Balta Piatra Fetei din Tulcea – locul cu nuferi ascuns între Măcin și Smârdan

Ascunsă chiar lângă drumul dintre Smârdan și Măcin, Balta Piatra Fetei este una dintre cele mai frumoase zone cu nuferi din Dobrogea. Deși se află la doar aproximativ 15 minute de Brăila, puțini știu de existența acestui loc liniștit format de Dunăre, unde peisajul natural și legendele locale se îmbină perfect.

Primăvara târziu și vara, luciul apei începe să fie acoperit de nuferi albi, iar peisajul se transformă complet. În ciuda frumuseții sale, Balta Piatra Fetei a rămas un colț sălbatic și puțin cunoscut în comparație cu alte atracții turistice din Dobrogea.

Legenda de la Balta Piatra Fetei

Ca multe alte locuri din România, și Balta Piatra Fetei are propria legendă transmisă din generație în generație.

Se spune că, demult, în această zonă trăiau două cete de uriași: una la Brăila și cealaltă la Iglița. Unul dintre uriașii din Brăila s-a îndrăgostit de o fată din Iglița, însă aceasta l-a refuzat. Rănit în orgoliu, uriașul a smuls o stâncă uriașă și a aruncat-o spre Iglița, dorind să distrugă așezarea rivală.

Însă forțele naturii i-au schimbat traiectoria, iar stânca s-a înfipt în balta din fața satului fără să provoace vreo distrugere.

Supărată la rândul ei, fata a smuls și ea o stâncă și a aruncat-o spre Brăila. Nici aceasta nu și-a atins ținta, iar bolovanul s-a înfipt între Brăila și Măcin. De atunci, localnicii au început să numească acel loc „Piatra Fetei”, iar legenda a rămas vie până astăzi.

Când înfloresc nuferii la Balta Piatra Fetei

Nuferii albi (Nymphaea alba) încep să înflorească de obicei la sfârșitul lunii mai și pot fi admirați până spre începutul toamnei. Perioada cea mai spectaculoasă este însă în lunile iunie și iulie, când florile acoperă suprafețe întinse de apă și transformă balta într-un peisaj spectaculos.

Pe lângă nuferi, aici pot fi admirați și stânjenelii de baltă, vegetația specifică zonelor umede și diferite specii de păsări. Locul este potrivit pentru fotografie, birdwatching sau pur și simplu pentru o oprire liniștită în mijlocul naturii.

Cum ajungi la Balta Piatra Fetei

Balta Piatra Fetei se află între Smârdan și Măcin, în județul Tulcea, chiar lângă drumul E87.

Pentru a ajunge pe malul bălții, poți lăsa mașina în acest punct, iar de acolo cobori pe drumul de pământ paralel cu drumul principal. În doar câteva minute ajungi pe malul bălții.

Un alt punct de acces spre baltă este această parcare, de unde ajungi pe malul apei în mai puțin de un minut. Distanța de mers pe jos este foarte scurtă, ceea ce face ca locul să fie potrivit inclusiv pentru o oprire rapidă în drum spre Munții Măcinului sau Delta Dunării.

Zona este încă sălbatică și puțin amenajată, lucru care îi oferă un farmec aparte. Totuși, este bine să știi că în scorburile copacilor există uneori cuiburi de albine, iar prin vegetație pot apărea și șerpi, așa că este recomandată atenție, mai ales dacă vii împreună cu copiii.

Nuferii sunt protejați de lege în România, așa că dacă ajungi aici, bucură-te de frumusețea locului fără să distrugi natura. Lasă totul așa cum l-ai găsit, pentru ca și alții să poată descoperi acest colț liniștit din Dobrogea.

Balta Piatra Fetei este unul dintre acele colțuri de natură care nu impresionează prin amenajări turistice, ci prin liniște, natură și atmosfera aparte pe care o găsești aici. Dacă ajungi prin Dobrogea la sfârșit de primăvară sau vara, merită să faci un scurt popas aici și să descoperi frumusețea simplă a acestui loc ascuns dintre Dunăre și Munții Măcinului.

Buy Me A Coffee

Noi am ales să ne cazăm în Brăila, la Hotel Orient, unde pentru o cameră triplă am plătit 297 RON la începutul lunii mai 2026, cu mic dejun inclus.

Pentru că hotelul avea un eveniment în acea perioadă, am fost mutați la un etaj mai liniștit și am primit în schimb două camere cu pat dublu la același preț 😁.

Camerele ni s-au părut foarte curate, iar saltelele și pernele au fost surprinzător de comode.

Singurul minus ar fi că locurile de parcare sunt destul de limitate, deși cred că asta se întâmplă la multe hoteluri, unde numărul locurilor nu acoperă toate camerele. Noi am reușit totuși să găsim loc chiar în fața hotelului.

Dacă te interesează alt tip de cazare poți căuta pe Booking.com ceva să ți se potrivească.

Mă găsești și pe Facebook, Instagram și Youtube. Nu uita să dai Like, Follow și Subscribe dacă îți place ce postez 😊.

You can also find me on Facebook, Instagram and Youtube. Don’t forget to hit Like, Follow and Subscribe if you like what I post 😊.

Acest articol conține linkuri de afiliat. Dacă faci o achiziție prin ele, eu pot primi un comision, fără costuri suplimentare pentru tine.

Leave a Reply