Chiang Mai, denumită și Capitala Nordului, este cel mai mare oraș din partea de nord a Tailandei situat în provincia cu același nume. Orașul, din punct de vedere istoric, este împărțit în două: partea veche reprezentând un pătrat înconjurat de un canal de apă și partea nouă. Chiang Mai a fost fondat în anul 1296 pe malurile râului Ping, un afluent important al râului Chao Phraya ce străbate capitala Tailandei, Bangkok. Partea veche a orașului cuprinde o multitudine de temple budiste și încă se mai văd ruinele vechilor ziduri ale cetății.

Am aterizat în Chiang Mai în seara zilei de 30 decembrie 2018 urmând să petrecem aici următoarele 5 zile din concediul nostru în Tailanda. Organizarea taxiurilor mi s-a părut foarte bună. Fiecare turist se înscria pe o listă și primea bon de ordine urmând a lua numărul de taxi alocat. Pentru hotelurile aflate în interiorul “pătrățelului” (partea veche a orașului care are formă de pătrat), costul transportului era același. Noi am stat la “Nine House”, hotel de 2* cu mic dejun inclus (foarte dezamăgitor dejunul după cel experimentat în Bangkok).

Drumul de la aeroport la hotel a durat mai bine de o oră deși distanța este foarte mică putând fi parcursă în maxim 15 minute din două motive: primul fiind ora de vârf și strada principală fiind foarte aglomerată cu oameni ce ieșeau de la servici și al doilea motiv fiind legat de șoferul de taxi. Întâmplarea cu taxiul: ne-am urcat fain frumos în mașină, i se arată șoferului adresa și numele hotelului și pornim la drum. Eu setez GPS-ul pe telefon pățiți fiind după Bangkok deși fiind tarif fix până în “pătrățel” nu ne-a deranjat absolut deloc cursa să dureze mai mult și să vedem mai mult din oraș. Ajungem la o stradă pe care șoferul trebuia să o ia la dreapta, Cu chiu cu vai face dreapta din drumul principal care era cu sens unic (!) peste podul ce traversa canalul de apă ce împrejmuiește centrul vechi al orașului. Apoi face iar dreapta și imediat ar fi trebuit să facă stânga, dar când am încercat să îl atenționăm ne-a zis că știe drumul și e ok. Buuun. Ne-a mai rotit puțin prin “pătrățel” ca să ne scoată iar în strada principală cu sens unic. În strada principală șoferul nostru vroia să o ia pe contrasens și ne explica că nu știe de ce toate mașinile vin din direcția respectivă. Adică omul a uitat (trăind în acel oraș) că strada respectivă are sens unic și numai ce ieșise de pe ea cu vreo 15 minute mai devreme. Ne-a lăsat până la urmă să îi dăm noi indicații după GPS-ul nostru pentru că probabil s-a plictisit să stăm iarăși blocați în traficul de la ora de vârf. Și acum, doi ani mai târziu, încă râdem la amintirea întâmplării respective.

Ne-am cazat în sfârșit la hotel și am cerut indicații cum să ajungem la Piața de Duminică (Sunday Market) despre care citisem în prealabil și planificasem excursia astfel încât să ajungem duminica în Chiang Mai tocmai ca să participăm la acest târg. Pentru ca târgul respectiv să aibă loc, poliția a oprit circulația mașinilor pe câteva străzi, comercianții desfășurându-și tarabele pe stradă. Târgul era plin de turiști și găseai orice îți doreai: de la mâncare, la suveniruri, la canvasuri de pus pe perete, genți, tricouri, etc. Un târg foarte comercial și nu prea tradițional, dar care ne-a plăcut foarte mult. Victor chiar a putut să mănânce din nou street food cu specific tailandez după ce în Bangkok nu a putut face acest lucru. Am cumpărat câteva suveniruri de aici atât pentru noi cât și pentru familie și prieteni.

Primul lucru care îți sare în ochi este faptul că aici, în Chiang Mai, nu vezi portretul regelui peste tot cum este în Bangkok. Și oamenii par mai curați și mai îngrijiți, mai muncitori. Asta a fost impresia noastră cel puțin.

