În sfârșit plecăm iar să vizităm. Yuuuppiiii 😀. După o pauză de aproape 3 săptămâni că iar au fost copiii bolnavi. Cei cu copii știu cum e cu grădinița 😅. Până în ultima clipă nu am știut că plecăm 🤣. Am rezervat o cazare în Veliko Tărnovo (deși eu cu Victor am mai fost acolo acum 3 ani) și m-am apucat de făcut bagaje vineri 17 iunie 2022 în jurul orei 14:00 în condițiile în care vroiam să rupem ușa la ora 18:00 când termină Victor serviciul. N-am reușit să plecăm până la ora 19:00, dar e bine și așa 😂.

Totul bine și frumos până aproape de Predeal unde era o coadă infernală. Victor sugerează că e din cauza bucureștenilor care mereu blochează Valea Prahovei, dar eu nu sunt de acord. Nu blochează nici un bucureștean Valea Prahovei pe direcția Brașov-București vinerea seara. Eventual duminica după amiaza, dar nu vinerea. Eu înaintez ipoteza vreunui accident. Am avut dreptate 🙃. Ca în cele 90% din accidentele din România, normal că un BMW a fost implicat. După aproape 1 oră și jumătate de mers bară la bară în sfârșit traficul a revenit la normal și am reușit să ajungem în Orașul Țarilor în jur de ora 2 dimineața fără nici un alt incident.

Nu am uitat să ne luăm vignetă din vamă că doar nu vroiam extra surprize. Cred că bulgarul de la vignete a făcut extra profit personal în seara respectivă. Noi de obicei plătim cu cardul doar că nici un aparat nu funcționa de această dată. Și la ghișeu trebuia să plătești în leva sau euro. Accepta tipul și lei și cică pune de la el leva și apoi o să-și schimbe leii în leva ca să îi ajute pe turiști…. Da, da. Și marmota învelea ciocolata în staniol 🙄.

Pe drum spre Veliko un puternic și plăcut miros de flori de tei a inundat mașina. Toată escapada noastră din acest weekend a fost însoțită de parfumul florilor de tei 😍.

În Veliko m-am aplaudat singură pentru ce cazare am reușit să găsesc 😁. Guest house-ul “The House” (rezervă aici) ne-a oferit o cameră extrem de spațioasă că se putea Ruxy da cu trotineta prin ea și o gazdă extrem de primitoare. Plus că era și central 😁. Ne-a așteptat omul ăla până la 2 noaptea să ajungem la cazare ținând cont că ar fi trebuit să ajungem pe la 11 noaptea și ne-a zâmbit încontinuu. Nouă ne-a plăcut foarte mult aici.

După încă o oră de învârtit prin cameră ca un hamster în cușcă, reușim și noi să ajungem la somn fixându-ne alarma, în mod foarte optimist, la ora 08:00 dimineața. În sfârșit somn de voie 😪.

Snooz.

Snooz.

Snooz.

În sfârșit ne decidem să ne ridicăm fundurile din pat că este ora 10:30 și vrem totuși să vizităm ceva pe ziua de azi și trebuie să schimbăm și niște bani. Până am făcut ceva descântece ca să convingem copilul să se scoale, până am mâncat, până ne-am îmbrăcat, s-a făcut ora 12:00. Până am schimbat bani a mai trecut jumătate de oră 😣. Slavă Domnului că ne-a dat suficientă minte să luăm trotineta copilului. A mers mult mai ușor și fără urlete că vrea în brațe 😅.

În sfârșit plecăm spre Peștera Bacho Kiro. Am ajuns, după nici 30 de minute, la o intersecție de drumuri. Google Maps ne trimitea spre dreapta, iar spre stânga vedeam gloata de turiști. Am zis totuși să parcăm mașina acolo la intersecție că este umbră și să ascultăm de Google și să mergem spre dreapta.

