Parcul Național Burren adăpostește o serie de habitate care în mod normal nu coexistă împreună creând astfel un mediu unic. Habitatele întâlnite în cadrul parcului național sunt: pavaj calcaros, stânci și grohotișuri, pajiști calcaroase, mlaștini calcaroase, tufărișuri de alun, păduri de foioase, lacuri permanente și lacuri ce seacă în timpul verii (denumite turloughs).

Pavajul calcaros se regăsește pe toată suprafața parcului național și este format din lapiezuri (engl: clints) reprezentând porțiunile netede și crevase (engl: grykes) reprezentând șanțurile în pavaj. În crevase s-a acumulat sol ce a favorizat apariția plantelor cărora le place umbra cum ar fi ferigile.

Zonele înalte prezintă terase despărțite de stânci, iar bucățile desprinse din acestea formează mici zone de grohotiș.

Pajiștile calcaroase se regăsesc pe terasele dealurilor și permit dezvoltarea florei alpino-arctice la altitudini neobișnuite (de la nivelul mării până la 345 metri în Slieve Elva – cel mai înalt punct al ariei Burren din care face parte și Parcul Național Burren) în alternanță cu flora meditereaneeană.

Mlaștinile calcaroase apar în zonele susceptibile inundațiilor sezoniere, cum ar fi marginile lacului Lough Gealáin. În aceste zone s-a dezvoltat o vegetație specifică mlaștinilor cu vegetație ierboasă de Cladium mariscus și stuf (în zonele cu apă mai adâncă) și diverse specii de orhidee (orhideea de mlaștină timpurie – Dactylorhiza incarnata, orhideea zburătoare – Ophrys insectifera), mușchi, ciulini de mlaștină, rogoz (rogozul negru – Carex nigra; Carex rostrata; Carex hostiana).

Tufărișurile de alun sunt destul de comune Parcului Național Burren și precedă pădurile de foioase. Aceste tufărișuri conferă un mediu propice diverselor viețuitoare (bursuci, vulpi, veverițe, șoareci etc.), dar și dezvoltării plantelor (ciuperci, mușchi, clopoței, usturoi sălbatic etc.).

Pădurile de foioase, dar și de pini, se găsesc la adăpostul stâncilor sau în văi uscate mărginite de dealuri abrupte unde vântul bate la înălțime. De exemplu, la sud-est de Dealul Mullaghmore se află o pădure de pin silvestru, iar la vest de deal se află o pădure de frasin. Aceste păduri conțin și alte specii de arbori cum ar fi: scorușul de munte, ulmul, salcia, mărul pădureț etc.

Pe teritoriul Parcului Național Burren se regăsesc total sau parțial o serie de lacuri permanente și semipermanente: Lough Gealáin, Travaun Lough, Coolorta Lough, Coolreash Lough, Aughrim Lough, Ballyeighter Lough și Lough Bunny. Vegetația lacurilor cuprinde stuf, alge și chiar și nuferi.

Turloughs, conform Wikipedia, este un fenomen ce se întâlnește doar într-un loc în Wales și în Irlanda, dar dacă este un lucru pe care l-am învățat de când scriu articole documentate pentru acest blog, este faptul că nimic nu este unic în lume ci doar nu s-au identificat toate locațiile de către cel care a scris inițial despre acel subiect. Cuvântul Turlough provine din irlandeză unde tur înseamnă uscat, iar lough înseamnă lac și desemnează o zonă alimentată de apele freatice subterane astfel încât zona respectivă seacă în anumite perioade (de obicei vara) și se inundă cu apă în alte perioade (de obicei iarna sau la ploi abundente). Calcarul expus apei de ploaie se dizolvă sub acțiunea corozivă a acesteia ceea ce duce la formarea de fisuri și lărgirea acestora în timp. Astfel, în zonele în care calcarele sunt aproape de suprafață, apa pluvială se va scurge prin fisurile formate ajungând în subteran la pânza freatică. În perioadele cu precipitații abundente, pânza freatică se ridică ducând la un preaplin și formând astfel zonele cu apă ale turlough-ului, urmând ca atunci când pânza freatică scade turlough-ul să sece. În cazul turlough-ului, trecerea apelor pluviale în subteran se realizează de regulă printr-un singur loc numit gaură de înghițire (irlandeză: slugaire). Aceasta, uneori este vizibilă ca fiind o gaură reală, dar de cele mai multe ori este reprezentată de o adâncitură ce este, în multe cazuri, permanent umedă. Vegetația acestor “lacuri uscate” reprezintă un amestec de plante adaptate atât mediului terestru cât și mediului acvatic.

Flora Parcului Național Burren cuprinde aproximativ 75% din flora caracteristică Irlandei. Pentru a vă bucura de cât mai multe specii de flori este bine să vizitați parcul național între lunile iunie-august. De menționat că majoritatea plantelor sunt protejate de lege deci nu vă apucați să culegeți floricele.

Dintre cele peste 50 de specii de flori ale Parcului Național Burren se pot menționa: poroinicul (Orchis mascula), gențiana (Gentiana verna), șovârful (Origanum vulgare), orhideea zburătoare (Ophrys insectifera), Dactylorhiza maculata (orhidee denumită popular tot poroinic), ghizdeiul (Lotus corniculatus), orhideea albină (Ophrys apifera), sânziana galbenă (Galium verum), priboiul sângeriu (Geranium sanguineum), leurda (Allium ursinum), buruiana de junghiuri (Cephalanthera longifolia), argințica (Dryas octopetala) etc.

Pe teritoriul parcului național se regăsesc și numeroase specii de licheni. Dintre cele peste 80 de specii de licheni pot fi amintiți: lichenul de stejar (Evernia prunastri) și brânca (Lobaria pulmonaria).

