Biserica fortificată Cincu

Biserica evanghelică fortificată din Cincu (germ: Groß-Schenk), jud. Brașov, are hram dublu, „Sfânta Maria” și “Sfântul Paul” și a fost construită între anii 1200-1241 după elementele arhaice din interior deși atestată documentar este doar din anul 1474 când este menționată într-un document cu privilegii oferite de către Matei Corvin oamenilor ce apărau cetatea. Inițial biserica a fost bazilică romanică cu trei turnuri, unul amplasat spre vest și două amplasate spre est. Turnurile din partea de est se deschideau prin intermediul unor arcade semicirculare spre nava centrală și spre cele laterale. Biserica de la Cincu este cea mai mare biserică din mediul rural fiind și cea mai veche construcție ce prezintă 3 nave ce inițial erau inegale ca înălțime. Navele laterale au o lungime de 38 de metri, cu 10 metri mai mult decât nava centrală, fiind poziționate de o parte și de alta a turnului de vest.

Bazilica romanică a fost transformată în biserică evanghelică în 1526 odată cu aducerea scrierilor lui Martin Luther în Transilvania de către Johannes Honterus, iar toată pictura de pe pereți a fost acoperită. Biserica evanghelică are dimensiuni impresionante măsurând la interior aproximativ 46,25m lungime, 19m lățime și 12m înălțime.

În anul 1493 are loc o invazie turcească ce aduce pagube serioase bisericii fortificate, aceasta fiind renovată între anii 1500-1522 și i se construiesc cele două ziduri de fortificație cu cele 5 turnuri de apărare (spre N, S, E, N-E, S-E) dintre care doar ruinele celui dinspre sud se mai poate astăzi observa. Poziționarea pe un loc abrupt pe 3 părți a bisericii a făcut necesară fortificarea acesteia doar pe partea vestică. Zidurile de fortificație aveau formă eliptică neregulată și sunt în ruine în prezent măsurând aproximativ 2-3 metri înălțime și mai puțin de atât pe partea vestică.

Între anii 1754-1755 se renovează acoperișul bisericii, iar în 1756 este montată o clopotniță nouă care va fi însă distrusă împreună cu acoperișul turnului și orologiul bisericii într-un incendiu în 1789. Distrugerile provocate de incendiu sunt reparate în 1791 când înălțimea navei principale este adusă la nivelul celor laterale. În urma incendiului doar turnul de vest rămâne în picioare, turn înalt de 65m ce prezintă 4 turnulețe mai mici semn că la Scaunul de la Cincu se puteau da pedepse capitale. Turnul de vest al bisericii adăpostește 3 clopote (prima turnare a celui mai vechi datând din 1512) care au fost turnate din nou după incendiul din 1789. Tot în partea de vest se află și tribuna orgii în stil clasicist care a fost realizată în anul 1903 de către frații Rieger, orga inițială fiind vândută comunității din Toarcla.

Altarul bisericii în stil gotic târziu a fost pictat în 1521 de către pictorul sibian Vincentius pentru biserica din Moșna de unde a fost cumpărat în 1722 și mutat la Cincu peste predela (=partea inferioară a unui tablou reprezentând scene legate de subiectul principal al acestuia) deja existentă ce datează din anul 1542. Pictura altarului reprezintă necredința apostolului Toma, iar pe piatra de altar stau inscripționate cuvintele lui Iisus către acesta: “Dominmeus et Deus meu Toma quia vidisti beati qui non viderunt et credierunt.” Una dintre scenele înfățișate pe predelă este Adorația Păstorilor, unde păstorii sunt reprezentați de locuitorii din Cincu îmbrăcați în costume populare autohtone.

Interiorul bisericii prezintă mai multe stiluri arhitectonice: de la orga clasicistă, altarul și stranele gotice la cristelnița, epitafurile și stranele breslelor străjuite de balustrade din fier forjat (balustrade datând din 1796) realizate în stil baroc, toate acestea conferind un farmec aparte lăcașului de cult.

Biserica Evanghelică de la Cincu a adăpostit mai multe colecții de valoare: o colecție de vase liturgice dintre care multe sunt expuse la Muzeul Brukenthal, o colecție de covoare orientale care în prezent sunt în depozitele Bisericii Negre din Brașov și o colecție de steaguri ale diverselor ghilde.

Partea sudică a absidei are încastrată piatra funerară a preotului Paul Wohner care a decedat în anul 1639 la vârsta de 63 de ani.

Când am ajuns noi la biserica de la Cincu, în 3 mai 2021, aceasta era închisă, dar avea un număr de telefon afișat la care am și sunat. Fiind a doua zi de Paști nu prea ne așteptam să ne și răspundă cineva, dar a răspuns o doamnă care a zis că va ajunge imediat să ne deschidă. Am avut de așteptat doar vreo 10 minute. Prețul intrării a fost de 5 lei/persoană pentru care am primit și bilet (la 3 mai 2021), iar noi am petrecut aproximativ 1 oră vizitând interiorul bisericii.

Din păcate nu am avut parte de ghid, doar de câteva explicații care au venit ca urmare a unor întrebări din partea noastră. În timp ce admiram cristelnița, am observat ceva ciudat la podeaua bisericii și m-am aplecat încercând să ridic cu mâna una dintre scânduri. În acel moment, doamna care ne-a deschis a venit, a dat la o parte niște scânduri și mi-a spus că acolo a fost o intrare spre tunelurile de sub biserică, tuneluri folosite pentru adăpostul femeilor și copiilor, dar și pentru evadare în caz de necesitate. De aceea podeaua bisericii pe mijloc, între strane, scârțâie destul de tare și sună a gol: datorită tunelurile (5 la număr) ce se ramifică pe sub biserică. Cel mai lung tunel ar avea 600 de metri și ar avea ieșirea direct în cimitir fiind folosit pentru îngroparea morților în perioada de asediu a turcilor. Doamna ne conduce apoi printre strane și unde se vede o gaură în podea dă la o parte alte scânduri de lemn dezvăluindu-ne fântâna adâncă de 14 metri a bisericii, fântână construită în interiorul bisericii pentru ca apa să nu poată fi otrăvită de cotropitori. Și cam atât au fost explicațiile primite.

Am reușit să urcăm și în turnul bisericii trebuind să avem foarte mare grijă la copil deoarece ferestrele nu erau asigurate. La etajul superior aproape de turn se găsește și temnița matrimonială folosită în cazul soților ce voiau să divorțeze. Un record al acestei închisori îl reprezintă faptul că vreme de 150 de ani nu s-a înregistrat nici un divorț.

Biserica Fortificată de la Cincu este un obiectiv care cu siguranță merită a fi vizitat.

Mă găsești și pe Facebook, Instagram și Youtube. Nu uita să dai Like, Follow și Subscribe dacă îți place ce postez 😊.

You can also find me on Facebook, Instagram and Youtube. Don’t forget to hit Like, Follow and Subscribe if you like what I post 😊.

Leave a comment