Pe când ne încălțam cu adidașii de drumeție, văd cu coada ochiului că se așează ceva pe piciorul meu. Mi-a cam stat pitpalacul mai ales că mie nu-mi plac zburătoarele. M-am relaxat când am văzut că este doar un fluturaș (care de fapt e o molie 😑): Amata phegea.

Nu pot să spun că Google a greșit când ne-a trimis spre dreapta, dar ar fi fost mai ușor spre stânga: nu am mai fi urcat un deal ca apoi să îl coborâm ci am fi mers la loc drept 🙃.

În drum spre peșteră, parcurgând o poteca foarte drăguță, vedem pe partea stângă și o cascadă mai mică pe râul Andaki, în aval de Cascada Dryanovo. Pe mine mă arde să îi fac și o poză din față, dar cum nu am chef să sar gardul și să cobor prin bălării o las baltă momentan. Am zis că o să îl fac pe Victor să-și facă drum prin bălării 😋 (că de aia e bărbat 😋), dar după ce terminăm de vizitat peștera și fortul Dryanovo. A avut baftă omul 😐: când în sfârșit am terminat de vizitat poziția soarelui făcea imposibilă o fotografie din față a acestei mici cascade.

Încă 2 minute de mers ca melcul și vedem și Cascada Dryanovo.

Am dat puțin din coate să ne facem loc prin gloata de adolescenți care se trăgeau în selfie pe podul din fața cascadei (mai mult fetele). Am reușit să fac și eu 2-3 poze la cascadă și o poză cu zoom la o broscuță ca să i-o arăt lui Ruxy.

Ne îndreptăm în sfârșit spre treptele ce duc la intrarea în Peștera Bacho Kiro. Ajungem la căsuța de unde se cumpără biletele de intrare. Îmi iau și un magnețel că.. deh.. dacă nu pun magnet pe ușă nu mă simt bine. Ne echipăm cu geci (că doar nu o să mergem la tricou într-o peșteră) și intrăm în măruntaiele pământului 😄.

Ne-am plimbat la pas lejer prin peșteră și am admirat speleotemele. A ajutat și faptul că Ruxy a fost foarte liniștită și preocupată de alte chestii. Aveam să aflăm cu ce s-a ținut ocupat copilul când am ieșit din peșteră 🙃. Peste tot erau monede: imprimate în podeaua peșterii, dar și în pereții acesteia. Erau unii pereți cu monede chiar și la 3m înălțime, dacă nu cumva și mai mult. Încă mă întreb cum Doamne iartă-mă au fost înfipte monedele alea la acea înălțime? Au venit special cu scara ca să fie siguri că nu le va “fura” nimeni dorințele? Așa cum a făcut Ruxy? Spuneam că fetița a fost foarte cuminte. Eteeee… d-aia 🤣. Ea a fost ocupată să-și umple buzunarele cu monede. A reușit să scoată 7 leva, iar 1 bilet a costat 5 leva 🤣🤣🤣.

Cineva care nu stă să caște gura prea mult în 30 de minute poate să termine traseul scurt al peșterii. Pe când vizitam, am văzut indicator către un traseu mai lung, dar care era închis. Când am ieșit am întrebat la ghișeu care e faza cu acel traseu. Cică este accesibil doar cu ghid zilnic de la ora 14:00, sau dacă se strâng 15 persoane care vor să meargă. Acel traseu durează 1 oră. Un pic ne-am ofticat pentru că eram acolo la ora 14 și nu ne-a zis nimeni nimic și clar că fiind turiști habar n-aveam. Am mai stat în fața peșterii cântând “Melc, melc, codobelc” cu toți oamenii uitându-se la noi ca la curiozitățile naturii și așteptând că poate poate se vor mai strânge 15 persoane, dar nu am avut noroc. Am zis: “Asta e. Poate revenim mâine la ora 2” și am început să urcăm scările din partea dreaptă a peșterii pentru a ne îndrepta spre Bench of Love și ruinele Fortului din Dryanovo. Destul de abrupte și alunecoase scările respective, după cum avea să afle fundul meu la coborâre 😣.