Ziua 1

Pentru prima zi în Chiang Mai planificasem vizita la o serie de temple ce se găsesc în “pătrățel” la distanță de mers pe jos unul de altul. De altfel, în aproximativ 30 de minute poți străbate întreg centrul vechi de la un capăt la altul nefiind foarte mare și vă recomand să faceți un tur de jur-împrejurul “pătrățelului” pentru a vedea vechile porți de intrare în oraș și canalul de apă cu nuferi care este foarte drăguț.

Wat Chiang Man

Construit între anii 1296-1297 de către Phya Mungrai, Wat Chiang Man (sau Wat Chiang Mun) a fost primul templu construit în regiunea Chiang Mai. Cea mai veche construcție din cadrul templulului este reprezentată de chedi-ul elefanților (Chedi Chang Lom) format dintr-o bază pătrată pe care se găsește un al doilea nivel unde sunt reprezentate părțile din față a 15 elefanți care susțin pe spinările lor nivelurile superioare ale chedi-ului.

Wat Lam Chang

Templul Elefanților (Temple of the tethered/shackled elephant) nu era în intinerariul nostru, dar fiind în drumul nostru spre Wat Phan Tao am decis să intrăm repede și aici mai ales că am văzut că este plin de statuete cu elefănței. Numele de Lam Chang al templului provine de la faptul că pe acel loc erau ținuți elefanții regelui.

Wat Phan Tao

Templul celor o mie de cuptoare (Temple of a thousand kilns) este adesea trecut cu vederea de către turiști deși este unul dintre cele mai vechi temple construite în Chiang Mai. Datând de la sfârșitul secolului al XIV-lea, Wat Phan Tao este construit din lemn de tec negru pe o bază de piatră. Ce atrage în primul rând atenția este intrarea în templu unde sunt reprezentate flori de Lanna sculptate, iar deasupra lor este o sculptură aurită a unui păun care stă peste un câine ghemuit.

În partea stângă a templului se poate urca pe o cărare de bambus ce duce printre clopote și umbreluțe în spatele templului la un iaz ce delimitează o mică insuliță unde, sub un copac Bodhi, se găsește o statuie a lui Buddha.

Wat Chedi Luang Worawihan

Construcția templului stupei regale (temple of the big stupa/temple of the royal stupa) a fost începută în secolul al XIV-lea, regele Saen Muang Ma dorind să îngroape acolo cenușa tatălui său. Wat Chedi Luang a fost finalizat abia la mijlocul secolului al XV-lea în timpul domniei regelui Tilokaraj. La cei 82 de metri înălțime și 54 de metri diametrul bazei, la momentul respectiv Wat Chedi Luang era cea mai mare clădire din Lanna (stat indian ce își avea centrul la vremea respectivă în nordul Tailandei de azi). În anul 1468, faimosul Buddha de Smarald (Phra Kaew Morakot – the Emerald Buddha) a fost instalat în nișa estică acum fiind situat în Wat Phra Kaew în Bangkok. Un cutremurul din anul 1545 a dărâmat cei 30 de metri superiori ai chedi-ului, iar în anul 1551 Buddha de Smarald a fost mutat în Luang Prabang.

La începutul anilor 1990, cu ajutorul UNESCO și al guvernului japonez, Wat Chedi Luang a fost restaurat urmând ca în 1995, cu ocazia aniversării a 600 de ani, o copie din jad negru a lui Buddha de Smarald să fie amplasată în nișa estică (se poate vedea în ultima poză din setul de mai jos). Această reprezentare a lui Buddha este cunoscută sub numele de Phra Yok numele oficial fiind Phra Phut Chaloem Sirirat.

În curtea templului se regăsește și Sao Inthakin, stâlpul orașului Chiang Mai, loc în care doar bărbații au voie să intre. Interiorul este foarte frumos pictat eu văzându-l doar din pozele făcute de Victor.

Intrarea în clădirea principală a templului este străjuită de două naga, iar interiorul adăpostește o statuie de peste 8 metri înălțime a lui Buddha, statuie ce poartă numele de Phra Chao Attarot.

Sunt o multitudine de alte temple în Chiang Mai, atât în partea veche a orașului cât și în cea nouă, care merită a fi vizitate dacă veți avea timp, dar vă sugerez să luați în calcul și excursiile oferite de diverse Tourist Centers (la hotel găsiți aceleași excursii, dar mult mai scumpe, plus că la Tourist Centers uneori puteți negocia prețul).

