O parte din luna de miere ne-am petrecut-o în Bangkok, capitala Tailandei începând cu anul 1782. Am avut la dispoziţie 4 zile pentru a vizita ce ne-am propus, pentru că în zilele în care aveam zboruri am ales să nu programez nimic pentru a fi odihniţi. Dacă timpul vă permite şi aveţi suficientă energie, puteţi să vă setaţi obiective şi pentru zilele respective.

Am aterizat în Bangkok în 25 decembrie 2018 la ora 23:00 după un zbor de 12 ore cu escală la Moscova. După ce am trecut de vamă, primul lucru a fost să ne asigurăm că avem datele mobile oprite şi apoi să schimbăm bani pentru a putea plăti taxi-ul spre hotel. Nu am schimbat mulţi bani pentru că toată lumea ştie că în aeroport cursul valutar este foarte dezavantajos.

În parcarea aeroportului am fost direcţionaţi la un stand de taxi-uri unde ne-am înscris pe o listă şi am aşteptat să ne vină rândul să ne urcăm în maşină. Cum tailandezii au alt alfabet şi nu prea se descurcă ei în engleză, vă sfătuiesc să aveţi printată adresa hotelului unde trebuie să ajungeţi.

După 30 de minute în taxi am ajuns la Neighbor Phuthon (rezervă aici), hotel de 3* cu mic dejun inclus şi poziţionat relativ aproape de majoritatea obiectivelor. Cum pin-ul hotelului nu era tocmai corect pe hartă şi şoferul de taxi nu ştia să ajungă, am sunat la hotel şi i-am lăsat să se înţeleagă pe limba lor. La hotel am ajuns la ora 23:00 şi ne aştepta băiatul cu care vorbisem la telefon (hotelul este afacere de familie) pentru a ne face check-in-ul. Se pare că trebuia să avem şi suma pentru a ne plăti în avans cazarea, dar am convenit să o plătim a doua zi pentru că nu schimbasem atâţia bani în aeroport. După ce am ajuns în cameră am făcut duş, ne-am setat alarma pentru a doua zi dimineaţă şi somn de voie.

Ziua 1

Am avut o surpriză foarte plăcută să vedem micul dejun, care era specific thai şi home made alături de cea mai bună cafea pe care am băut-o eu vreodată până acum. Nu sunt expertă în fotografiatul meniurilor şi de obicei uit să o fac, dar promit să fac o treabă mai bună pe viitor.

După dejun, în timp ce ne savuram cafeaua, am analizat intinerariul făcut acasă şi cum să ajungem la primul obiectiv. Puteţi vedea aici cum am procedat precum şi costuri aproximative.

Prima zi şi era să ne luăm prima ţeapă deşi citisem despre aşa ceva. Am ieșit cu harta pe care am luat-o de la hotel în mână încercând să înțelegem în ce direcție să o luăm spre primul obiectiv și cât ne-ar lua să mergem pe jos până acolo. Și dacă nu ai o hartă în mână oricum îți scrie în frunte “turist”. Poof dintr-o dată apare o tailandeză lângă noi să ne explice ce și cum. Din una în alta ne spune că templul la care vrem noi să mergem este închis până la prânz pentru că este zi de sărbătoare și că putem face o croazieră pe râu ca să mai treacă timpul. Ne și arată pe hartă un ponton aproape de templul pe care vroiam să îl vizităm și cum Victor vroia și croazieră pe râu am zis cu glas tare că într-adevăr este o idee bună. Cum a auzit asta, tipa a și făcut semn la un tuk-tuk ce tocmai trecea pe acolo cu viteză mică (a naibii coincidență) și “negociază” cu șoferul să ne ducă la pontonul respectiv pentru numai 20 de baht. Experiențele ulterioare cu tuk-tuk-ul ne-au arătat că nicidecum un șofer de tuk-tuk nu va merge cu viteză mică (circulă ăștia ca nebunii) și nicidecum nu va accepta doar 20 de baht pentru 10 minute de condus cât a durat la noi drumul până la râu. Buuun…ne-am urcat în tuk-tuk și am ajuns la pontonul arătat de tipă pe hartă, ponton situat pe un drum mic, îngust, între 2 case, murdar, unde erau 3 tailandezi cu fețe cam dubioase mi s-a părut mie și o singură barcă ancorată la ponton ceea ce mie mi s-a părut și mai ciudat. Au încercat să ne facă mai multe oferte, dar am refuzat zicând că vreau întâi să mergem la un 7Eleven și duși am fost. Deci până la urmă a fost țeapa lor că nu am mers cu barca și am și ajuns cu doar 20 de baht la 5 minute de templul pe care vroiam să îl vizităm şi anume Wat Pho.