Până la Bench of Love (=banca dragostei), traseul a fost foarte plăcut. Aproape 20 de minute la pas de melc turbat, că doar eram cu Ruxy după noi, prin pădure, cu vedere la stânci și floricele. Spre mirarea mea, nu am avut incidente cu țânțarii bulgari de această dată și noi avem ceva antecedente cu ei 😆.

La un moment dat ajungem la o primă răscruce de drumuri. Alegem să mergem spre stânga unde ni se promite că vom ajunge la Bench of Love în 15 minute.

După încă vreo 5 minute ajungem la o altă răscruce cu o săgeată căzută pe jos care arată tot spre stânga, dar doar spre fort. Unde o fi dispărut banca? N-apăi mama ei de bancă. Hai la fort întâi. Sperăm că nimeni nu s-o gândit să se joace cu săgeata aia 😂 și ne îndreptăm iar spre stânga.

Altă intersecție. O potecă cobora spre stângă și una urca spre dreapta. Nexam semne. Adică era un semn d-apăi cine înțelege bulgara 🙃? Decid să coborâm. E bine 😃. În sfârșit ajungem la banca minune. Nu pot să spun că e cine știe ce. E doar o bancă, dar îți oferă o priveliște de sus asupra Mănăstirii Dryanovo și vederi ale stâncilor Canionului Andaki.

Stâncile Canionului Andaki sunt extraordinar de frumoase. Dacă te uiți atent vezi și ceva semne cu lilieci pe unele dintre ele.

Cum eram doar noi pe acolo, am stat vreo 5-10 minute pe bancă să se odihnească aia mică și să pape ceva, iar apoi am plecat mai departe spre fort.

Dacă spre bancă am coborât pe poteca dinspre stânga, acum am luat-o pe poteca dinspre dreapta (care e pe stânga venind dinspre banca iubirii) sperând să nu avem chiar așa mult de mers până la ruine.

Pe drum spre fort, am dat și peste o familie care se relaxau în hamace în pădure.

După alte 20 de minute de mers cu viteza luminii stinse prin pădure ajungem la ceva ce pare să fi fost cândva un turn de apărare. Imediat ajungem și la ceva ziduri de fortificație. Nu sunt indicatoare, nici explicații, nici nimic. Noroc că am găsit ceva date despre Fortul din Dryanovo pe internet când am ajuns acasă. Fortul este de fapt Fortăreața Strinava construită pe vremea tracilor, dar nu se știe cu siguranță când anume.

Sperând să mai găsim ceva fortificații, am tot continuat pe cărare până am văzut un indicator spre satul Bozhentsi. Mno… deci gata. Ne întoarcem. Nu explorăm mai mult de atât mai ales că mai trebuie să ne și întoarcem la mașină. Vrem să mâncăm și mai vrem să intrăm și la Mănăstirea Dryanovo.

Drumul înapoi până la peșteră s-a făcut vânând libelule, fluturași și molii și admirând floricelele.

După ce fundul meu a făcut cunoștință personal cu scările de lângă Peștera Bacho Kiro, ne-am îndreptat spre Mănăstirea Dryanovo nu înainte de a mai arunca o privire la Cascada Dryanovo și la râul Andaka cu stâncile canionului său.

Înainte de a vizita mănăstirea am zis totuși că trebuie să mâncăm ceva. Adică Ruxy și Victor să mănânce că ei fac urât de tot la foame 😅. Ne așezăm noi pe terasă la Restaurant Andaki și așteptăm, destul de mult, meniurile. Nu mai era nimeni pe terasă și mă gândeam că va dura puțin, dar … Normal că deja nu mă mai înțelegeam cu Ruxy. Ea vrea alune. Care sunt la mașină. Care mașină e parcată la mama naibii… Ceapa ei de copil 😫.

În sfârșit vin meniurile. Îi arăt lui iubitu ce să-mi comande, iau copilul de o lăbuță și purcedem la mașină să luăm alunele 😒. Vreo 10 minute dus până la mașină, 10 minute întors și încă n-a venit mâncarea. Stau și mă întreb: Când e aglomerat cât trebuie să stai să aștepți? Anyways.

