Peștera Bolii (Peștera Cetatea Bolii) face parte din Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina din Munții Șureanu și se găsește în apropiere de Petroșani, jud. Hunedoara. Săpată în calcarele Dealului Bolii de către râul Jupâneasa, Peștera Bolii este una dintre puținele peșteri de la noi din țară străbătute în totalitate de un curs de apă și accesibile turiștilor pe toată lungimea.

Denumirea de Peștera Bolii provine cel mai probabil de la voievodul Bolia al cărui nume este menționat în 1404 într-un act de donație de pământuri și păduri al regelui Sigismund de Luxemburg. Peștera Bolii a fost locuită încă din perioada Paleoliticului mărturie stând obiectele de podoabă şi vasele din lut, dar şi uneltele din piatră şi os găsite aici. Peștera ar fi fost folosită și de romani, după cucerirea cetății dacice Bănița, ca depozit pentru mărfurile ce trebuiau ulterior distribuite legiunilor cantonate la Apullum și Potaissa (Legiunea a XIII-a Gemina respectiv Legiunea a V-a Macedonica). În Primul Război Mondial, trupele nemțești au folosit Peștera Bolii pentru depozitarea de muniție.

Conform lui Marcian Bleahu în cartea sa “Peșteri din România”, prima mențiune a peșterii de la baza Dealului Bolii este făcută în anul 1838 de către Johann Michael Ackner, iar primele descrieri mai detaliate în anii 1881 și 1899 de către Eduard Albert Bielz. În anii 1951 și 1964 sunt efectuate cercetări speologice de detaliu urmând ca Margareta Dumitrescu și colaboratării săi să publice rezultatele în anul 1967. Rezultatele acestor cercetări speologice au fost însoțite de planul detaliat al peșterii.

Din anul 2013, Peștera Bolii a intrat în custodia Asociaţiei Ecologice PetroAqua PETROŞANI. Aceasta a reușit să reconstruiască podurile peste râul Jupâneasa (poduri construite prin anul 1960 și distruse ulterior) și să repună peștera în circuitul turistic.

Situată la o altitudine de 750m (conform datelor speologice de aici sau 720m conform M.Bleahu), Peștera Cetatea Bolii prezintă un portal de intrare înalt de 10m și lat de 30m (conform M.Bleahu sau 20m lățime conform altor surse) și un portal de ieșire înalt de 10m și lat de 10m. Mie personal mi s-a părut că portalul de ieșire este mai mic de 10m înălțime, dar adevărul este că, din cauza nivelului Jupânesei, noi nu am fost până lângă acesta. Ieșirea peșterii este obturată de terasamentul căii ferate Simeria – Petroșani despre care se spune că ar fi fost construit cu piatră adusă de la Cetatea Bănița.

Datorită faptului că peștera este una străpunsă, iar intrarea și ieșirea sunt de mari dimensiuni, curenții de aer produși au împiedicat formarea de stalactite și stalagmite. Din același motiv, temperatura în interiorul peșterii este variabilă și dependentă de temperatura exterioară. În apropiere de Podul Stalactitelor de Gheață (al patrulea și ultimul pod peste Jupâneasa), temperaturile scăzute au favorizat totuși formarea de mici stalactite de gheață (de unde și numele podului). Iarna, în peșteră, dar mai ales la intrare, sunt prezente stalactite de gheață de mari dimensiuni pe care noi am avut plăcerea să le admirăm doar pe magnețelul achiziționat 😆.

Peștera Cetatea Bolii se desfășoară pe o lungime de 455m cu o diferență de nivel de la intrare la ieșire de doar 2-3m. Dezvoltarea peșterii este de 540m (lungimea totală a galeriilor), dar unele surse precizează lungimi mai mari de 1400m. Aceste lungimi se bazează probabil pe afirmațiile neverificate ale Cercului de speologi amatori din Petroșani care ar fi găsit și alte galerii, dar nu au publicat nici o hartă a acestora până în prezent. După cum se vede din harta peșterii dată de Margareta Dumitrescu, nu prea este loc de lungimi mai mari de 540m (455m lungimea galeriei principale + 85m lungimea galeriilor secundare).

După achiziționarea biletului de intrare de 10 lei/persoană (la 4 august 2019), se coboară treptele spre portalul de intrare al peșterii, portal orientat pe axa est-nord-vest. La aproximativ 60m de intrare, pe partea stângă se formează o galerie secundară unde se află și “fereastra” de poze, locul luminat strident în portocaliu unde turiștii fac poze.

Accesul la “fereastră” se face după trecerea peste Podul Luminilor.

Vis-à-vis de “fereastră” a fost amenajată o scenă și bănci pentru spectatorii ce doresc să participe la concertele susținute în interiorul peșterii. Scena este amenajată în sala mare a peșterii denumită și “Sala de concert și dans”. Aceasta se află la o distanță de aproximativ 75m de intrare și prezintă înălțimi de 10-12m și o lărgime de 45m.

