Aghireșu este o comună situată la aproximativ 30 km de Cluj-Napoca, județul Cluj. Localitatea s-a remarcat în trecut prin exploatarea de caolin (dex = rocă argiloasă de culoare albă cu nuanță gălbuie-verzuie, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină). Fabrica de la Aghireșu, înființată la 1888, a fost primul producător de ipsos al României.

În locul fostelor exploatări de caolin s-au format lacuri. Cel mai cunoscut dintre toate este Laguna Albastră.

Laguna Albastra

Inundarea de către izvoarele subterane a unei mine de caolin și apele pluviale au dus la formarea lacului cunoscut ca Laguna Albastră. Denumirea lacului provine de la culoarea albastră a apelor sale care ar varia în funcție de poziția soarelui. La momentul vizitei noastre, 3 octombrie 2021, Laguna Albastră era cât se poate de verde 😅.

Între anii 1990-1995 lacul ar fi secat din cauza unor ample lucrări de exploatare, bazinul începând apoi să se reumple treptat cu apă.

În anul 2005, suprafața lacului este scoasă la vânzare și achiziționată de omul de afaceri Ioan Tecar care intenționa să construiască aici un complex turistic. Ministrul Mediului și Sanepidul, datorită numeroaselor minerale nocive omului care se găsesc în apa lacului, nu au autorizat proiectul. Deocamdată. Deci chiar dacă vedeți peștișori și alți oameni scăldându-se, gândiți-vă că, pentru sănătatea voastră, nu ar fi tocmai indicat să cedați tentației.

Peisajul este într-adevăr foarte frumos și liniștit, toamna cel puțin, cu stufăriș foșnind în vânt, cu pădurea de gorun ce se reflectă în apele lacului, cu stâncile din jur. Din ce poze și comentarii am văzut pe internet, vara și în weekend nu ar fi tocmai indicată o vizită aici datorită multitudinii de mașini parcate pe malul lacului și a zgomotului grătarelor și muzicii date la maxim. Și când am fost noi era o familie venită la grătar, dar au avut grătar înalt și nu au dat foc la iarbă și au stat în liniște, fără manele sau populară date la maxim.

Pe partea opusă drumului pe care se urcă cu mașina până la lac (asta dacă nu vreți să o lăsați la baza dealului și să urcați 5 minute pe jos) este și o mică (dar mică) plajă. Dar, după cum ziceam, scăldatul nu ar fi o idee prea grozavă. Și dacă tentația este prea mare, poate vă veți aminti de pozele de mai jos, unde se văd niște culori care, deși frumoase, par destul de toxice. Dar fiecare cu deciziile sale. Dacă totuși decideți să o faceți țineți cont că lacul este pe alocuri foarte adânc (15-20 de metri) și că există pericol de înec (au fost cazuri anterioare).

Cât timp Victor a stat cu Ruxy să dea cu bâta în baltă, la propriu, eu am urcat puțin pe deal să văd lacul și de la înălțime. Tot verde era. Când vom reveni, căci noi vom reveni, vom explora mai mult zona.

Laguna Verde

Mult (muuuult) mai puțin cunoscută decât Laguna Albastră și mult mai frumoasă. De asemenea scăldatul nu este indicat. Mai bine spus bălăcitul ținând cont că cele 2 lacuri cunoscute ca și Laguna Verde au adâncimi de până în 1,5-1,7 metri.

Deși cu mult mai frumoasă această zonă, noi nu am putut-o savura și nici nu am coborât pe lângă lacuri. După experiența din ultima oră de la Gipsurile de la Leghia, când am văzut că imediat ce am intrat pe drumul prin pădure ne-au tăiat calea de întoarcere alți câini de stână, ni s-a tăiat orice chef de vizită. Am fi renunțat la obiectiv și ne-am fi întors la mașină, dar în drum erau câinii așa că am continuat în liniște spre Laguna Verde. Cred că niciodată nu m-am bucurat așa ca acum să aud ATV-uri. Din păcate nu au ajuns până în zona lacurilor, dar ținând cont că la întorcere nu am mai auzit câini lătrând, mă gândesc că măcar i-au alungat.

La Laguna Verde nu se poate ajunge cu mașina. Sau noi nu am găsit drumul. Am parcat mașina în drumul “principal” și am urmat un drum pe la marginea pădurii, orientativ până în dreptul lacurilor (am lăsat GoogleMaps pornit), iar apoi am urcat un mic deal și am văzut cel mai verde lac ever (cel puțin când am fost noi acolo era foarte verde).

Pentru a ajunge la cele 2 lagune, noi am urmat traseul din Aghireșu Fabrici și nu există nici un fel de indicator. În curbă, cam pe unde vă oprește GoogleMaps pentru a ajunge la Laguna Verde, este și locul unde se termină asfaltul (nu e asfalt perfect, gropi pe alături, dar se merge foarte bine). De unde se termină asfaltul, spre Laguna Albastră începe un drum foarte prost, dar practicabil și cu mașini cu garda la sol normală (cum avem și noi). Dacă în schimb a plouat, datorită noroiului cred că ar fi indicat doar SUV-urile să se aventureze mai departe. Dacă parcați unde se termină asfaltul, până la Laguna Albastră ați avea de mers aproximativ 20 de minute pe jos.

Pentru Laguna Verde, după cum se vede, GoogleMaps vă oprește în curbă și apoi vă trimite prin pădure. Nu vă luați după el. Parcați mașina (de preferință nu în curbă) și mergeți până la drumeagul ce începe prin pădure (încercuit pe harta de mai jos cu roșu) unde este și un semn de “Interzis aruncatul gunoaielor” (nu că l-ar respecta careva din păcate). Nu se poate intra cu mașină normală pe acest drumeag datorită dâmbului de la intrare. Dacă vă uitați pe hartă ar mai fi cică și alte drumuri de acces. Nu știu cum sunt, dacă mai sunt, dacă se poate cu mașina.

Când ajungeți la micile dealuri din fotografiile de mai jos este momentul să le escaladați și să vă bucurați de peisaj. Drumul prin pădure durează 10-15 minute depinzând de cât de repede mergeți și poate fi mocirlos (dacă a plouat, sau s-a topit zăpada).

Chiar dacă peisajele nu sunt chiar naturale, ele rezultând în urma intervenției omului prin acțiunea de minerit, ele sunt extraordinar de frumoase. Încercați să le admirați în liniște, fără a-i deranja pe cei din jur și fără a lăsa în urmă gunoaie. Țineți minte că un PET gol, de exemplu, este mult mai ușor decât unul plin așa că luați-l înapoi cu voi la mașină. Dacă cineva a folosit pădurea pe post de toaletă și a lăsat hârtie igienică în urmă nu înseamnă că trebuie să faceți la fel deși pare tentant. Acum o hârtie igienică, peste 2 ore alta și imediat se va forma o adevărată toaletă publică. Încercați să lăsați natura așa cum ați găsit-o pentru a se bucura și alții de ea.