Cele mai reprezentative insecte ale parcului național sunt fluturii și moliile. Fluturii identificați fac parte din mai multe familii: familia Hesperiidae (căposul negru – Erynnis tages), familia Lycaenidae (fluturele albastru comun – Polyommatus Icarus și Polyommatus Icarus mariscolore; albăstrelul de crușin – Celastrina argiolus; albăstrelul pitic – Cupido minimus; fluturaşul roşu al măcrişului – Lycaena phlaeas; codița de livadă – Thecla betulae; Quercusia quercus), familia Pieridae (lămâița – Gonepteryx rhamni; albilița napului – Pieris napi; aurora de primăvară – Anthocharis cardamines; albilița rapiței – Pieris rapae; albilița fragilă – Leptidea sinapis; fluturele de fân – Colias croceus) și familia Nymphalidae (fluturele cărămiziu al scaieților – Vanessa cardui; fluturele ochi-de-păun – Inachis io; fluturele Amiral – Vanessa atalanta; vulpea mică – Aglais urticae; vrăjitorul ruginiu – Hipparchia semele; ochiul boului – Maniola jurtina; hornarul – Aphantopus hyperantus; păiușul mic – Coenonympha pamphilus; fluturele umbră și lumină – Pararge aegeria; vulpea de stâncă – Lasiommata megera; fluturele mare cu sidef – Mesoacidalia aglaja; fluturele auriu – Euphydryas aurinia; sidefiul de primăvară – Boloria euphrosyne; mantia împăratului – Argynnis paphia).

Dintre molii se pot întâlni Calamia tridens (care se găsește în Irlanda doar în această zonă), Gnophos dumetata, Zygaena purpuralis. Dintre nevertebrate se mai pot observa gândacul de apă (Ochthebius nilssoni) și Doros profuges.

Fauna Parcului Național Burren mai cuprinde și amfibieni (broasca comună – Rana temporaria), reptile (năpârca – Anguis fragilis, șopârlă introdusă ilegal din U.K. în 1970 și șopârla vivipară – Zootoca vivipara) și pești (anghila europeană – Anguilla anguilla; bibanul european – Perca fluviatilis; știuca – Esox lucius; roșioara – Scardinius erythrophthalmus; somonul de Atlantic – Salmo salar; linul – Tinca tinca; ghidrinul – Gasterosteus aculeatus). În Irlanda, broasca este protejată de lege, iar pescuitul este interzis pe teritoriul Parcului Național Burren.

Dintre cele 95 de specii de păsări întâlnite pe teritoriul parcului național pot fi menționate: striga (Tyto alba), pescărușul sur (Larus canus), fluierarul de munte (Actitis hypoleucos), silvia de câmp (Sylvia communis), cucul (Cuculus canorus), ploierul auriu (Pluvialis apricaria), corcodelul mare (Podiceps cristatus), vânturelul roșu (Falco tinnunculus), egreta mică (Egretta garzetta), ciuful de pădure (Asio otus), fâsa de luncă (Anthus pratensis), șoimul de iarnă (Falco columbarius), șoimul călător (Falco peregrinus), corbul (Corvus corax), ciocârlia de câmp (Alauda arvensis), pietrarul sur (Oenanthe oenanthe), lebăda de iarnă (Cygnus cygnus), presura galbenă (Emberiza citrinella – aflată pe lista roșie a Irlandei).

Parcul Național Burren adăpostește și o gamă variată de mamifere dintre care pot fi amintite: bursucul (Meles meles), șoarecele scurmător (Clethrionomys glareolus), capra domestică (Capra hircus), ariciul european comun (Erinaceus europaeus), iepurele de munte (Lepus timidus hibernicus), hermina (Mustela erminea), nurca americană (Mustela vison), vidra de râu (Lutra lutra), jderul de copac (Martes martes), chițcanul pitic (Sorex minutus), vulpea (Vulpes vulpes), veverița (Sciurus vulgaris), șoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus), liliacul mic cu potcoavă (Rhinolophus hipposideros), liliacul mustăcios (Myotis mystacinus), liliacul pitic (Pipistrellus pipistrellus), liliacul pigmeu (Pipistrellus pygmaeus), liliacul mic de amurg (Nyctalus leisleri), liliacul urecheat brun (Plecotus auritus), liliacul de apă (Myotis daubentoni), liliacul lui Natterer (Myotis nattereri).

Vizitarea parcului național se poate face prin intermediul a 5 trasee: White Arrow Route, Orange Route (Knockaunroe Turlough), Green Route (Mullaghmore Return), Blue Route (Mullaghmore Loop), Red Route (Mullaghmore Traverse). Unele trasee sunt marcate ca fiind dificile, deși eu zic că depinde mult și de condiția fizică. Nouă, traseele dificile ni s-au părut moderate. Găsiți aici informații despre fiecare traseu în parte: dificultate, distanță, timp aproximativ necesar parcurgerii traseului, ce oferă spre vizitare fiecare traseu. Dacă timpul de vizitare este limitat și trebuie să alegeți doar 1 traseu, eu l-aș sugera pe cel albastru (Blue Route – Mullaghmore Loop).

Pentru vizitarea Parcului Național Burren eu recomand să aveți încălțăminte adecvată, rucsac cu haine de schimb, apă și mâncare și neapărat pelerină de ploaie (sau geacă impermeabilă) deoarece vremea poate fi foarte schimbătoare. În cazul nostru, de la un cer senin la începutul traseului de urcare spre Dealul Mullagh More, s-a ajuns la lapoviță când am ajuns aproape de vârful dealului.