Ne-am oprit întâi la un 7Eleven unde am cumpărat o cartelă cu internet pentru a putea folosi GoogleMaps (nu că nu ne-am fi descurcat cu hartă, dar e mai simplu cu GPS), iar apoi ne-am continuat drumul spre Wat Pho.

Wat Pho – Temple of the Reclining Buddha

Aici era să ne luăm a doua ţeapă. O tailandeză stătea ceva mai departe de poarta de intrare şi vindea pantaloni lungi. A tot încercat ea să ne vândă 2 perechi zicându-ne că nu vom avea voie să intrăm că pantalonii noştri nu sunt suficienţi de lungi. O pereche de pantaloni o vindea cu 200 baht. I-am spus că revenim dacă este cazul. Nu a fost.

Wat Pho este cel mai vechi şi cel mai mare templu din Bangkok. Atracţia principală o constituie statuia placată cu aur a lui Buddha. Statuia are o lungime de 46 de metri şi o înălţime de 15 metri.

Am setat Gps-ul şi ne-am îndreptat spre The Grand Palace.

The Grand Palace şi Wat Phra Kaew

Când am ajuns la complexul Palatului Regal şi am văzut taxa de intrare ne-am dat seama că va trebui să mai schimbăm bani. Aţi văzut din pozele precedente că pantalonii lui Victor sunt până la genunchi. Ei, aici a fost singurul loc unde nu i s-a acceptat să intre aşa ci doar cu pantaloni PESTE genunchi. La intrare am fost direcţionaţi spre un magazin din cadrul incintei pentru a-i cumpăra pantaloni la 300 baht perechea….

Palatul Regal a fost palatul oficial al regelui din 1782 până în 1925. Complexul cuprinde mai multe secţiuni printre care şi Templul lui Buddha de Smarald. Nu toate aceste secţiuni sunt deschise publicului spre vizitare, iar în interiorul incintelor fotografierea este interzisă.

Wat Phra Kaew (Temple of the Emerald Buddha) este cunoscut pentru statuia cu Buddha de Smarald (Phra Kaew Morakot), statuie sculptată dintr-un singur smarald ce se găsește aici din anul 1784. Phra Kaew Morakot este îmbrăcat de către rege în fiecare sezon cu un alt fel de îmbrăcăminte în cadrul unei ceremonii speciale. Între anii 1468-1551, Phra Kaew Morakot se găsea în Wat Chedi Luang în Chiang Mai, fiind apoi mutat în Luang Prabang (Laos) în 1564.

Găsiţi aici o detaliere a clădirilor complexului.

Următorul obiectiv pe listă era Bangkok National Museum, dar cum aveam 2 obiective mai îndepărtate şi de cealaltă parte a râului am decis să le vizităm pe acelea în această zi, urmând să revenim la National Museum (sau nu) zilele următoare.

Royal Barge Museum

Am ajuns la acest muzeu mergând după GPS prin ghetouri. A fost interesant să vedem partea asta de Bangkok şi nu prea. Mirosurile l-au lecuit pe Victor de mancarea tailandeză cât am stat în capitala Tailandei aşa că vă sugerez să vă negociaţi un tuk-tuk până acolo.

