Când am fost cu Victor în “săptămâna de miere”, în drum spre casă am văzut indicator spre “Groapa Ruginoasa”, dar cum era sugerat un timp de vizitare mult prea lung față de cât mai aveam noi la dispoziție am trecut mai departe și am trecut obiectivul pe lista de “to see”. Acasă, căutând informații despre “Groapa Ruginoasa” am dat peste o altă formațiune spectaculoasă de la noi din țară și anume “Râpa Roșie”.

Declarată rezervație naturală de tip botanic și geologic în anul 1950, Râpa Roșie, situată în partea de sud-vest a Podișului Secașelor, se întinde pe o suprafață de aproximativ 24 de hectare. “Micul Canion” (denumit așa deși n-are treabă cu noțiunea de canion) propriu-zis are o suprafață de 10 hectare și o lungime de 800 de metri cu înălțimi variabile între 80 și 425 de metri.

Râpa Roșie s-a format prin eroziunea produsă de apele de șiroire în depozitele sedimentare de argile roșii alternate de gresii cenușii și roșii ce au dus la formarea de “piramide coafate” ce își modifică în permanență aspectul.

Printre speciile de plante protejate în cadrul rezervației naturale se poate menționa specia endemică de garoafă Dianthus serotinus, var. demissorum.

Drumul până la rezervația naturală începe din Sebeș și este marcat cu mici semne, iar pe timp însorit este ușor de parcurs cu orice tip de mașină. Pe timp ploios, sau recent după o ploaie, nu cred că drumul ar putea fi chiar așa ușor de parcurs datorită nămoalelor ce se pot forma.

După ce traversați râul Secaș se ajunge la un mic panou care informează vizitatorul că se intră în rezervația naturală. Vizitarea este la momentul acesta fără plată (13 aprilie 2021), dar sper ca acest lucru să se schimbe pentru că este un obiectiv ce merită din plin a fi promovat și protejat (la momentul vizitei noastre erau destul de multe gunoaie împrăștiate peste tot din păcate).

Google Maps vă va direcționa ușor până în parcarea rezervației de unde se urcă pe jos pe o potecă ce pornește din partea dreaptă cum vă uitați spre stânci până la un punct de belvedere. Cărarea spre belvedere este destul de accesibilă indiferent de pregătirea fizică a vizitatorului. A trebuit să avem destul de mare grijă la copil să nu alunece în râpă pentru că este foarte zburdalnică fetița noastră. Priveliștea este formidabilă. Cu greu pot selecta din zecile de fotografii făcute câteva pe care să le postez.

De la punctul de belvedere am putut identifica 3 cărări care duc până lângă stânci și am decis să mergem și pe acestea pentru a explora cât se poate de mult din acest obiectiv. Asta a însemnat că Râpa Roșie a rămas singurul nostru obiectiv pe ziua respectivă, dar nu regretăm deloc.

Ne-am întors în parcare pentru a porni spre cărarea ce cobora prin pădure, cărare care am văzut că ar duce până la formațiunile de argile.

Am ajuns la un punct în care cărarea se împărțea în 3 (nu se vede foarte bine în poză): o cărare ce merge la deal, o cărare spre dreapta și o a treia cărare tot spre dreapta dar pe lângă malul pârâiașului.

Am decis să mergem pe toate cele 3 cărări dacă și pe fetița noastră o vor duce piciorușele (nu am găsit încă un rucsac care să o țină și la un preț de oameni normali ca să o poată duce Victor în spate). După cum vom afla, aceste 3 trasee vor necesita destul de multă condiție fizică, pentru noi cel puțin, nefiind umblați pe munte de foarte mult timp și având și un copil de 3 ani cu noi. Chiar fiind în formă nu vă recomand deloc aceste trasee dacă solul este umed pentru că se poate ușor aluneca.

