Peștera Devetashka

Peștera Devetashka este situată in apropiere de satul Devetaki, pe malul drept al râului Osam în provincia Lovech, Bulgaria. Peștera este de tip carstic, se întinde pe aproximativ 2 km și s-a format prin dizolvarea rocilor solubile (cum ar fi calcarul, gipsul, sarea, dolomitul). Tavanul peșterii s-a prăbușit în 7 locuri lăsând să se vadă cerul (găuri denumite “okna”). Cea mai mare gaură din tavan este denumită “Kilika” și măsoară 73 x 48 m.

G. Katzarov, om de știință bulgar, consemnează peștera în anul 1921, urmând a se realiza săpături arheologice întrerupte în schimb în anul 1950 prin transformarea peșterii în bază militară. În anul 1996, Devetashka este declarată monument al naturii.

Săpăturile arheologice au relevat faptul că peștera a fost locuită de oameni încă din paleoliticul mijlociu, adică acum 70.000 ani. În prezent este locuită de 12 specii de amfibieni și reptile protejate, inclusiv șarpele esculapian (Zamenis longissimus), Triturus (Triturus cristatus), broasca europeană (Hyla Arborea). Pot fi de asemenea întâlnite și 82 de specii de păsări și 15 specii de lilieci (33 din totalul de 35 de specii de lilieci ale Europei sunt întâlnite în Bulgaria și toate sunt protejate de lege).

Printre speciile de lilieci întâlnite se numără și liliacul de amurg (Nyctalus noctula), liliacul mare cu potcoavă (Rhinolophus ferrumequinum), liliacul mediteranean cu potcoavă (Rhinolophus euryale), liliacul cu potcoavă al lui Mehely (Rhinolophus mehelyi), liliacul cu aripi lungi (Miniopterus schreibersii), liliacul cu picioare lungi (Myotis capaccinii). Ultimele 4 specii sunt incluse pe lista speciilor pe cale de dispariție. Din păcate nu am reușit să fotografiem nici un liliac, dar am vazut unul singur în timp ce se întorcea în peșteră.

În perioada iunie-iulie, peștera este închisă datorită sezonului de reproducere al liliecilor. Noi însă am vizitat peștera la data de 22 iunie 2019 și 6 aprilie 2024 și doar anumite galerii erau închise pentru înmulțirea liliecilor, galerii care sunt întunecate, fără formațiuni.

Se poate ajunge ușor la peșteră cu ajutorul Google Maps. La ambele noastre vizite nu se percepea taxă pentru parcare, iar costul unui bilet la 6 aprilie 2024 era de 6 leva/persoană sau 6 leva de familie (noi aici ne-am încadrat). După achitarea taxei se traversează râul Osam și se ajunge la intrarea în peșteră. Noi am petrecut aproximativ 1 oră și 30 min și când am fost singuri și când am fost cu copii, dar depinde de fiecare persoană (poți să pleci și în 10 minute).

Peștera Devetashka este deschisă zilnic între orele 08:00 – 20:00. Trebuie să ții cont totuși că ultima intrare este mai devreme de ora 20:00.

Intrarea în peștera Devetashka se face printr-un portal de o înălțime de 30 m și lățime de 35m.

Galeria se continuă cu o cameră de 58m înălțime și un volum de 643.000 m3. Această cameră este cea mai mare din Bulgaria și din Peninsula Balcanică după volum.

După aproximativ 200 de metri de la intrare, peștera se desparte în două galerii. Galeria din partea stângă este străbătută de un mic pârâiaș care formează lacuri și cascade miniaturale foarte interesante, urmând apoi a se vărsa în râul Osam.

Galeria din partea dreaptă este uscată și prezintă o sală rotundă (ce poartă denumirea de Altar) ce păstrează urmele de beton din perioada când peștera a fost folosită ca bază militară și unde au fost instalate rezervoare de petrol.

Peștera este foarte frumoasă datorită găurilor din tavan și vegetației de la interior. La momentul vizitei noastre peștera era plină de ecourile păsărilor și de susurul apei.

O altă peșteră în genul celei de la Devetaki este Peștera Prohodna, tot din Provincia Lovech. Peștera Prohodna (sau “Ochii lui Dumnezeu”) prezintă doar 2 deschideri în tavan.

Mă găsești și pe Facebook, Instagram și Youtube. Nu uita să dai Like, Follow și Subscribe dacă îți place ce postez 😊.

You can also find me on Facebook, Instagram and Youtube. Don’t forget to hit Like, Follow and Subscribe if you like what I post 😊.

Leave a comment