Muzeul adăposteşte barje regale datând din secolul al XIV-lea când acestea erau folosite pentru ceremonia Kathin în cadrul căreia regele călătorea în aval pentru a duce noi robe călugărilor budişti de la diferite mănăstiri. În prezent, această ceremonie are loc doar cu ocazii foarte speciale.

O barjă este o barcă cu fund plat pusă în mişcare de vâslaşi după bătaia ritmică a unor tobe. Barja are un decor complicat, tradiţional, la ambele capete. La momentul vizitei noastre barjele erau în restaurare, dar tot a fost foarte interesant să le vedem.

Wat Arun

Ultimul obiectiv pe ziua respectivă, Temple of Dawn (Templul Zorilor) şi-a primit denumirea după zeul indian al zorilor şi a fost conceput pentru a aminti de muntele ce în religia budistă este considerat centrul universului – Muntele Meru.

Wat Arun Ratchawararam are cel mai înalt turn din Tailanda (67 de metri) şi este predominant alb fiind al doilea cel mai frumos templu al Tailandei după părerea mea (primul fiind The White Temple din Chiang Rai pe care îl puteţi vedea aici).

De la Royal Barge Museum la Wat Arun am mers tot pe jos şi a fost ultima greşeală de genul acesta pe care am făcut-o. În zilele ce au urmat, dacă distanţa de mers între obiective era mai mare de 15 minute am preferat să luăm tuk-tuk-ul salvând aşa mult timp, dar şi obosind mai puţin.

După ce ne-am terminat vizita la Wat Arun am mers la pontonul din imediata apropiere şi am luat bacul peste râu pentru a ne îndrepta spre hotel. Când am coborât de pe bac am dat într-o zonă cu suveniruri de unde am şi cumpărat câte ceva (magneţi, vederi, elefănţei din lemn).

Deoarece eram prea obosiţi să mai plecăm să căutăm un restaurant, am luat cina lângă hotel la un fel de street food, dar foarte bun.

Ziua 2

Wat Suthat Thepwararam

După micul dejun am mers să vizităm Wat Suthat Thepwararam, unul dintre cele mai vechi temple din Bangkok a cărui construcţie a fost începută între anii 1782-1809 şi finalizată în jurul anului 1850. Picturile din interior sunt vechi, iar statuia lui Buddha măsoară 8 metri înălţime.

Vizita la acest templu a fost una liniştită deoarece am ajuns devreme (templul fiind foarte aproape de hotelul unde eram cazaţi) înainte să vină mulţimea de turişti. În faţa zidului ce împrejmuieşte templul se află The Giant Swing.

Wat Saket

În continuare ne-am îndreptat spre Wat Saket Ratcha Wora Maha Wihan, templul de pe Golden Mount (Muntele de Aur). Golden Mount este un deal artificial de 80 de metri înălţime şi forma sa actuală a fost construită în timpul domniei lui Rama al V-lea (1853-1910).

La începuturi, când incineraţiile nu erau permise în oraş, cadavrele erau aduse la Wat Saket pentru a fi arse. În anii 1820 o epidemie de holeră a izbucnit în oraş făcând peste 30.000 de victime capacitatea de incinerare a templului fiind cu mult depăşită. Astfel, multe cadavre au fost lăsate în afara zidurilor pentru a fi mâncate de vulturi. Ultima răspândire a bolii a avut loc în 1881 când victimele bolii erau de ordinul sutelor în fiecare zi. O statuie din curtea templului aminteşte de acest lucru.

La începutul lunii noiembrie, The Golden Mount este înfăşurat în pânză roşie cu ocazia târgului Loy Kratong când are loc şi o procesiune cu lumânări aprinse în jurul muntelui.

După urcarea celor 318 trepte se ajunge la turla de 58 de metri a templului de unde se poate admira Bangkokul. Coborârea se face pe altă parte a dealului deci nu amânaţi fotografiile.