Peștera Bolii se vizitează urmărind cursul meandrat al Jupânesei. Deoarece adâncimea râului variază între 50cm și 1m depinzând de debit, vizitarea peșterii a fost facilitată prin amenajarea a 4 poduri peste râu: Podul Luminilor, Podul Liliacul, Podul Sabia Dacică și Podul Stalactitelor de Gheață.

După Podul Luminilor se ajunge la o infiltrație de apă în peretele peșterii care seamănă izbitor cu Maica Domnului cu pruncul sau, dacă imaginea este răsturnată pe o parte, cu capul de lup al steagului dacic.

Părerea mea este că întreaga hartă a peșterii seamănă cu draconul dacic. Cel puțin aceasta a fost prima mea impresie când am auzit de Cetatea dacică Bănița și am văzut și harta Peșterii Bolii.

După traversarea Podului Liliacul și Podului Sabia Dacică, care este un pod curbat susținut de cabluri ce amintește de falxul dacic, se ajunge la Sala Liliecilor. Aceasta este o încăpere întunecoasă unde ocazional poate fi observată o colonie de lilieci.

Pe pereții peșterii pot fi observate din loc în loc și picturi rupestre pentru care noi ne-am pierdut instant interesul când am aflat de la micul nostru ghid (un băiat de vreo 12-13 ani aș zice eu) că nu sunt originale ci au fost realizate în anul 2007 cu ocazia filmărilor pentru Codul Zeilor. Eu sincer nu pot să înțeleg cum, pentru bani, nu mai contează deloc rezervațiile naturale ale României (vezi și ce s-a întâmplat la Aria protejată de la Racoș) 😥.

Chiar dacă iluminarea peșterii este destul de obositoare (din punctul meu de vedere), să observi cum râul și-a săpat drumul în calcarele dealului este fascinant. Se poate observa cum unele terase sunt netede indicând un curs lin al râului și cum altele au pereți abrupți indicând un curs tumultuos al apei.

Datorită râului ce traversează peștera, depozitele aluvionare sunt abundente. Fauna, pe lângă liliecii ocazionali, este reprezentată de păianjeni – Carpathonesticus puteorum (Nesticus puteorum), coleoptere – Duvalius (Duvaliotes) budai și colembole – Arrhopalites pygmaeus.

Bineînțeles că și acest obiectiv are legendele lui și variațiuni ale aceleiași legende. De menționat este legenda legată de numele râului ce străbate peștera (Legenda Jupânesei) și legenda legată de inima întoarsă a peșterii (Legenda fetelor de măritat).

Legenda Jupânesei: Se spune că, în vremuri de mult apuse, stăpână peste tărâmurile din jurul peșterii era Jupâneasa. Despărțită de iubitul care a plecat la luptă, domnița obișnuia să coboare în adâncurile peșterii și să se roage la Icoana Maicii Domnului cu pruncul pentru reunirea grabnică cu acesta. Maica Domnului, înduplecată de rugile fetei, o transformă pe aceasta în râul Jupâneasa pentru a grăbi reunirea celor doi iubiți.

Legenda fetelor de măritat: Se spune că, în vremuri de mult apuse, stăpână peste tărâmurile din jurul peșterii era o familie bogată ce avea două fete numai bune de măritat. Fata cea mare, cu ochi verzi și de o frumusețe neasemuită, era în schimb mândră și răutăcioasă. Fata cea mică, cu ochi albaștri și mai puțin frumoasă, deși o fire blândă și bună, îndepărta pețitorii cu tristețea ce i se reflecta pe chip. Cele două surori au ajuns într-o zi geroasă de iarnă să se adăpostească în Peștera Bolii. La un moment dat, sora cea mică observă inima întoarsă a peșterii și i-o arată și surorii ei. Fata cu ochi verzi, întreabă cu mândrie în glas: Inimă răsturnată, eu când mă mărit? În noaptea următoare, fata cea mică visează cum zâna peșterii îi spune că, pentru a se mărita, trebuie sa aleagă un băiat după placul inimii, să se roage la Icoana Maicii Domnului cu pruncul din străfundurile peșterii și la inima răsturnată a peșterii. Fata cea mică a ascultat de zâna peșterii și dorința i s-a împlinit.

Pe Dealul Bolii, deasupra Peșterii Bolii, la altitudinea de 904m, se găsesc ruinele cetății dacice Bănița, monument UNESCO lăsat în paragină. Noi nu am ajuns și la cetate sfătuiți fiind de domnul de la Peștera Bolii să nu ne avântăm deoarece traseul este unul dificil. La 5 minute de condus puteți vizita și Cheile Băniței.

Peștera Bolii poate fi vizitată pe tot parcursul anului: în perioada iunie-septembrie în fiecare zi a săptămânii între orele 09:00 – 18:00, iar în perioada septembrie-iunie doar în weekend între orele 09:00 – 18:00. Vizitarea întregii peșteri, într-un pas lejer, a durat pentru noi aproximativ 1 oră.​