După ce am vizitat templele propuse, am luat prânzul la restaurant, iar apoi am încercat să vedem mai multe Tourist Centers pentru oferte de excursii deoarece restul obiectivelor pe care le setasem din România erau la distanță de cel puțin o oră de condus, iar închirierea de mașină am exclus-o din start atât din cauza volanului pe dreapta la mașini cât și din cauza faptului că nu știam exact cum se conduce pe alt continent și ce reguli de circulație și amenzi au ei. Într-o țară în care încă există pedeapsa capitală (pentru trafic de droguri ce e drept ceea ce nu e cazul nostru) am vrut să riscăm cât de puțin posibil.

După ce ne-am ales o excursie și am plătit-o ne-am mai plimbat prin “pătrățel” pentru a ne bucura de oraș (voi reveni mai jos asupra excursiilor alese de noi). Făcându-se seara și căutând un restaurant să luăm cina, am avut supriza să vedem că Sunday Market se ține din nou și cum regretasem că nu am luat în seara precedentă toate suvenirurile pe care le doream, ne-am bucurat să vedem că avem o nouă șansă, dar am și făcut o mare greșeală: văzând târgul, am presupus că de fapt se ține zilnic și am omis iarăși să cumpărăm tot ce am fi vrut. În acea seară târgul s-a ținut de fapt pentru că era Revelionul (a fost concluzia la care am ajuns noi).

După ce am luat cina la târg, ne-am îndreptat spre hotel pentru a lăsa ce suveniruri mai cumpărasem și pentru a întreba unde se ține Revelionul în oraș pentru că citisem că la una din porțile orașului (Tha Phae Gate), în noaptea trecerii dintre ani se ridică lanterne de către localnici. Noi nu am văzut localnici ci doar o sumedenie de turiști. Într-adevăr spectacolul înălțării lanternelor a fost foarte frumos. Efectiv cerul a fost plin de lanterne. Nu se vede exact din poze cât de frumos a fost (pentru noi cel puțin). La ora 12 am ciocnit cu vin de orez luat de la 7Eleven.

Ziua 2

Am luat micul dejun așteptând microbuzul să vină să ne ia pentru a pleca în excursie. Ziua respectivă se anunța a fi plină și eram nerăbdători să vedem ce ni se va oferi.

În toate excursiile am avut norocul să fim printre primii luați ceea ce ne-a conferit luxul de a sta pe locurile din față și de a simți mai puțin starea de rău de mașină. Și dacă nu ai rău de mașină, cu un șofer tailandez este foarte posibil să te simți rău datorită stilului de a conduce. Tailandezii, după ce ajung la viteza de croazieră dorită, nu țin constant piciorul pe accelerație pentru a avea un drum lin. Ei apasă accelerația apoi iau piciorul iar când microbuzul își pierde din viteză iar apasă accelerația și apoi iar iau piciorul și tot așa ceea ce creează o senzație nu tocmai plăcută stomacului, mai ales dacă ești mâncat. La unii șoferi se simte mai puțin, la alții mai mult această accelerare-deccelerare a mașinii. În această primă excursie, pe locurile din față nu se simțea mai deloc, dar a trebuit să oprim ca un suedez de pe locul din spate să coboare și să verse. De asemenea toate excursiile au avut prânzul asigurat și intrările la obiective acoperite.

Prima excursie aleasă de noi cuprindea vreo 6 obiective și am ajuns și la un al șaptelea la care ne-am luat un fel de țeapă (mai mult o lipsă de comunicare între noi și ghid). Primele 6 obiective sunt într-o zonă a Chiang Mai denumită Mae Rim și se poate ajunge și cu tuk-tuk sau cu songthaew care trebuie în schimb negociate și să vă asigurați că stau după voi cât timp petreceți la obiective. S-ar putea să nu ieșiți deloc mai ieftin pentru că șoferii respectivi vor pierde toată ziua cu voi timp în care ar putea face mai mulți bani luând mai multe curse în oraș.

