că Ruxy era obosită, am decis să meargă Victor să caute cealaltă cascadă. 350m nu ar trebui să fie mult, nu? Și a plecat iubitul meu și îl aștept… Și îl aștept… Și îl aștept… După vreo 15 minute se întoarce și-mi comunică faptul că nu a găsit nici o cascadă. Decid să-mi încerc și eu norocul. Am plecat după indicator, am mers până la ultima casă de pe partea stângă unde mi s-a părut că aud un mic zgomot de cascadă. Mă iau după sunet și ajung la o cascadă mică, dar nu cea care apare pe poza din parcare. Îi fac 2-3 poze și apoi plec mai departe încă sperând să văd Cascada “Sărutul”.

Nope… deja e întuneric și câinii latră așa că sprintez înapoi la mașină.

Tot drumul până la hostel Ruxy a dormit așa că a fost suficient de odihnită să se zbenguie pe strada pietonală (pustie) din centrul orașului Kardzali 😅. Cina am luat-o în aceeași locație: The Old Home Restaurant 🤩.

După ce ne-am întors în cameră, cât Ruxy a mai păpat niște pâine cu cremă de ciocolată, eu m-am apucat să aranjez bagajele pentru că a doua zi dimineața urma să plecăm.

Inițial ne-am gândit să plecăm direct spre casă urmând să oprim pe traseu la diferite obiective, dar iubitu, văzând că nu sunt chiar împăcată că trebuie să renunț la un obiectiv pe care mi l-am dorit mult în excursia asta (Sanctuarul trac Chit kaya) a sugerat să mergem întăi acolo.

Nu pot să spun că a fost o alegere chiar inspirată.

Ziua 5 – 4 decembrie

Ne-am trezit de dimineață, iar după ce am mâncat, am lăsat cheia la recepție și duși am fost 🤣.

Am setat pin-ul pe Въжен мост Лисиците (Podul de frânghie “Vulpile”) și am pornit la drum. În aproximativ 20 de minute am ajuns la o mică parcare unde mai erau 2 mașini. Am decis să ne lăsăm și noi mașina acolo pentru că nu am văzut pe nicăieri poze cu drumul ca să-mi dau seama dacă putem continua cu mașina sau nu. Și nici eu nu am făcut ca să îi ajut pe alții 🤣. Am uitat 😅.

Anyways. Se mai poate continua cu mașină normală încă puțin apoi îți cam trebuie mașină cu gardă la sol înaltă. Drumul nu este asfaltat ci este drum forestier prin pădure. La un moment drumul se bifurcă: dacă faci stânga vei coborâ prin pădure până la linia de cale ferată, iar dacă faci drept vei continua pe drumul forestier până în gara de tren.

Pe drumul din stânga nu vei putea merge cu mașina 4×4, dar pe drumul drept vrei putea merge până în gară. Noi am ales drumul din stânga, am coborât până la calea ferată și am mers de-a lungul ei până în gară. Din gară, se traversează calea ferată și se continuă pe drumul din pădure până la pod.

De unde ne-am lăsat mașina și până la pod noi am făcut aproape 30 de minute, dar Ruxy merge încet.

Podul de frânghie “Vulpile” are 260m și este cel mai lung pod de acest fel din Bulgaria. Satul Lisitsite poate fi accesat pe acest pod sau cu barca pe barajul Studen Kladenets deși eu cred că este posibil să existe un drum și dinspre Letovnik practicabil probabil doar cu 4×4.

Când aproape am ajuns de partea cealaltă a râului Arda, am văzut un grup mai mare de bulgari și presupunând că au fost la Chit kaya, am decis să îi abordăm să îi întrebăm de traseu. Am avut noroc și nu prea. Vorbeau engleza și un tip era chiar foarte prietenos și voia să ne ajute și să ne explice. Doar că una din muieri a intervenit… ceapa ei. Ne-a răspuns să întrebăm sătenii cum ajungem. Tipul i-a răspuns în engleză că sătenii nu vorbesc engleza ca să ne poată explica. Femeia respectivă i-a spus atunci ceva pe bulgărește și omul ne-a urat baftă și nu ne-a mai spus nimic… Și doar nu se grăbeau pentru că atunci când am intrat în sat încă i-am văzut pe pod… Dar mno… așa ți-e cu unele muieri…

Am intrat în sat și am urmat ulița pe cât am putut de bine. Nu am făcut poze, dar ulițele alea nu au văzut niciodată asfalt și cred că nici nu vor vedea vreodată. Ne-am afundat destul de mult în noroi în unele părți pentru că efectiv nu aveai pe unde să ocolești. Am ieșit din sat și după vreo 10 minute am ajuns la alte 2-3 case ce păreau a fi din alt sătuc (am citit apoi că al doilea sat este Sakolsko).

