În România există mai multe rezervații naturale de bujori sălbatici ce înfloresc de obicei în perioada aprilie-mai.

Mai multe despre bujori puteți citi aici.

Specia de bujor întâlnită în Rezervația naturală de bujor de stepă Zău de Câmpie, jud. Mureș, este Paeonia tenuifolia L.

Aria de răspândire a speciei Paeonia tenuifolia L. pornește din Munții Caucaz din Rusia și se oprește în Peninsula Balcanică (Serbia, România și Bulgaria), acoperind coasta Mării Negre a Ucrainei. În țara noastră, Paeonia tenuifolia poate fi întâlnită în mai multe locații precum: jud. Tulcea (Vf. Teke, Dealurile Niculițelului, Greci), jud. Constanța (Basarabi, Murfatlar, Techirghiol, 23 August), jud. Vaslui (Colinele Elanului), jud. Drobeta-Turnu Severin (Pădurea Crihala), jud. Caraș-Severin (Moldovița), jud. Mureș (Zău de Câmpie). Plantă perenă erbacee, această specie de bujor are o tulpină ce poate ajunge la 30 cm pe care se găsesc frunzele subțiri (între 0,5-6 mm lățime) și împărțite pe segmente. Florile sunt roșii, parfumate, având formă de cupă de dimensiuni cuprinse între 6-8cm. Timpul de prindere al seminței bujorului de stepă variază între 5-7 ani de când sămânța a ajuns în pământ, dar poate ajunge și la mai mulți ani depinzând de altitudinea de plantare.

Academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul școlii românești de botanică, înființează în anul 1932 rezervația naturală de bujori de stepă de la Zău de Câmpie (lotul A). Rezervația naturală a fost închisă anul trecut, 2020, pe fondul pandemiei de coronavirus, pentru prima dată în ultimii 88 de ani (până și în timpul celui de al II-lea Război Mondial ea a fost vizitabilă).

Rezervația naturală de la Zău de Câmpie este singurul loc în interiorului arcului carpatic unde se întâlnește bujorul de stepă fiind totodată și locul cu altitudinea cea mai mare la care această specie de bujor s-a putut adapta. Rezervația este împărțită pe două loturi: lotul de jos situat la altitudinea de 450 de metri și lotul de sus, diferența de nivel între cele două loturi fiind de aproximativ 25-30 m. Lotul A (lotul de sus) este cel declarat rezervație naturală în anul 1932 și are o suprafață de 2,5 ha și cuprindea 20.000 de exemplare de bujori la recensământul din anul 2014 (cu o creștere de peste 10.000 de exemplare față de anul 1950). Lotul B (lotul de jos) a fost declarat rezervație naturală în 1959-1960 și are o suprafață de 1 ha ce adăpostește peste 30.000 de exemplare de bujori.

Suprafața rezervației naturale a fost extinsă la 3,5 ha de către Marcu Sâncrăian și cuprinde, pe lângă cele aproximativ 50.000 de exemplare de bujori, mai multe specii de flori protejate prin lege cu ar fi: stânjenelul sălbatic, zăvăcusta, frăsinelul, laleaua pestriță sau untul vacii (Orchis morio – o specie de orhidee). Marcu Sâncrăian a fost un autodidact ce și-a dedicat întreaga viață pentru studiul și protejarea bujorilor de la Zău de Câmpie. Sâncrăian a studiat atent perioada optimă de recoltare a semințelor (care trebuie să aibă o culoare anume pentru a se putea prinde în pământ). În prezent, Ciprian Cenan este custodele rezervației naturale (“preluată” de la al doilea custode al său, Octavian Călugăr, decedat în 2017 și care i-a fost ucenic lui Sâncrăian timp de 31 de ani) îngrijind și cultivând bujorul de stepă pentru ca acesta să nu dispară cum s-a întâmplat deja în multe alte zone.

Există și o legendă referitoare la apariția florilor de bujor pe care o puteți găsi scrisă pe o pancardă la intrarea în rezervație: bujorii de stepă ar fi lacrimile de sânge ce au atins pământul ale unei fete ce își plânge iubitul ucis de propriul frate.

Datorită faptului că bujorul de stepă are o perioadă foarte scurtă de înflorire (de aproximativ 10 zile) care variază în funcție de temperatură, vă sugerez să vizitați pagina de Facebook a rezervației unde este anunțat stadiul în care se află bujorul pentru a nu merge la Zău de Câmpie și bujorii să nu fie înfloriți sau să fie deja trecuți. Tot pe pagina de facebook puteți vedea și informații legate de vreme și starea drumului până la rezervație.

Drumul până la rezervația de bujori este accesibil cu orice tip de mașină, dar nu pe ploaie sau după ploaie. Nu există taxă de intrare deși, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie una pentru ca aceste venituri să se poată utiliza în folosul rezervației.

Ca o notă de final: respectați cărările. Nu distrugeți natura doar pentru un selfie cu bujorul de stepă. Și copiii dumneavostră poate vor dori să viziteze rezervația peste ceva ani.

Dacă ajungeți la Rezervația bujorilor de stepă Zău de Câmpie merită să faceți o oprire și la Castelul Calendar (Castelul Ugron) din aceeași localitate.