Prima oprire a fost o fermă de orhidei și de fluturi (Bai Orchid-Butterfly Farm) unde cu șoc și groază am observat că nu mai am baterie la camera foto așa că a trebuit să mă mulțumesc cu ce poze au ieșit din telefonul și așa vechi pe care îl aveam (și pe care încă îl am pentru că îl voi schimba doar după ce și al doilea copil termină de dat de pământ cu el). Acest obiectiv nu este chiar pentru oricine. Pentru Victor de exemplu, fiind bărbat, nu a fost cine știe ce oprire, în schimb pentru mine a fost foarte frumos: fluturași și floricele. Yay.

A doua oprire a turului a fost la Elephant PooPoo Paper Park, un parc ecologic în aer liber unde sunt explicați pașii urmați în obținerea hârtiei din excremente de elefant. Turiștii sunt încurajați să ia parte la acest proces la final putând să-și creeze propriul suvenir sau să achiziționeze unul de la magazin (semne de carte, cărticele pentru copii, vederi, etc.). Victor a participat la toți pașii în obținerea hârtiei din poopoo de elefant. Pe site-ul parcului ecologic găsiți explicați pe scurt toți pașii necesari în obținerea acestui tip ecologic de hârtie: Elephant PooPoo Paper.

Ca și suvenir eu am ales o pereche de cercei de argint sub formă de elefant într-o cutie din hârtie ecologică obținută din poopoo.

A treia oprire a fost pentru a experimenta bamboo rafting. A fost o coborâre pe râu (nu ne-am lămurit care râu) foarte lină. Nici nu vroiam palpitații adevărul e. Cârmaciul a fost amabil și ne-a făcut poze, dar a fost și nasol. Adică: pentru că ne-a făcut poze noi vroiam să îi dăm oricum bacșiș, dar pentru restul turiștilor bacșișul a fost cumva obligatoriu. Suedezul (care a nimerit cu fiul său cu noi pe pluta de bambus) nu a vrut să dea bacșiș, iar tailandezul nu l-a lăsat să coboare până nu a scos banul….

După ce am coborât de pe plută am mers la Ox cart riding (adică un fel de car cu boi). Nu a fost ceva spectaculos, dar dacă tot era inclus în pachetul pentru care am plătit….

După plimbărica de 10 minute (cred că nici atât de fapt) cu boii a urmat plimbarea cu elefantul. Ăsta a fost obiectivul pentru care am cumpărat excursia respectivă, dar cred că nu am ajuns chiar unde trebuie. De ce zic asta? Păi călăritul a fost precedat de un fel de spectacol de prost gust în care elefanții trebuiau să se joace fotbal, să deseneze și să danseze. Da, a fost foarte interesant să vedem că un elefant poate desena atât de bine, dar spectacolul în sine ne-a lăsat un gust destul de amar. Și nu doar nouă. Erau destul de puține persoane care aplaudau. La final aveai posibilitatea să cumperi unul din desenele realizate de acei elefanți. În timpul plimbării cu elefantul iarăși au mai fost două aspecte care ne-au picat prost: forțatul turiștilor să cumpere banane pentru elefanți (erau vreo 2-3 opriri la care ți se băgau sub nas banane la supra-preț pentru a hrăni elefantul) și faptul că elefantul de sub noi și-a luat un ciocan în cap de am auzit efectiv sunetul oaselor pentru că a făcut un pas pe lângă potecă.

Poză cu elefanții nu ți se făceau (cum se vede la ox cart riding și bamboo rafting). În timpul plimbării, la un moment dat era un tailandez care îți făcea poză și până ajungeai tu la finalul plimbării printau poza și o înrămau și ți-o vindeau la un preț extrem de mare (parcă 150 baht am dat noi pe poză). Un coleg de microbuz ne-a zis ca este rip-off și că el nu cumpără la prețul ăla. Eu am ales să plătim (chiar dacă eu arăt ca speriată de bombe pentru că nu am apucat să-mi iau fața de poză) mai ales că este singura poză pe care o avem.

După ce am coborât de pe elefant a urmat vizita la un sat “tradițional” al tribului Long-neck. Am fost foarte dezamăgiți. De fapt sunt câteva tarabe unde niște femei din tribul respectiv vând produse și stau ca la expoziție să se uite turiștii la ele. I-am făcut lui Victor poză cu o fată după ce i-am cerut permisiunea și i-am dat și bani că ne-a lăsat să o fotografiem. Li se spune long-neck pentru că femeile din tribul respectiv își alungesc gâtul cu ajutorul unor inele. Obiceiul începe de mici copii numărul de inele crescând cu înaintarea în vârstă.