După ce am coborât muntele am plecat spre Khaosan Road despre care ştiam de la verişorul lui Victor că ar fi o stradă cu multe magazine şi restaurante pentru a lua prânzul şi a căuta un Tourist Info Center pentru a ne rezerva o excursie la Ayutthaya.

Într-adevăr este o stradă foarte turistică cu multe magazine de suveniruri, street food şi restaurante. Street food-urile de pe Khaosan Road nu prea ne-au inspirat încredere aşa că am luat doar fructe să ne ţină de foame cât ne-am plimbat puţin prin magazine. Vă recomand să vă cumpăraţi cât mai multe fructe cât sunteţi în Tailanda pentru că sunt foarte gustoase.

Am intrat în Tourist Center şi am vorbit de o excursie la Ayutthaya pentru a doua zi, iar apoi am continuat să intrăm în diverse magazine. La 2-3 magazine alt Tourist Center cu aceeaşi excursie la jumătate de preţ. Câteva magazine mai încolo alt Tourist Center. Aşa am aflat că Tourist Center în Tailanda nu este cel cu care ne-am obişnuit până acum. Toţi tailandezii care vând excursii îşi numesc magazinul “Tourist Center” deci înainte de a vă lua o excursie vedeţi cine vă oferă mai ieftin. După ce am achitat excursia şi am fost informaţi că o să vină microbuzul după noi la hotel (nu a venit) am plecat să luăm masa la un restaurant pentru mine şi McDonalds pentru Victor (după drumul spre Royal Barge Museum Victor nu a mai suportat mirosul mâncării tailandeze).

După masă am plecat să căutăm un tuk-tuk care să ne ducă la Templul de Marmură. Înainte să ne urcăm într-unul, am văzut un templu drăguț, pustiu și fără taxă de intrare așa că am intrat să îl vizităm și pe acesta: Wat Thepthidaram Woraviharn.

Wat Thepthidaram Woraviharn

Construcția Templului fiicei Îngerului (Temple of the Angel’s Daughter) s-a realizat pe o perioadă de 3 ani și a fost finalizat în anul 1839, iar arhitectura sa prezintă elemente chinezești. Templul a fost ridicat de regele Rama al III-lea pentru fiica sa favorită Vilas.

Două aspecte unice ale acestui templu sunt reprezentate de statuia albă a lui Buddha denumită Phraphutthathewawirat, statuie realizată dintr-o singură bucată de piatră albă (probabil marmură) și de cele 52 de statui bhikkhunis (călugărițe budiste).

În cadrul complexului se găsește și un mic muzeu dedicat lui Sunthorn Phu, unul din marii poeți tailandezi care și-a petrecut anii călugăriei în acest templu.

Wat Benchamabophit

The Marble Temple (Templul de Marmură) a fost construit în anul 1899 şi prezintă elemente arhitecturale estice şi europene. Wat Benchamabophit este construit din marmură de Carrara (atât templul propriu zis cât şi pavelele de pe jos) şi este lăcaşul de cult unde actualul rege al Tailandei a slujit ca şi călugăr înainte de încoronare. Templul slujeşte atât ca lăcaş de cult pentru călugări cât şi ca şcoală.

Când am ajuns la templu, la intrare erau două fete care îşi tot făceau poze una alteia. Am aşteptat după ele 10 minute timp în care cred că au făcut vreo 100 de poze (glumesc) pentru că se auzea declanşatorul telefonului setat pe burst mode. Când am văzut că nu pleacă şi nu pleacă, Victor s-a enervat (că sigur sunt 2-3 poze bune printre alea 100 făcute) s-a dus efectiv lângă tipa care era la a 3-a şedinţă foto şi s-a aşezat fix lângă ea. S-a ruşinat fătuca şi au plecat amândouă şi în sfârşit am reuşit să facem şi noi 2-3 poze după care am lăsat şi celelalte persoane care se strânseseră în spatele nostru.

Templul este foarte frumos, mai ales că se şi puneau decoraţiunile în pregătirea pentru revelion.