Am pornit pe cărarea cea mai din stânga prima dată. Fiind primăvară mulți copaci erau înfloriți, iar cărarea trecea printre ei. Un miros foarte plăcut te învăluia făcând urcarea să pară foarte ușoară. Ușoară până la un punct, cel puțin. Curând a fost necesar un destul de mare efort și ca să urcăm și ca să o ridicăm pe Ruxy pentru că singură nu ar fi putut urca deloc.

Am ajuns la un punct mai drept și ne-am așezat pentru a ne odihni și am decis ca doar eu și Victor să urcăm mai departe, dar pe rând. Prima dată a urcat Victor, dar nu s-a dus foarte mult în sus, iar coborârea a făcut-o aproape pe fund așa abrupt a devenit drumul. Cât l-am așteptat, Ruxy s-a jucat cu niște viermi negri care mișunau pe jos în timp ce eu o țineam cu o mână și cu cealaltă mă chinuiam să mai fac fotografii. Când s-a întors Victor a fost rândul meu să urc. Eu am urcat până la un vârf cu o piatră mare în vârf. Posibil să se poată merge pe lângă acea piatră pentru că am văzut o cărare mică, dar faptul că erau prăpăstii pe ambele părți m-a făcut să mă opresc și să mă întorc considerând că am văzut suficient. Deci am făcut bine că am urcat pe rând pentru că acea porțiune clar nu este pentru copii.

Coborârea până la locul unde mă așteptau Victor și Ruxy a durat ceva și a necesitat destul de mult efort așa că a trebuit să stau să mă odihnesc. Normal că zvăpăuga noastră mică trebuia să ne facă probleme: Victor o ținea să nu se ducă la vale și ea s-a smuls să se joace cu un vierme și a căzut pe spate și a alunecat puțin. Spre ușurarea noastră a alunecat spre panta mai lină care avea iarbă că dacă aluneca în cealaltă parte nu am mai fi prins-o. Deci mare atenție cu copiii pe aici.

Coborârea lui Ruxy, spre marea ei fericire, s-a realizat pe fund. La final Victor a trebuit să se lupte puțin cu ea că ar fi vrut să urce iar să se dea pe tobogan.

Ne-am întors la bifurcația drumurilor și am început să urcăm pe al doilea traseu până am ajuns într-un fel de poieniță unde am putut să o lăsăm pe Ruxy să se joace cu bețe fără frică că ar putea pica undeva cât Victor și-a băut berea fără alcool.

După ce ne-am odihnit ne-am continuat urcarea până lângă stânci. La un moment dat a trebuit să fim atenți deoarece am dat peste o gaură în sol, iar din cauza vegetației nu se vedea exact unde începe. La acest moment fetița a început să dea semne de oboseală și să ceară să mergem la mașină.

Ne-am întors din nou la răscrucea de cărări pentru a merge pe ultima cărare pe lângă pârâiaș. Această cărare duce spre “Gaura Hoților” unde se spune că Lică “a lu’ Brânză” ar fi ascuns banii pe care i-a furat de la o bancă din Sebeș. Grota era plină de gărgărițe. Ruxy a fost foarte ocupată să-și umple buzunarele cu pietre. Cred că 2 kg în plus a cântărit copilul când ne-am întors la mașină.

După ce ne-am odihnit ne-am îndreptat spre mașină, am setat Maps spre Kaufland Sebeș ca să-și ia iubitu’ ceva de mâncare, iar apoi am plecat spre casă. Tot drumul ne-a dormit copilul. Toată umblătura de vreo 3 ore jumătate la Râpa Roșie a obosit-o doar pentru 3 ore. Când am ajuns la Brașov a trebuit să o scoatem în parc să o obosim iar.

Sper să ajungem să vedem Râpa Roșie și pe soare, care cred că ar accentua și mai mult nuanțele de roșu ale stâncilor, dar și pe ploaie deoarece am auzit că apa se scurge sub formă de pârâuri sângerii ce scot zgomote lugubre (de unde și denumirea de “orgă de pământ”).