Ultima oprire a excursiei a fost la Templul Albastru (The Blue Temple). Așa ne-a zis ghidul cel puțin și aici a apărut eroarea de comunicare. The Blue Temple era pe lista mea de acasă și vroiam să luăm pentru a doua zi o excursie care să acopere acest templu și Templul Alb (the White Temple) așa că, nu ne-am dat interesul să vizităm templul cum trebuie deoarece urma ( în viziunea noastră) să îl vedem iar a doua zi. De fapt acest Templu Albastru nu era cel de pe lista mea de “to see”. Acest templu este the Blue Temple of Chiang Mai și ce aveam eu pe listă era the Blue Temple of Chiang Rai. Când vom ajunge iar în Tailanda și în special în zona Chiang Mai acest templu va fi prioritatea mea numărul 1 deoarece este un templu foarte frumos, pe care nu l-am găsit ca sugestie pe internet. Numele templului, am aflat de la cel de la care am cumpărat excursiile, este Wat Ban Den.

Wat Ban Den

Wat Bandensali Si Mueang Kaen este situat la aproximativ 50 km de Chiang Mai și nu este accesibil cu mijloace de transport în comun. Templul fost renovat în 1804 de către fostul stareț Kruba Thueang Natsilo în ideea de a atrage mai mulți turiști, stilurile arhitectonice predominante fiind Lanna și stilul chinezesc (este loc de închinare la stupele celor 12 zodii chinezești). Structurile majore ale complexului sunt: Ubosot (sala principală), Ho Trai (sala scripturilor), turnul tobei, Wihan Sao Inthakhin (altarul stâlpului sacru).

După ce ne-am întors în Chiang Mai am mers direct la hotel să ne odihnim. Victor a ieșit singur să meargă să plătească o excursie la Templul Alb pentru a doua zi pentru că eu trebuia să dorm și nu vroiam să închidă la Tourist Center. După ce s-a întors și a stat și el puțin să se odihnească am ieșit să luăm cina.

Ziua 3

Dacă în ziua anterioară drumul cu microbuzul a fost ok, în această excursie combinația ghid-șofer really sucked. Fătuca de a servit drept ghid era destul de înțepată, dar a fost printre puținii tailandezi care vorbeau engleza bine spre foarte bine. Înainte de fiecare obiectiv ne dădea informații despre ce urma să vedem. Șoferul în schimb… după ce că accelerarea-deccelerarea mașinii despre care vă vorbisem era foarte accentuată de toată lumea din microbuz se simțea rău, mai și conducea cu foarte mare viteză. Cum i se atrăgea atenția cum accelera mai tare. S-a liniștit abia când aproape am avut accident. Aproape adică ne-am oprit cred că la maxim 5 centimetri de mașina din fața noastră. Cum mai vroiam să mergem într-o excursie, am făcut poză la I.D.-ul lui și am zis că noi cu omul respectiv nu ne mai urcăm în mașină chiar dacă excursia este plătită în avans. Încă un aspect: dacă îți trebuia la baie nu aveai decât să te abții, punct. Am aflat ulterior de la cel care vindea excursii că respectivul șofer era un fost polițist căruia nu îi era frică că va fi tras pe dreapta. Pardon, staânga în Tailanda.

Excursia a început cu o oprire de 30 de minute la izvoarele calde de la Thaweesin, Chiang Rai. A fost o oprire mai mult pentru a merge la baie decât pentru izvoarele în sine. Noi am fost atrași de micul templu părăsit de lângă izvoare: Wat Suwannaram Patong, dar cum vegetația era destul de mare și noi eram în sandale am zis că nu ne riscăm totuși să explorăm în voie că cine știe ce minuni se ascund prin iarbă. La intrarea la izvoare este și un gheizer cu care toată lumea făcea poză. Ce am mai fi vrut să facem, dar nu era timp, este să fi stat cu picioarele în apa caldă ce curgea prin niște șanțuri amenajate cum am văzut că făceau niște localnici (sau poate alți turiști, dar de-ai locului?).

