Reședința prințesei Ljubica (Konak kneginje Ljubice pe GoogleMaps) este declarată monument cultural de mare importanță al Serbiei din anul 1979 și este situată în Belgrad, pe Kneza Sime Markovića nr. 8.

Numit Novi Konak (eng: The New Residence, rom: Noua Reședință), palatul princiar a fost construit între 1829-1830 de către arhitectul Hadži Nikola Živković, cu scopul de a deveni palatul de reședință al prințesei Ljubica și fii săi Milan și Mihailo, familia prințului Miloš Obrenović I. Conacul a fost construit în stil otoman-balcanic ca o clădire dreptunghiulară ce prezintă subsol, parter și etaj, iar inițial era înconjurat de un zid înalt cu poartă de acces. Deși bazat pe tradiția orientală, designul exterior al conacului prezintă elemente decorative cu influențe europene. Pe acoperiș poate fi observată o cupolă octogonală (Granny Finka) cu ferestre pe toate părțile, cupolă care era folosită de santinele pentru a supraveghea împrejurimile.

Subsolul conacului a fost construit din piatră și cărămidă și acoperit cu bolți înclinate susținute de arcade semicirculare. Prințul Miloš Obrenović I și-ar fi ținut aici banii, în saci ce atârnau de cârlige prinse în pereți. Noi am reușit să ne strecurăm puțin înăuntru. Ușa spre subsol era deschisă, nu scria pe nicăieri că intrarea ar fi interzisă, așa că am coborât puținele trepte să vedem și noi ce este înăuntru. Nu prea aveai ce vedea. Doar 2 becuri luminau puțin la intrare, iar în rest beznă. Am făcut 2-3 poze cu blițul și am ieșit la lumină. Pe viitor probabil se va organiza ceva și la subsol.

Parterul și primul etaj sunt construite folosind cărămidă clasică și o zidărie manuală cu structură de lemn umplută cu cărămidă. Atât la parter cât și la etaj este prezent un hol central în jurul căruia sunt dispuse restul camerelor.

În holul de la parter se află Divanhana, o cameră semicirculară flancată de niște trepte ce duc la ușile somptuoase care, în trecut, erau intrarea principală în conac. Livingul de la parter este separat de restul spațiului prin 2 trepte și este mărginit de stâlpi de lemn cu parapeți între ei. Divanhana era locul de adunare al membrilor familiei care se așezau pe o sofa acoperită cu pături și perne. Camera era încălzită de un vas pentru jăratic.

Alte 5 camere pot fi observate la parter, camere folosite de către Prințesa Ljubica: o sală în stil balcanic otoman, camera prințesei cu hamam-ul și hamamcik-ul, o cameră turcească, un salon Barlovac și un salon Biedermeier.

Camera în stil balcanic otoman este o reconstrucție a unui interior din prima jumătate a secolului al XIX-lea, când prințesa Ljubica locuia în reședință. Se presupune că această încăpere a avut scop multifuncțional fiind folosită atât pentru activități zilnice cât și ca dormitor. În încăpere sunt expuse piese de mobilier orientale precum mesele octogonale joase (peškuni) ce puteau fi folosite și ca scaune fără spătar. Când erau folosite pe post de scaune, peškuni erau poziționate în jurul unei mese (sinija) joase, rotunde, cu cadru din cupru puțin adînc pe care se servea mâncarea.

De-a lungul peretului este poziționată o sofa (sećija) acoperită, la fel ca și podeaua, cu chilimuri. Chilimul (din turcă = kilim) este un covor cu două fețe, țesut la războiul de țesut tradițional, asemenea covoarelor cu noduri, care însă este împletit.

În această încăpere mai sunt expuse și haine de femei, pantofi de casă utilizați la vremea respectivă (nanule) precum și diverse alte obiecte extrem de interesante.

Camera Prințesei Ljubica se presupune că ar fi fost singura încăpere a conacului ce avea o baie mică, adiacentă (hamamcik). Nu se știe cum această cameră a fost mobilată așa că, în prezent și această încăpere a fost mobilată în stil balcanic otoman. Este prezentă sećija acoperită cu un kilim, o bancă (minderluk) acoperită cu minder (pernă umplută cu paie sau lână), sinija, iar în mijlocul încăperii un vas pentru jăratic pentru încălzirea încăperii. De asemenea sunt expuse diferite obiecte ce au aparținut prințesei Ljubica sau prințului Miloš precum: pipa prințului, agrafe de păr ce au aparținut prințesei, cupa din care aceasta obișnuia să bea etc. Alte obiecte expuse sunt sigiliul de cristal al regelui Aleksandar I Obrenović, o broșă cu portretul soției regelui Aleksandar I (Draginja Obrenović poreclită și Draga), medalii și monede sârbești din secolul al XIX-lea, portretul prințului Miloš Obrenović I etc.

