Platoul Vârtoapelor, localizat în Munții Șureanu, Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina, este an de an acoperit între 14 martie-15 aprilie (depinzând de cât de rece a fost iarna) de o pătură de ghiocei sălbatici.

Ghioceii bogați (Leucojum vernum), denumiți popular și luște, sunt plante perene cu bulbi ce se întâlnesc în păduri, tufărișuri și fânețe umede. Înălțimea plantei variază între 12-35cm și de obicei prezintă la capătul tulpinii o singură floare de culoare albă cu câte 6 petale. Uneori planta prezintă 2 flori la capătul tulpinii această variantă fiind cunoscută (dar nerecunoscută de World Checklist of Selected Plant Families) ca Leucojum vernum var. vagneri. Fiecare petală, de lungime 15-25mm, prezintă la capete câte un semn mic verde (Leucojum vernum var. vernum) sau galben (Leucojum vernum var. carpathicum).

Traseul urmat de noi pentru a ajunge la ghiocei pornește din acest punct, de la intrarea în satul Grădiștea de Munte, jud. Hunedoara.

L-am parcurs de două ori până acum, în condiții destul de diferite. În 2022, am pornit de la asfalt și am ajuns sus în aproximativ 3 ore. În 2026, am reușit să urcăm în doar 1 oră și jumătate, însă am lăsat mașina mult mai sus pe traseu, ceea ce a făcut diferența.

Prima dată am fost doar cu fetița noastră, care avea 4 ani la momentul respectiv, iar a doua oară am revenit cu ambii copii, fetița de 8 ani și băiețelul de 5 ani. Ritmul nostru a fost, cum ne place să spunem în glumă, “de melc turbat” 🙃, dar pentru cineva fără copii și cu o condiție fizică mai bună, urcarea poate fi făcută lejer în aproximativ 2 ore.

Ca perioadă, diferențele au fost destul de evidente: în 27 martie 2022 încă mai erau petice de zăpadă pe traseu și pe platou, în timp ce pe 14 martie 2026 zăpada aproape dispăruse complet, iar ghioceii erau deja în plină înflorire.

Urcarea se face destul de susținut pe un drum forestier, accesibil în mare parte doar mașinilor de teren (deși am văzut și un Duster curajos 😄). Până la un anumit punct se poate urca și cu o mașină obișnuită, dar cu gardă mai înaltă, ceea ce te poate scuti de aproximativ o oră de mers pe jos.

Chiar și așa, dacă ai timp, îți recomand să lași mașina în parcarea de la drumul asfaltat spre Sarmizegetusa Regia și să te bucuri de o plimbare prin natură. Traseul este foarte frumos și merită parcurs la pas.

Pornind de la asfalt, după aproximativ 30 de minute de urcare ajungeți la o casă pe partea dreaptă. La prima noastră vizită nu era niciun câine aici, însă în 2026 am dat peste patru câini destul de mari (de luat în calcul pentru cei care se tem de animale). Nu păreau agresivi în sensul de a ataca, dar lătrau insistent și erau liberi.

Considerând urcarea de la asfalt, după aproximativ 30 de minute de drumeție se ajunge la o casă pe partea dreaptă. La prima vizită nu era nici un câine aici, dar acum, în 2026, erau 4 câini destul de mari (aviz celor care au frică de animale). Nu am văzut să sară la oameni, dar lătrau destul de agresiv și nu erau prinși în lanț ci erau lăsați liberi.

Pentru noi, momentul a fost puțin mai delicat: Victor, fiind destul de speriat de câini, a ales să rămână în urmă anul acesta, iar eu am continuat drumul doar cu copiii. După ce i-am “îmbunat” cu pâinea pe care o aveam la noi, situația s-a liniștit și ne-am trezit chiar cu o mică escortă până aproape de ghiocei.

Recunosc că prezența lor nu m-a deranjat deloc în final, mai ales când am observat și un semn de atenție pentru urs, semn care nu exista acum patru ani.

După încă o oră de drumeție se ajunge la loc drept unde este o căbănuță mică. Nu știu dacă este sau nu locuită.

După ce se trece de această casă începe iar urcarea prin pădure, iar în aproximativ 35 de minute ajungem în vârf de podiș. Aici sunt alte locuințe pe partea dreaptă. Am văzut drumeți care se duceau și în această direcție pentru ghiocei, dar noi am ales să ținem drumul mai departe la deal.

Ne continuăm drumeția pe platou pentru aproximativ 15 minute, iar apoi începem coborârea spre liziera pădurii.

Intrăm într-o mică pădure plină de spânz (Helleborus purpurascens), anemone (Anemone nemorosa) și crucea voinicului (Hepatica nobilis). Cât timp copiii s-au jucat, eu am profitat de moment și am surprins în câteva fotografii aceste floricele delicate.

Ieșim și din această pădure și ne continuăm drumeția. Trecem pe lângă un panou cu “Biodiversitatea Munților Șureanu” și de atenționare cu privire la frecvența urșilor în zonă. Văzând acest panou nu mă mir că s-au înmulțit și câinii ciobănești de pe traseu.

După semnul de atenționare cu privire la urși este și un copac cu două săgeți aflat la o intersecție. La acest copac trebuie să fii atent/ă când te întorci ca să nu ratezi drumul corect care să te ducă iar la asfalt.

Intrăm iar în pădure și deja începem să ne uităm pe partea dreptă după ghiocei.

După aproximativ 10 minute de la semnul de atenționare cu privire la urși ajungem în sfârșit la marea de ghiocei 🤍🤍🤍.

Sunt aproximativ 10 ha de ghiocei deci te poți opri la primii pe care îi vezi pentru că oricum nu ai cum să îi vezi pe toți 😅.

La ambele vizite am petrecut mai bine de o oră printre ghiocei, bucurându-ne de liniștea locului și de frumusețea lor delicată. Timpul parcă a trecut altfel acolo, printre flori, fără grabă.

Nu uita să te bucuri de ghiocei fără să lași urme: admiră-i în natură, nu îi rupe și nu lăsa gunoaie în urma ta.