Următoarea oprire a fost la, din punctul meu de vedere, cel mai frumos templu al Tailandei. Fiecare are farmecul său, dar Wat Rong Khun (The White Temple – Templul Alb) a fost excepțional de frumos. Wat Rong Khun este proprietatea personală și proiectul de o viață a pictorului tailandez Ajarn Chalermchai Kositpipat. Proiectul templului a început în anul 1997, Chalermchai dorind să readucă în lumină arta tailandeză care a început să decadă. Viziunea contemporană a artistului asupra artei i-a adus inițial numeroase critici și opoziții în rândul tailandezilor. Nedorind să aibă de a face cu pretențiile marilor donatori care i-ar putea infleunța arta, Chalermchai s-a chinuit să construiască totul din bani proprii sau din donații mai mici de 10.000 baht (aproximativ 273 Euro). Construcția templului este încă în desfășurare, finalitatea lucrării fiind estimată pentru anul 2070 și urmând a avea nouă clădiri. Pentru a se asigura că templul este finalizat, pictorul își pregătește discipoli care să continue construcția în stilul dorit de el după ce el va înceta din viață.

Pentru a ajunge la clădirea principală a templului (ubosot) se traversează un pod peste un mic lac, pod ce reprezintă renunțarea la lăcomie, ispită și dorință. Aceste dorințe umane sunt figurate de mâinile întinse situate de o parte și de alta a potecii. Pe malul lacului se găsesc și două Kinnaree (creaturi jumătate om-jumătate pasăre din mitologia budistă). După renunțarea la dorințele umane se trece prin ”poarta cerului” păzită de Rahu, cel ce decide soarta morților. Se ajunge astfel la ubosot, unde te frapează trecerea de la exteriorul alb și imaculat al templului la interiorul plin de culoare, foc și demoni. Pictura este extrem de modernă stilul nemaîntâlnindu-se în nici un alt templu: reprezentări ale atacului asupra turnurilor gemene din SUA, Neo din filmul Matrix, Superman, reprezentări ale războiului nuclear, Harry Potter, Hello Kitty, minioni, kung fu panda etc. sunt doar câteva din repezentările întânite pe pereți. Interiorul templului este interzis a fi fotografiat (deși se găsesc pe internet imagini cu interiorul) fiind foarte mulți supraveghetori care să se asigure că această regulă impusă de pictor nu este încălcată. Un alt mic dezavantaj este faptul că nu prea poți să admiri în voie arta deoarece sunt așa de mulți vizitatori că ești zorit mereu de paznici cu megafoane să înaintezi.

O altă clădire a complexului este Clădirea de aur ce reprezintă corpul cu dorințele sale lumești în opoziție cu albul ubosotului ce reprezintă mintea cu dorința de renunțare la tot ce este lumesc pentru evoluarea spiritului. O altă clădire aurită este toaleta.

Un alt templu modern și unic, în culori de albastru, alb și auriu este Wat Rong Seua Ten (The Blue Temple – Templul Albastru). Temple of the Dancing Tiger a reprezentat al treilea obiectiv al excursiei și este un templu proiectat de Putha Kabkaew, unul din studenții lui Chalermchai motiv pentru care se observă anumite similarități. Construcția templului s-a realizat pe locul unui templu antic și a fost începută în 2005. În 2016 a fost finalizată construcția clădirii principale a templului. Interiorul este pictat în nuanțe de albastru pentru a simboliza liniștea, înălțarea, infinitul, puritatea și vindecarea budismului, iar statuia de porțelan alb reprezentându-l pe Buddha are o mână îndreptată spre pământ ca o reprezentare a momentului în care a atins iluminarea. Ieșirea din ubosot se face printr-o ușă ce are cadrul înconjurat de o pictură ce reprezintă gura căscată a unui demon. În spatele templului se găsesțe o statuie tot albă a lui Buddha în poziție abaya-mudra.

Baan Dam Museum (Black House Museum), penultimul obiectiv al excursiei, a fost creat pe parcursul a mai mult de 50 de ani de către artistul Thawan Duchanee (1939-2014). Muzeul găzduiește o colecție de 40 de clădiri de diferite forme și mărimi construite din lemn, sticlă, ciment, cărămizi și teracotă. În interiorul acestor clădiri se găsește colecția personală a artistului de picturi, sculpturi, oase de animale, piei, coarne, argint, aur și alte obiecte unice. Thawan Duchanee este cunoscut datorită stilului său inovator de a grava, stil ce presupune folosirea unui stillou special pentru a crea gravuri ce conțin milione de lovituri. Muzeul are ca temă iadul și suferința lui Samsara, trăsăturile umane nedorite (lăcomia, poftele) și mortalitatea.

