Castrul roman Carsium

Cetatea Carsium de pe Dealul Cetății, comuna Hârșova, jud. Constanța, se presupune că a fost construită în a doua jumătate a secolului I d.Hr. pe locul unei așezări dacice. În anul 103, împăratul Traian întărește cu ziduri de piatră fortificația. După căderea Imperiului Roman, peste castrul roman ar fi fost construită o cetate bizantină.

În urma săpăturilor arheologice au fost identificate pe malul Dunării 2 incinte: una exterioară de dimensiuni 120x120m și una interioară de 85x60m. Cele 2 incinte erau prevăzute cu sistem de apărare format din val și șanț. Până în anul 2009 se presupunea că Cetatea Carsium ar fi fost un castru auxiliar pe malul Dunării, castru de formă rectangulară și construit din piatră.

În anul 2009 a fost descoperită Poarta de Nord a Castrului Carsium ceea ce indică faptul că de fapt castrul nu era doar cel de pe malul Dunării. Deci nu se știe nimic despre întinderea reală a fortificației sau conturul acesteia (pinul pe GoogleMaps este la “Poarta de Nord a Cetății Carsium”). Săpăturile arheologice defectuoase, suprapunerea fortificațiilor medievale peste cele antice și distrugerea zidurilor pentru refolosirea pietrei în construcțiile ulterioare din zonă, fac imposibilă identificarea cu precizie a zidurilor delimitatoare ale cetății sau a vechimii acestora.

Această poartă nou descoperită era străjuită de 2 turnuri simetrice de forma literei U și orientate spre N-NV.

Din păcate noi nu am putut sta mult să ne uităm atent la Poarta de Nord a Cetății Carsium deoarece erau 2 câini care s-au repezit la noi. Am reușit să facem fix 3 poze și să urcăm repede în mașină 😒.

Săpăturile arheologice realizate până acum au scos la iveală cărămizi utilizate la construcția cetății. Aceste cărămizi aveau ștampilate pe ele numele diverselor unități militare staționate aici: Ala Gallorum Flaviana, Classis Flavia Moesica, Legio I Italica. Misiunea acestor unități militare era de a apăra vadul de trecere al Dunării, vad care era unul dintre cele mai importante de pe acest segment al limesului dobrogean.

Au mai fost descoperite bijuterii de aur, vase de ceramică, diverse unelte și cel mai mare număr de borne de drum romane (10 la număr). Aceste descoperiri sugerează faptul că localitatea antică de la Hârșova a fost un important centru comercial și de tranzit. Între secolele IV-VI, în timpul împăraților Constantin cel Mare și Iustinian, sunt atestate mai multe reconstrucții ale cetății.

Până în secolul al X-lea când cetatea Carsium fost reconstruită de bizantini, istoria acesteia este incertă. În secolul al XIII-lea, Carsium este reconstruită de genovezi. În secolul al XIV-lea localitatea de la Carsium făcea parte din Țara Românească sub conducerea lui Mircea cel Bătrân, iar între secolele XV-XIX, cetatea a fost sub stăpânire turcească și purta numele de Hirsova (sau Harisova). În 1829 cetatea Hirsova a fost demolată de turci ca urmare a pactului de pace cu rușii de la Adrianopol.

La 25 aprilie 1945, Cetatea Hârșova este declarată monument istoric împreună cu alte mari cetăți antice dobrogene (Histria, Adamclisi Tropaeum Traiani, Callatis și Capidava), la propunerea Ministrului Artelor la acea vreme, Mihail Ralea.

În anul 2019 ar fi existat un proiect de restaurare a Castrului Carsium cu fonduri europene, proiect oprit din cauza lipsei unor avize de la comisia tehnică de arheologie. În prezent, nu se efectuează nici o săpătură sau restaurare, castrul fiind lăsat de izbeliște și înnecat de gunoaie.

Dacă la Porta de Nord a Cetății Carsium am văzut o pancartă cu un minimum de informații, la ruinele “principale” nu am văzut nimic. Cum noi nu am acoperit tot platoul din cauza faptului că iarba era foarte înaltă și nu știam pe ce putem călca, este posibil să fi existat totuși o pancartă informativă în altă parte.

După foarte puțin timp petrecut lângă Turnul Comandantului, am coborât pe malul Dunării. Spectacolul oferit de stânca pe care a fost construit castrul este extraordinar 😍. Încă se mai pot vedea rămășițele zidului de piatră lung de aproximativ 40m ale fostului port al castrului.

Stânca pe care se află rămășițele Castrului Carsium a fost declarată arie protejată în 1943 sub numele de Canaralele din Portul Hârșova.

Cred că am petrecut aproape o oră plimbându-ne de-a lungul Dunării și admirând stâncile. Fiind deja toamnă (10 septembrie 2022), căldura soarelui nu te dobora, așa că plimbarea a fost foarte plăcută.

Din data de 31.01.2020, Castrul roman Carsium este pe lista provizorie UNESCO ca parte a limesului dobrogean (unitatea administrativă: Moesia Inferioară). Să sperăm că proiectul de reabilitare va fi deblocat curând pentru ca turiștii să se poată bucura de această urmă a istoriei neamului românesc.

Mă găsești și pe Facebook, Instagram și Youtube. Nu uita să dai Like, Follow și Subscribe dacă îți place ce postez 😊.

You can also find me on Facebook, Instagram and Youtube. Don’t forget to hit Like, Follow and Subscribe if you like what I post 😊.

Advertisement

2 comments

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s