Înainte de primele 2 case ale satului Sakolsko, am decis să urcăm spre deal pe ce părea a fi o cărare. Nu o fost cărare pentru mult timp… Cum nu am văzut nici un indicator și nici măcar un traseu evident, am decis să coborâm până pe malul râului Varbitsa, să urmăm ceva ce pe GoogleMaps setat pe satellite părea a fi drum, să ajungem în dreptul sanctuarului trac și să vedem apoi cum o luăm la deal.

Zis și făcut. Am coborât până în drum și am mers până am ajuns la baza stâncilor. Peisaje extraordinare a căror frumusețe a fost estompată de niște țipete de bărbat și de hăuituri 😔. Victor a presupus că sunt lupi, eu presupun că era vreun cioban care îsi chema câinii (deși nu prea sunau a câini) pentru că nu cred că sunt lupi în zonă. Și cum noi încă suntem traumatizați de câinii ciobănești (de când ne-au alergat unii la Gipsurile de la Leghia), am făcut un selfie, am luat copilul în brațe și am sprintat cât am putut de repede înapoi spre sat.

Probabil vom reveni la Chit kaya Thracian Sanctuary (pin-ul de pe GoogleMaps) în sezon că poate sunt mai mulți turiști atunci, deși am o vagă impresie că vom alege să vedem alte cataroaie cu găuri în ele.

Sanctuarul trac Chit kaya se află pe un versant stâncos la gura de vărsare a râului Varbitsa în râul Arda. Denumirea de “Chit kaya” s-ar traduce prin “stânca cu pereți” (chit =zid, cărămidă și kaya=stâncă) semnificând zidurile unei cetăți trace ce se afla aici în trecut.

Dacă atunci când am ajuns la pod eram doar noi, pescarii din sat și grupul de bulgari amintit anterior, la plecare erau destul de mulți turiști. Am văzut chiar și un cuplu cu bebe. Dar toți acești turiști cred că au venit doar pentru pod.

Am ajuns la mașină în sfârșit după vreo 4 ore de plimbare 😐. Ne-am dat jos adidașii plin de noroi și am plecat în sfârșit spre casă.

Și pentru că mai era ceva timp până să se întunece, am ales să mergem la podul roman Ivankova (Римски мост „Иванкова пътека” pe GoogleMaps).

GoogleMaps te duce fix într-o mică parcare de unde ajungi într-un minut chiar la pod. Deși nu pare, să știi că escaladezi un pic pentru a te putea urca pe pod 😅. Ne-am urcat pentru că voiam neapărat să călcăm și noi pe urmele romanilor 😊.

Am stat aici poate 15 minute după care ne-am grăbit să plecăm pentru că Victor își dorea să ajungem la un alt pod roman aflat la 20 de minute de condus, lângă localitatea Nikolaevo.

Am ajuns la fix cât să se tragă iubitu în selfie cu podul. Eu nu am mai apucat 🤣. Oricum aici trebuie să revenim ca să vedem podul pe lumină pentru că acesta este mare și mult mai solid. Adică pe ăsta am trecut cu mașina și există încă trafic pe el.

Și cam asta a fost excursia noastră la bulgari și prima ieșire din țară a noului nostru Korando 😍.

Și ca să ating puțin subiectul costuri:

Lidl (pentru mic dejun și băuturile-suvenir ale lui Victor): 72 leva (182 lei);

Cazări: 553 lei / cameră dublă / 5 nopți;

Cina la restaurant: 146 leva (367 lei);

Benzină (1670km): 610lei în România + 120 leva în Bulgaria = 912 lei;

Parcare: 4,5 leva (11,3 lei);

Taxa de pod: 15 lei + 4 leva = 25 lei;

Vignetă pe 1 săptămână: 15 leva (38 lei);

Intrare Etar: 9 leva (23 lei);

Intrare Shushmanets: 24 leva (61 lei);

Intrare Perperikon: 12 leva (31 lei);

Suveniruri: 10 leva (26 lei);

Total: 2.229,3 lei.