Ultima oprire a excursie a fost la un sat tradițional al tribului Akha unde senzația a fost aceeași ca la long-neck: de zoo uman.

Ziua 4

După 2 zile de excursii ne-am decis să luăm o zi de pauză și să vizităm templul de îl vedeam zilnic de la fereastra hotelului (Wat Doi Suthep) și să mergem la Tiger Kingdom să putem și noi zice “uuuuu, ne-am tras în poză cu tigrul”.

Fiind rupți de oboseală am început ziua puțin mai târziu decât de obicei. După ce l-am rugat pe patronul hotelului să ne spună cum ajungem la obiectivele menționate am purces la drum.

Wat Phrathat Doi Suthep Rajaworawiharn

Wat Doi Suthep este situat la 15 km de oraș și la o altitudine de 1073 m pe muntele Doi Suthep oferind o priveliște frumoasă asupra orașului. Ca să ajungem la acest templu a trebuit să ieșim din “pătrățel” și să luăm un songthaew spre universitate pentru 30 baht/persoană, iar de la universitate sunt curse regulate de songthaew spre Wat Doi Suthep. Din parcarea templului se vor urca 309 trepte până se ajunge la templu printre cele două naga balustrade, cele mai lungi din Tailanda.

După ce am terminat de vizitat, fericiți că nu a plouat deoarece se înnorase destul de bine spre finalul vizitei noastre, am coborât muntele la universitate și am căutat să negociem un songthaew spre Tiger Kingdom. Am fost foarte norocoși să găsim unul ieftin la 700 baht ținând cont că am avut ceva oferte anteriore la peste 1200 baht pe care le-am refuzat ca fiind prea scumpe. Și așa foarte ieftin de fapt nu a fost, dar mno…

Tiger Kingdom

Scump. Foarte scump. Nu mai șiu exact care tigru cât a fost, țin minte doar că am lăsat 3000 de Baht acolo. Aș fi vrut și la bebe tigru, dar ne trebuiau bani de mașină să ne putem întoarce la hotel. Bineînțeles că am uitat să-mi încarc aparatul foto daaaar, noroc cu power bank-ul primit cadou de Crăciun de la sora mea. Cât s-a încărcat camera am stat pe bancă în fața încăperii cu pui de tigru și ne-am uitat la niște copii cum se jucau cu ei. La Tiger Kingdom am înțeles de ce Tailandei i se spune Țara zâmbetelor: toți angajații zâmbeau frumos încontinuu și păreau a fi într-adevăr fericiți, deci mă gândesc că sunt plătiți bine. În rest zâmbetele se stingeau când te îndepărtai de tailandezul cu care avusesei treabă.

Ne-am întors în “pătrățel” și direct la Tourist Center ne-am dus pentru a lua încă o excursie pentru a doua zi. Am reușit o mică reducere de 200 de baht pe motiv că este a treia oară când luăm de acolo. Ne-am petrecut apoi seara plimbându-ne pe străzi și admirând templele frumos luminate.

Ziua 5

Și ultima în Chiang Mai. Excursia aleasă pentru această zi a fost în natură, la Doi Inthanon National Park. Echipați cu geci (pentru că așa am fost sfătuiți de tailandezul de la care am cumpărat excursia pentru că va fi frig) am așteptat ca de obicei microbuzul pe terasa hotelului luând micul dejun. Atât ghidul cât și șoferul au făcut excursia să pară și mai frumoasă și la sfârșit nu am omis să le spunem acest lucru și să le oferim și bacșiș.

Prima oprire a fost la Cascada Wachirathan, o cascadă cu o cădere de apă de 80 m înălțime (conform ghidului, deși mie mi s-a părut mai mică) pe râul Klang. Vuiet, stropi răcoritori, curcubeie, atmosferă liniștitoare. Dacă nu vreți să vă udați puteți să vă luați cu voi pelerină de ploaie și să aveți ceva protecție pentru electronice (cum ar fi camera foto). Nouă nu ni s-a părut așa deranjant, dar au fost alte persoane cărora nu le-au convenit cei câțiva stropi de apă.