Ne pregăteam să plecăm înapoi spre Khaosan Road să mai colindăm magazinele pentru că era deja ora 17:00 şi nu mai puteam vizita nimic, când la ieşire vedem că trec nişte tailandezi îmbrăcaţi ceremonial. Neştiind ce se întâmplă şi sperând că poate vom asista la ceva interesant, i-am urmărit să vedem unde se duc. Aşa am ajuns la Dusit Palace.

Dusit Palace

Palatul Dusit (Phra Ratcha Wang Dusit) este reprezentat de un ansamblu de reședințe regale, iar când am fost noi intrarea s-a făcut prin filtru exact ca la aeroport. Nu ştiu dacă în mod normal este aşa sau nu.

Întâmplător, am ajuns astfel să participăm (am aflat când ne-am întors în România) la a doua ediţie a festivalului de iarnă: “Oon Ai Rak Klay Kwam Nao” ( “Warm Love to Temper the Cold”). Festivalul s-a desfăşurat între 5 decembrie 2018 şi 16 ianuarie 2019. Mulţi tailandezi erau prezenţi în curtea Sanam Suea Pa purtând haine tradiţionale.

Deoarece se întuneca nu am putut să vizităm complexul, dar o vom face cu siguranţă când ne vom întoarce în Tailanda. Deocamdată ne-am plimbat prin Sanam Suea Pa (Royal Plaza), am admirat statuia lui Rama al V-lea şi barjele expuse (nu ştiu dacă doar cu ocazia festivalului) şi Ananta Samakhom Throne Hall. Când făceam poze spre Ananta Samakhom Throne Hall am fost atenţionaţi de militari să ne oprim, dar nu am înţeles dacă să nu facem poze la clădire sau să nu facem poze la militarii ce patrulau sau să nu înaintăm mai departe de punctul respectiv.

După ce s-a întunecat am luat un tuk-tuk spre Khaosan Road să ne uităm prin magazine şi să luăm cina, după care ne-am îndreptat spre hotel.

Ziua 3

Văzând în timpul micului dejun că nu vine nici un microbuz după noi pentru a pleca la Ayutthaya, am sunat la numărul de telefon care ne-a fost dat unde am fost informaţi că va trebui să mergem noi la agenţia de pe Khaosan Road. Hotelul nostru era la aproape 15 minute de Khaosan Road şi aproape am alergat până acolo ca să prindem microbuzul. Nu ar fi fost nici o problema că nu vin după noi la hotel, doar să nu ne fi zis că vin după noi ca să nu vină şi să trebuiască să fugim.

Despre Ayutthaya am scris aici.

La întoarcere, microbuzul ne-a lăsat tot pe Khaosan Road de unde am luat un tuk-tuk până la o staţie de skytrain cu care vroiam să mergem în partea nouă a oraşului, partea de zgârie nori, pentru a urca într-unul să bem ceva în timp ce ne uitam de sus la luminile Bangkokului. Probabil nu este ceva foarte interesant pentru mulţi, dar cum după ora 18:00 se întunecă şi noi nu suntem genul ce merge prin baruri şi cluburi am căutat ceva care să ne ocupe seara.

Am ajuns cu skytrain-ul la un zgârie nori ce ni s-a recomandat a avea un bar mai ieftin şi drăguţ, dar nouă ni s-a părut mai mult a fi un bloc foarte înalt. Ne-am aşezat pe o bancă într-o staţie de autobuz şi am google-uit un zgârie nori adevărat. Aşa am ajuns la King Power Mahanakhon.

King Power Mahanakhon

În prezent cel mai înalt zgârâie nori din Bangkok şi din Tailanda şi cu un design foarte frumos (din punctul meu de vedere), King Power Mahanakhon are o înălţime de 314 metri de unde poate fi admirat oraşul. Urcarea până la skybar avea şi băutura inclusă.

