Lacul Ochiul Beiului

Lacul Ochiul Beiului este situat în Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, jud. Caraș-Severin, fiind un lac carstic alimentat de un izvor subteran. Adâncimea maximă a lacului este de 3,6 metri și are o suprafață de 284 m². Datorită izvorului subteran, lacul nu îngheață niciodată apele sale rămânând la o temperatură constantă de 4-8 grade Celsius.

Situat la o altitudine de 310 metri, culoarea schimbătoare a lacului a dat naștere legendelor. Una dintre legende vorbește despre ielele ce vin să se scalde în apa limpede a lacului în noaptea de Sânziene și vrăjesc flăcăii.

O a doua legendă a fost inspirată de forma de ochi a lacului (de diametru de aproximativ 15 metri). Se spune că în trecut, în zonă ar fi trăit un bei frumos și bogat, cu ochi albaștri. Pornind la vânătoare, tânărul a întâlnit o fată de valah din satul Potoc aflată cu oile la păscut. Aflând de dragostea celor doi, tatăl beiului a ordonat slugilor sale să o omoare pe fată. Luptând pentru dragostea sa, beiul și-a pierdut un ochi ce a dat naștere lacului cu ape cristaline de aceeași culoare ca ochiul tânărului, iar lacrimile vărsate pentru pierderea iubitei au format Izvorul Beiului. Pe locul unde a murit fata se spune că ar fi izvorul Beușniței, iar Cascada Beușnița ar fi voalul ei de mireasă în încercarea de a se uni cu lacrimile iubitului. Bineînțeles că există mai multe variațiuni ale acestei legende, dar indiferent de legendă, adevărul este că Lacul Ochiul Beiului impresionează prin nuanțele sale verde-albastru care se schimbă pe parcursul zilei.

De la intrarea în Parcul Național de la Podul Bei, unde veți plăti 5 lei/persoană (la 11 septembrie 2021), se urmărește drumul forestier de 4,2 km spre stânga până la un camping și un restaurant unde puteți lua masa. Acest drum poate fi parcurs în aproximativ 20 minute cu mașina sau aproape 1 oră pe jos. De la restaurant traseul continuă doar pe jos pentru încă aproximativ 45 de minute (cu Ruxy noi am făcut 1 oră). Înainte de păstrăvărie se face stânga la indicatorul ăla mic pe care aproape îl ratezi și se urcă preț de 5 minute până se dă într-un alt drum forestier. Drumul până la lac este lejer și family friendly atât că durează ceva mai mult, dar destinația merită cu siguranță tot efortul depus.

Dacă veți continua traseul pentru încă aproximativ 30 de minute veți ajunge la Cascada Beușnița.

Mă găsești și pe Facebook, Instagram și Youtube. Nu uita să dai Like, Follow și Subscribe dacă îți place ce postez 😊.

You can also find me on Facebook, Instagram and Youtube. Don’t forget to hit Like, Follow and Subscribe if you like what I post 😊.

One comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s