În sfârșit vine mâncarea. Iubitu și-a comandat prăjelile bulgărești pe care trebuie să și le comande măcar o dată pe excursie (mici bulgărești, chifteluțe și frigănele), iar eu mi-am luat ceva tocană cu pui în ideea să mănânce și Ruxy de la mine ceva cărniță. Aș fi vrut și eu mici, dar asta mică nu mănâncă așa ceva și nici o tocană întreagă de pui nu mănâncă. Și cum nu puteam să mănânc și mici și tocană, am optat doar pentru tocană.

Normal că înainte de mâncare au trebuit terminate alunele 🙄.

Foarte bună mâncarea 😎.

Sătui fiind, purcedem spre Mănăstirea Dryanovo. Vedem pe partea dreaptă un monument ce comemorează trecerea a 100 de ani de la Revolta din Aprilie 1876.

Traversăm podul peste râul Dryanovo și intrăm în curtea mănăstirii pe ușa din dos 🙃.

Intrăm repede să vedem biserica la interior până se închide. Ruxy vrea să aprindă și ea o lumânare ca restul oamenilor 😀, iar apoi ieșim să ne plimbăm prin curtea mănăstirii.

După ce ne-am învârtit prin curtea mănăstirii și Ruxy s-a dat în leagăn și s-a holbat puțin la ponei, am hotărât în sfârșit să plecăm înapoi spre Veliko Tărnovo. Am mai fi vrut să ajungem și la Cascada Kaya Bunar, dar fiind deja 18:30 nu am mai fi ajuns pe soare.

Am spus Bye, bye Dryanovo și am plecat înapoi în Veliko, mai ales că i-am promis copilului că mergem în parc.

Ajunși în Veliko am găsit loc de parcare în fața hotelului spre fericirea noastră și Victor a fugit să întrebe gazda de unde își poate lua alcool la prețuri de oameni normali nu la prețuri de turiști 😉. I s-a recomandat un mic magazin de cartier situat la doar 1 minut de cazare pe o stradă lăturalnică: Минимаркет Е&М. Am găsit magazinul pe GoogleMaps doar cu litere chirilice deci nu dați cu pietre. După ce și-a cumpărat tăria lui preferată ( Whiskey Savoy) și niște bere, Victor s-a întors să ne culeagă pe mine și pe Ruxy și să mergem în parc. Tot gazda ne-a ajutat și la identificarea unui loc de joacă. Aparținea de un local, dar nu ne-a dat nimeni afară 🤣. Este vorba despre localul situat lângă statuia lui Stefan Nikolov Stambolov.

Stefan Nikolov Stambolov a fost un distins om politic, poet, jurnalist și revoluționar ce a ajutat la pregătirea revoltei bulgare din aprilie 1876.

Cât Ruxy s-a jucat la tobogane, Victor s-a tratat cu 1 bere 😆.

În sfârșit ne decidem să mergem și noi la somn cu gândul (optimist) să ne trezim la 7 ca până la ora 09:00 să facem check-out-ul și să vizităm din nou Tsarevets (eu și iubitu l-am vizitat și în 2019) și să ne plimbăm prin oraș.

😪

Normal că ne-am trezit la 08:30 că se pare că atunci când mi-a sunat alarma am închis-o și am adormit la loc… 😩.

Am reușit până la urmă să plecăm spre Fortăreața Tsarevets situată la doar 15 minute de mers pe jos de cazarea noastră. Pe drum spre fortăreață am găsit în sfârșit Casa Maimuței (Monkey House) pe care o ratasem și la vizita noastră anterioară din 2019. La cât de mică e maimuța aia nici nu mă mir că nu am văzut-o… Și cu o seară înainte am trecut pe lângă ea de 4 ori (de 2 ori dus-întors până la locul de joacă), dar cine a văzut-o?

Ne-am oprit și la terasele panoramice de unde am admirat orașul. Aceste terase au lateralele caselor ornate cu picturi în relief.