Victor a experimentat şi glass tray-ul adică podeaua de sticlă în consolă pe care puteai merge şi să vezi oraşul sub tine. Intrarea pe glass tray era controlată: doar un anumit număr de persoane era lăsat să intre şi doar cu papuci speciali pentru a nu zgârâia geamul. Cum eu sunt acrofobă am ales să stau cât mai departe de acea sticlă sau de orice perete de sticlă.

Plimbarea cu skytrain-ul nu a fost cum mă aşteptam. Toate geamurile fiind acoperite nu puteai să vezi nimic afară. M-a amuzat totuşi să văd semnul cu prioritate pentru a sta pe scaune pentru călugării budişti (cum sunt la noi în autobuze pentru femei gravide şi bătrâni).

Ne-am întors pe Khaosan Road să luăm cina după care ne-am întors la hotel.

Ziua 4

Wat Traimit

După micul dejun ne-am negociat un tuk-tuk spre China town ca să vizităm Wat Traimit unde se găseşte cea mai mare statuie de aur din lume ce îl reprezintă pe Buddha în poziţie şezând. Statuia este realizată din aur pur în proporţie de 83% (diferitele părţi ale statuii sunt realizate din aur pur în diferite procente – de la 40% la 99%), are o greutate de 5.5 tone şi o înălţime de aproape 5 metri.

Golden Buddha a fost creată acum aproape 700 de ani în timpul dinastiei Sukhothai (1238-1583), iar din 1935 se găseşte la Wat Traimit. Templul mai adăposteşte un muzeu despre istoria statuii şi a comunităţii chinezeşti din Bangkok şi un magazin de suveniruri. În curtea templului este şi un mic bazar cu mult mai multe suveniruri.

Croazieră pe Chao Phraya

După ce am ieşit din templu am căutat să luăm un tuk-tuk până la un ponton sugerat de băiatul de la hotel pentru a face o croazieră pe râul Chao Phraya. Nici unul din şoferii de tuk-tuk din faţa templului nu au vrut să ne ia: cereau foarte mulţi bani şi noi nu vroiam să dăm atât şi nici ei nu vroiau să lase la preţ. Am mers astfel puţin mai departe şi am găsit un şofer căruia i-am arătat pe hartă unde vrem să ajungem. Am convenit un preţ şi am plecat. Surpriză: ne-a dus la alt ponton. Când a înţeles că nu ne-a dus bine, a vrut să ne ia să mergem unde vroiam iniţial pentru un alt preţ. Am considerat-o ţeapă şi de atunci am folosit GPS la fiecare cursă.

Cum pontonul respectiv nu era ca cel din ţeapa din prima zi în Bangkok ci unul foarte mare, am decis să rămânem şi să luăm o croazieră pe râu de acolo. Preţul croazierei nu era negociabil, dar am negociat puţin traseul: vroiam să intrăm pe alt canal al râului şi să coborâm la pontonul de vis-à-vis de Wat Arun (pentru că era aproape de hotel) în loc să ne întoarcem de unde am plecat.

În cadrul croazierei am fos duşi să vedem un sat tradiţional pe apă pe alt canal al lui Chao Phraya decât cel care convenisem, sat care a constat în fix 2 bărci cu câte un tailandez care vindea suveniruri la supra preţ. Au fost foarte nemulţumiţi că nu am vrut nimic. Am mai fost să vedem un sat pescăresc tradiţional: erau mai mulţi peşti în apă lângă o clădire şi atât, după care am văzut că suntem duşi spre pontonul de debarcare. Nu am mai zis nimic că nu am fost duşi pe canalul pe care convenisem (am avut GPS-ul pornit) pentru că picura şi eram şi foarte dezamăgiţi de murdăria apei şi călătoria în sine şi nu vroiam decât să coborâm şi să facem altceva.

În timpul croazierei am trecut pe lângă un templu care ne-a atras atenția datorită pilonilor din fața sa, așa că după ce ne-am încheiat croaziera pe Chao Phraya, am luat feribotul spre templul respectiv (Wat Rakhangkhositaram Woramahaviharn).