În hamamcik se poate observa motivul mural decorativ foarte popular în palatele secolului al XIX-lea din Instanbul și anume flori într-o vază. Acest motiv mural putea fi întâlnit și în alte încăperi ale conacului, dar s-au păstrat doar în hamamcik. Această mică baie adiacentă încăperii prezenta și o mică fereastră pentru ventilație, fereastră ce a fost acoperită în 1836, o dată cu construcția hamamului.

Hamamul este o baie de aburi orientală al cărei design se bazează pe termele romane. În general, hamamul este o baie publică și doar familiile foarte înstărite își permiteau luxul unui hamam privat ceea ce dovedește ănaltul statut al familiei Obrenović. Construcția hamamului s-a realizat cu materiale de cea mai bună calitate: piatră, cărămidă, sticlă și marmură. Podeaua și banca de marmură prezente în încăpere sunt cele originale, păstrate de la 1836. Încălzirea se realiza prin intermediul unui sistem hipocaust. Hipocaustul este un sistem de încălzire inventat în Grecia antică încă din secolul IV î.Hr. și este un sistem de încălzire în pardoseală ce funcționează prin circulația aerului cald pe sub o podea dublă și prin pereți dubli.

Camera turcească este mobilată cu piese de mobilier ce au aparținut familiei lui Pavle Denić (inginer, profesor și om politic sârb). Camera este mobilată în stil baroc turcesc caracteristic sfârșitului de secol al XIX-lea (anul 1880). Mobila este realizată din lemn de nuc și este decorată cu sidef și încrustații din argint.

În această încăpere se mai poate observa un paravan extraordinar de frumos lucrat, o oglindă, ornamente de perete frumos decorate cu sidef, peškuni, o minderluk acoperită cu minder, un suport pentru Coran (lucru neobișnuit pentru casele creștine).

Salonul Barlovac este o încăpere în care membrii familiei Obrenović își petreceau o mare parte din zi și unde își primeau oaspeții. Salonul, denumit așa după negustorul și omul politic sârb Mihailo Barlovac (primar al Belgradului între 1861-1868) căruia i-a aparținut mobila, este decorat în stilul Biedermeier din prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Începând cu anii 1830, tradiția orientală a început să se stingă, iar schimbările din sfera politică, economică și culturală, coroborate cu procesele de industrializare și urbanizare, au dus la apariția unei noi clase sociale: clasa burgheză. Aceste schimbări au început să se reflecte și în modul în care oamenii își organizau încăperile. O atenție deosebită a fost acordată salonului de primit oaspeți care trebuia să reflecte statutul social înalt și apartenența la clasa socială a unei familii burgheze. Salonul, a devenit astfel, cea mai luxos mobilată încăpere a unei case, fiind decorat cu seturi de salon confortabile realizate în stil european, vitrine umplute cu diferite comori de familie, argintărie, porțelan, sticlărie, portrete ale membrilor familiei și oglinzi etc.

Expuse în camera muzeului sunt 2 vitrine cu diferite obiecte, un fonograf ce are pe interiorul capacului o listă cu melodiile ce pot fi cântate, un set de fotolii și scaune căptușite așezate în jurul unei măsuțe, un ceas vechi, o oglindă etc.

Salonul Biedermeier este mobilat tot în stilul ornamental al clasei burgheze de la începutul secolului al XIX-lea. Accentul a început a fi pus pe argintărie care putea fi ușor vândută sau amanetată în caz de necesitate. Obiectele cele mai frecvent întâlnite erau fabricate în străinătate și includeau: cutii de țigări, căni și cutii de zahăr, tacâmuri, veselă, sfeșnice, tăvi și cutii de bijuterii. Au început să apară sobele și șemineele ca expresie a opulenței. Acestea erau de obicei amplasate într-un colț și puteau fi simple sau bogat decorate.

La etaj se poate ajunge pe două scări simetrice. Și aici, în centru se găsește o divanhana. Această divanhana are o atmosferă mai intimă fiind flancată de ziduri și doi stâlpi spre zona centrală. Podeaua acesteia este la același nivel cu podeaua din jur.

Vis-à-vis de divanhana mare de la etaj se află o divanhana mai mică ce era folosită, cel mai probabil, de femeile casei.

Urmează un salon mai mare mobilat în stil Biedermeier târziu. Și aici sunt expuse un set de fotolii și scaune căptușite așezate în jurul unei măsuțe, un ceas de podea cu pendul, o vitrină cu diverse obiecte de sticlă și porțelan, portrete ale diverșilor membri ai familiei (ex: portretul fiicei celei mai mici a prințului Miloš și a prințesei Ljubica, Jelisaveta Savka Obrenović) etc.

Mai poate fi vizitat la etaj un salon mai mic mobilat tot în stil Biedermeier, dar pe care se pare că am omis să îl fotografiez.

Camera de studiu în stil Biedermeier arată vizitatorului importanța acordată studiului în secolul al XIX-lea. Mobilată în stil Biedermeier timpuriu, micuța cameră prezintă o masă de lucru cu 3 scaune tapițate și un mic dulap pentru cărți.

Urmează salonul în stil neobaroc ce evocă splendoarea și bogăția înaltelor cercuri ale societății. Se observă dorința de renunțare completă la stilul de viață oriental și adoptarea tendințelor europene moderne.