Am reușit și să găsim lichior de trandafiri pentru mine 🥰. Am mai cumpărat și mi-a plăcut foarte mult. Din păcate nu l-am găsit niciodată în supermarket-uri ci doar la magazine turistice și deci preț pe măsură.

Am trecut și pe la Catedrala Sfântului Gheorghe situată în vecinătatea Muzeului Figurinelor de Ceară (Museum of Wax Figurines). Pentru că era slujbă, mi-a fost rușine să fac poze la interior 😣.

Ne îndreptăm în sfârșit spre Tsarevets. Cu neplăcere observ că restaurantul care ne-a plăcut foarte mult la vizita anterioară s-a închis. Chiar speram să luăm din nou prânzul acolo. 😢

După ce ne-am învârtit vreo 3 ore prin Tsarevets (cu copii toate vizitele durează mai mult), am ieșit din fortăreață și am pornit să mâncăm ceva la un restaurant recomandat de Lau, un bun prieten de-al lui Victor. Spre fericirea noastră restaurantul era la doar 2 minute de cazare.

Pe drum spre restaurant am ajuns la ruinele unei bazilici și la o biserică (Biserica Sf. Constantin și Elena) ce în curând va ajunge în ruine 😥.

Am ajuns și la Shtastliveca pentru a luat un prânz foarte târziu. Mâncarea a fost bună, dar turistică. Nu am văzut în meniu mâncărurile tradiționale cu care suntem noi obișnuiți. Și din păcate nu am prins loc la geam ca să admirăm orașul în timp ce mâncăm. Era o masă liberă, Victor s-a așezat să ocupe loc, dar a fost ridicat de chelneriță ca să așeze un conațional de-al ei care chipurile aștepta de 15 minute, doar că noi nu am văzut pe nimeni așteptând. Cine a venit, a venit după noi. Mă rog… Noi nu cred că vom reveni aici. Nu datorită chelneriței, ci datorită faptului că noi preferăm mâncare tradițională autentică nu adaptată turiștilor.

Cât timp am mâncat, dar și cu o zi înainte după ce am schimbat bani, spectacolul preferat de Ruxy a fost ridicatul mașinilor. Atât cele înmatriculate în Bulgaria cât și cele înmatriculate în România. Cum era unul parcat aiurea cum era ridicat. Deci mare atenție cu parcatul în Veliko Tărnovo, dacă nu vrei extra surprize și nu dintre cele plăcute. Noi am întrebat gazda de la guest house unde putem parca să fim siguri că nu primim amendă sau că rămânem fără mașină.

După ce am mâncat am mers la mașină să ne pregătim de plecare. Cum apa plată ce o lăsasem în mașină deja era clocită, Victor l-a rugat pe domnul de la cazare să îl lase să intre să ia apă rece. Chiar l-a ajutat pe Victor să-și ia cafea de la tonomat fără ca iubitu să îi ceară ajutorul pentru că denumirile cafelelor erau doar în bulgară. Dacă la următorul sejur această cazare va fi liberă noi clar o vom alege din nou. Eu presimt că vom reveni la Veliko Tărnovo 😄.

Ne urcăm în mașină și plecăm spre Cascada Hotnitsa (sau Kaya Bunar) aflată la doar 30 de minute de Veliko Tărnovo doar că în partea opusă față de Dryanovo.

Am ajuns la parcarea de lângă cascadă și fiind destul de târziu (17:40) l-am trimis repede pe Victor să se uite de magneței până o schimb eu pe Ruxy care transpirase. A venit Victor înapoi după vreo 5 minute și mi-a spus că el a ajuns deja până la cascadă, care este foarte aproape. Văzând asta am decis să rămân în sandale că nu o fi mare baiul 😅. O fost 😅.

Când am ajuns eu la cascadă am văzut pe partea stângă niște trepte de piatră care, mă gândeam eu că duc deasupra cascadei. La cât de abrupte erau acele trepte am zis că nu le urc în sandale așa că am fugit repede la mașină să mă încalț cu ceva mai adecvat.