Wat Rakhangkhositaram Woramahaviharn

Temple of the Bells (Templul Clopotelor) a fost construit în perioada Ayutthaya și a fost renovat în perioada Thonburi de către regele Taksin cel Mare și desemnat ca Templu Regal. Între anii 1852-1872, starețul templului a fost Somdej Toh, unul dintre cei mai venerabili călugări budiști ai Tailandei.

Din păcate noi am ajuns prea târziu pentru a vizita și interiorul templului așa că am petrecut doar vreo 30 de minute admirând exteriorul, după care am luat bacul înapoi pentru a ne îndrepta spre Khaosan Road pentru ultima cină în capitala Tailandei.

În drum spre Khaosan Road am văzut că bulevardul pe care trebuia să îl traversăm era închis şi am stat să vedem ce se întâmplă. Am participat astfel la o paradă care includea care cu decoraţiuni ale ţărilor asiatice şi oameni îmbrăcaţi tradiţional din ţările respective. Am aflat după aceea că acea procesiune a fost pentru prima dată când reprezentări ale templelor budiste şi ale lui Buddha din 13 ţări au fost instalate temporar în parcul Sanam Luang (The Royal Field) pentru rugăciuni budiste pe scară largă într-o numărătoare inversă pentru Anul Nou. Ţările participante au fost: Bhutan, Cambodgia, China, Japonia, Indonesia, India, Laos, Mongolia, Myanmar, Singapore, Sri Lanka, Vietnam şi Tailanda.

După terminarea paradei (care ni s-a părut puțin sobră comparativ cu cea la care am fost în Alicante – Spania), am mers să luăm cina. În timp ce dădeam comanda la restaurant am observat că începe să picure, iar Victor a venit cu ideea să plece el repede să caute să cumpere o umbrelă ca să avem în caz de ploaie mai puternică. Așteptându-l pe Victor să se întoarcă, a început o adevărată furtună și chiar mă întrebam dacă nu cumva așa va fi în următoarea săptămână compromițându-ne concediul ce avea să continue de a doua zi în Chiang Mai. După aproape jumătate de oră mi s-a întors bărbatul. A durat pentru că a așteptat să se mai potolească ploaia, ceea ce nu s-a întâmplat până a doua zi. În timp ce luam cina mi-a povestit amuzat cum a ajuns la un magazin ce avea umbrele exact când începea ploaia mai puternic și doar ca să vadă cum vânzătorul a schimbat prețul umbrelelor fix în fața lui de la 100 de baht la 250 baht presimțind probabil că vor fi mulți turiști ce le vor cumpăra în minutele următoare. Întoarcerea la restaurant s-a făcut cu slalom prin râul ce se formase pe stradă timp în care s-a întâlnit și cu ditamai șobolanul. Umbrela cumpărată, fiind destul de mică, a fost bună cât să-mi păzesc aparatul foto și să nu ne ude pe cap, în rest am ajuns la hotel ciuciulete. Ruxy se bucură în prezent de acea umbrelă fiind numai bună pentru un copil de 3 ani.

Deși nu am reușit să vizităm toate obiectivele pe care ni le-am propus de acasă (am ratat vreo 3, dar care au fost înlocuite la fața locului de altele), a fost foarte frumos și interesant să vedem o altă cultură și religie și sperăm, peste câțiva ani, să reușim să ne ducem și copiii să vadă aceste lucruri.

Când veți vizita Bangkokul vă recomand să vă plimbați cu tuk-tuk-ul (chiar dacă este mai scump) pentru că veți salva destul de mult timp, să mâncați multe fructe (care sunt foarte gustoase spre deosebire de cele pe care le găsim de cumpărat la noi) și să încercați diverse mâncăruri specifice cu mențiunea că, deși considerați că suportați mâncarea picantă, să nu bravați și să specificați că nu vreți foarte picant. Și nu în ultimul rând să vă bucurați de tot ceea ce veți vizita.