A doua jumătate a secolului al XIX-lea aduce noi schimbări în stilul de viață al populației, schimbări ce se reflectă și în structura și mobilarea spațiului de locuit. Încăperile pentru studiu au devenit obligatorii în casele nobililor. Aceste încăperi includeau de cele mai multe ori prezența unui secretar (din fr. secrétaire = mobilă prevăzută cu sertare și cu placă rabatabilă care servește la scris). Mobilierul era din lemn masiv, căptușit și acoperit cu satin de mătase. O mică încăpere mobilată în stil rococo este expusă vizitatorilor. Se pot admira 4 scaune tapițate cu satin de mătase mov, un secretar și o masă pe care este așezat un ceas.

Salonul în stil Napoleon al III-lea (de la 1880) a aparținut familiei Petković din Belgrad. Mobila este realizată din lemn masiv, vopsit și lăcuit. Căptușeala scaunelor este acoperită cu brocart galben, iar spătarele prezintă încrustații din metal și sidef. Oglinzile devin și ele un element ce simbolizează statutul social așa că ornamentarea lor este bogată în detalii. Rama uneia din oglinzile expuse în acest salon este bogat ornată cu ornamente florale și geometrice realizate din bronz aurit, cupru, alamă și sidef. Această oglindă mie mi-a plăcut foarte mult.

O altă piesă de mobilier care mi-a plăcut enorm de mult este dulăpiorul ce i-a aparținut lui Cvetko Rajović (judecător sârb și on politic ce a deținut funcția de Prim Ministru al Serbiei, Ministru al Afacerilor Interne și Ministru al Afacerilor Externe. Acest dulăpior este realizat din lemn masiv, împodobit cu ornamente în încrustație de cauziuc și imitație de fildeș și a fost folosit pentru păstrarea documentelor, scrisorilor și obiectelor de valoare.

O altă piesă de mare valoare expusă în salon este cupa din porțelan alb de Karlsbad cu ornamente de culoare albastră. Mânerele au formă de șerpi auriți, iar pe partea din față, în cadru oval aurit, este portretul lui Čedomilj Mijatović. Mijatović a fost Ministru de Finanțe al Serbiei și a contribuit semnificativ la stabilirea relațiilor de prietenie dintre Anglia și Serbia. Această cupă din porțelan reprezintă un cadou de la guvernul britanic.

În cadrul muzeului poate fi admirat și un salon roșu închis mobilat în stilul german din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Mobilierul din această încăpere ar fi făcut parte din mobilierul din reședința de vară al soților Obrenović din Takovo. În vitrină este expus setul de masă și ceai produs în Cehia și care a fost achiziționat cu ocazia nunții fiicei celei mari a prințesei Ljubica, Petrija Obrenović.

Ultimul salon pus la dispoziția vizitatorului este salonul reginei Natalija, regină a Serbiei între 1882-1889 ca soție a regelui Milan Obrenović al IV-lea. Mobila din acest salon a făcut parte din mobilierul palatului regal Stari Dvor din Belgrad și este proiectat în stil Napoleon al III-lea. Scaunele sunt îmbrăcate în mătase de culoare bej cu flori.

Mai poate fi observat și un secretar ce a fost fabricat la Viena în anul 1884 în stil neo rococo. Secretarul este ornamentat cu aplicații de bronz și medalioane de porțelan cu flori colorate și a aparținut Katarinei Konstatinović, fiica Ankăi Obrenović (nepoata prințului Miloš Obrenović I).

La 25 iunie 1839, Miloš Obrenović I a abdicat de la tron în favoarea fiului său Milan Obrenović II ce decedează după câteva săptămâni, la 8 iulie 1839. A urmat la tron fratele mai mic al lui Milan, Mihailo Obrenović III. În urma revoltei de la 1842, Mihailo este expulzat împreună cu tatăl său din Serbia. Prințesa Ljubica încetează din viață la 1843.

Astfel, rămânând fără ocupanții princiari, conacul este folosit în următorii ani de diferite instituții ale statului și amenajată în funcție de necesități. Clădirea a acomodat primul liceu din Belgrad, Curtea de Apel și Casație, Institutul pentru Educația Copiilor Surzi și Muți, Muzeul de Artă Contemporană – “Muzeul Knez Pavla”, o parte a Patriarhiei, Institutul Republicii pentru Protecția Monumentelor Culturale.

În 1970, administrația Belgradului a decis să transforme fostul conac în muzeu. Au urmat lucrări de conservare și restaurare desfășurate între 1971-1979, iar în 1980 clădirea devine parte a Muzeului din Belgrad.

Intrarea la muzeu, la data de 14 august 2022, ne-a costat 200 dinari/adult. Intrarea pentru Ruxy a fost gratuită, ea având sub 6 ani.

Un muzeu mic, frumos, care te transpune în lumea nobilimii sârbe din secolul al XIX-lea. Eu zic că merită să îl vizitezi 😊.