Treptele respective nu numai că nu au dus doar deasupra cascadei ci ne-au dus în Canionul Kaya Bunar. Ce credeam că va fi o vizită scurtă cu bifatul cascadei în 15 minute maxim, s-a terminat cu o excursie ce a durat aproape 2 ore în niște peisaje extraordinar de frumoase 😍.

Am ajuns până aproape de vârful traseului, moment în care ne-am oprit. Am mai fi avut de urcat doar vreo 2-3 bolovani, dar erau destul de înalți și ne-ar fi fost greu apoi să îi coborâm cu Ruxy. Am început să căbărâm pasând-o pe Ruxy de la unul la altul pentru că singură nu putea. La un moment dat Victor a luat-o înainte cu Ruxy eu rămânând în urmă să mai fac poze. Am continuat coborârea singură surprinsă că au ajuns atât de departe că nu îi mai văd deloc. Am auzit-o pe Ruxy strigându-mă la un moment dat și m-am gândit că au ajuns deja jos la cascadă.

Văd la un moment dat și un cuib de viespi. Sau albine?

Ajung și eu jos la cascadă și soț și copil ciuciu 😐. Nu-i nimic. Or fi la mașină și mă așteaptă. Ajung la mașină. Soț și copil ciuciu 😟. Încep să mă îngrijorez puțin și îl sun pe Victor. Pică rețeaua 😶. Deja mă îngrijorez și mai tare. Sun iar. Răspunde. Se pare că s-au abătut la un moment dat de la traseu și au ajuns la niște stânci și coboară imediat. M-am liniștit și i-am așteptat până au apărut și ei 10 minute mai târziu.

Ne schimbăm de bluze și plecăm spre România. Pe drum mă gândesc că ar fi fain să dăm peste vreun lan de lavandă, dar eu văzusem multe spre Durankulak și nu în zona centrală a Bulgariei.

Am avut baftă 🤩. Vedem un lan de lavandă pe partea stângă și Victor oprește în scârțâit de roți. Ne dăm jos să savurăm parfumul de lavandă, ciripiturile păsărilor și cântecul greierilor în apusul soarelui. La un moment dat oprește încă o mașină și coboară din ea un bulgar. Mă gândesc că o fi proprietarul să ne facă observație deși nu am călcat florile în picioare și nici nu le-am rupt 😨. Doar le făceam poză. Nu ne-a zis nimic omul. O fi fost sau nu proprietarul nu știu. Știu doar că și-a scos un scăunel și s-a așezat să savureze și el natura. Posibil să o fi savurat mai mult după ce am plecat pentru că e cam greu să faci un copil de 4 ani să tacă 😅.

Până la vamă am savurat parfumul de tei, parfum care ne-a însoțit în toată această escapadă de weekend 😍.

În încheiere vreau să ating subiectul costuri:

Cazare: 110 leva / cameră triplă / 2 nopți = 278 lei;

Taxă pod dus: 15 lei;

Taxă pod întors: 4 leva = 10,1 lei;

Vignetă: 50 lei (mai scump decât de obicei vezi mai sus în articol de ce);

Intrare Peștera Bacho Kiro: 10 leva/2persoane = 25 lei;

Prânz Dryanovo: 35 leva/2 persoane = 88,5 lei;

Prânz Veliko Tărnovo: 63,4 leva/3 persoane = 160,2 lei;

Intrare Tsarevets: 15leva/family ticket (2 adulți + 1 copil) = 38 lei;

Motorină (din Brașov): 850 km / consum de 5,5% / 9,2 lei litrul = 430,1 lei.

Total: 1100 lei.

Pentru mic dejun și cină noi am avut diverse crănțănele cumpărate din România de la supermarket și nu mai știu cât am dat pe ele.

Alte costuri în cazul nostru au fost cheltuielile cu suvenirurile (inclusiv lichiorul meu de trandafiri și whisky-ul lui Victor): 82 leva = 207, 2 lei.