A doua oprire a fost la nici 5 minute distanță la Cascada Sirithan, tot pe râul Klang. De la parcare se merge aproximativ 100 m până la o platformă de lemn de unde se poate admira căderea de apă de 40 de metri.

Ne-am continuat drumul spre Doi Inthanon care, la cei 2565m înălțime, este cel mai înalt munte al Tailandei. Muntele a fost redenumit așa în cinstea ultimului rege din Chiang Mai, Inthawichayanon, rege care a fost preocupat de păstrarea pădurilor din nordul Tailandei și care acum este înmormântat pe munte. Trecând pe lângă mormântul regelui, ghidul nostru s-a închinat și a rostit o rugăciune. Am fost avertizați cu privire la posibile temperaturi scăzute când vom ajunge în acest punct al excursiei (s-au înregistrat și -5 grade Celsius) motiv pentru care ne-am luat gecile cu noi. Noi nu am fost nevoiți să le folosim, dar ghidul, spre amuzamentul nostru, era înfofolit. Până la plăcuța pe care este trecută altitudinea maximă se merge prin junglă pe un drum ușor de lemn amenjat. Cel mai înalt loc nu este de fapt la plăcuța cu altitudinea ci undeva imediat lângă altarul regelui, după cum am aflat de la ghid.

Următoarea oprire a turului a fost la Pagodele Regelui și Reginei: Naphamethinidon (By the strength of the land and air – Prin puterea pământului și a aerului) și Naphaphonphumisiri (Being the strength of the air and the grace of the land – Fiind puterea aerului și grația pământului). Pagoda Regelui a fost construită în anul 1987 la aniversarea a 60 de ani a Regelui Bhumibol Adulyadej, iar Pagoda Reginei a fost construită la aniversarea a 60 de ani a Reginei Sirikit, în 1992.

După ce am coborât din microbuz ne-am îndreptat prima dată spre Pagoda Reginei care este de culoare mov și se află în partea dreaptă. După ce ne-am plimbat puțin prin grădină, printre flori, și am admirat impresionanta pagodă de la distanță, am intrat să vedem și interiorul după care ne-am îndreptat și spre Pagoda Regelui care este de culoare roșie.

Noi am avut noroc și nu a fost ceață așa că ne-am putut bucura atât de priveliștea celor două pagode, cât și a grădinii imperiale și a parcului național Doi Inthanon.

Accesul la ambele pagode se face pe trepte sau cu ajutorul unui lift pentru cei ce nu pot urca treptele.

După vizita la Pagodele Gemene (Twin Pagodas) ne-am îndreptat spre un sat tradițional tailandez cu o mică oprire la un fel de piață unde se vindeau diverse produse, dar de la care nu am nici o fotografie. Nouă ni s-au părut destul de scumpe fructele acolo.

Victor a servit o cafea Arabica în satul tradițional (boabe robusta se cultivă în sudul Tailandei) în timp ce ghidul ne povestea că Tailanda nu avea o marcă proprie de cafea ci au importat-o în jurul anilor 1970. În 1976 au început să exporte cafea cultivată la ei, iar acum au ajuns printre cei mai mari exportatori ai lumii.

Tot în acest sat am aflat despre portul tailandez de la sat și am putut vedea o femeie țesând un asemenea port. Am aflat că hainele albe sunt îmbrăcate de femeile nemăritate, pe când cele negre sunt purtate de femeile măritate.

După întoarcerea din excursie ne-am dus să luăm cina și să ne pregătim bagajele pentru a doua zi pentru că aveam zbor spre Krabi. Am vorbit cu proprietarul hotelului de taxi pentru a doua zi, iar el ne-a spus că va vorbi cu un prieten de al lui dacă suntem de acord. Am fost și a fost chiar mai ieftin decât cu taxiul.

Chiang Mai a fost o vizită foarte plăcută și am văzut o altfel de Tailanda. Vă recomand să includeți o scurtă vizită în acest orășel nordic și dacă aveți timp să faceți și ceva excursii pentru a vedea și împrejurimile.