Peștera Tapolca este o peșteră carstică situată la 15-20m sub orașul Tapolca, județul Veszprém, Ungaria și face parte din Geoparcul Global UNESCO Bakony–Balaton (Bakony–Balaton UNESCO Global Geopark).
Peștera Tapolca a fost descoperită în anul 1903 în timpul săpăturilor pentru o fântână, săpături realizate de brutarul Pál Tóth și zidarul Ferenc Németh. Aproximativ 10 ani mai târziu, în 1912, peștera a fost deschisă pentru turiști. Din anul 1937 sunt posibile explorările dus-întors cu barca în cadrul peșterii după ce au fost distruse anumite gururi din cadrul acesteia. Prima peșteră iluminată a Ungariei, Peștera Lacului Talpoca este zonă protejată încă din anul 1942, iar din anul 1982 a fost pusă sub strictă protecție ca toate peșterile Ungariei de altfel.
Peștera Lacului Tapolca s-a format acum 13,7 milioane de ani în calcarele și marnele Mării Sarmatice. Dintre peșterile aflate sub orașul Tapolca, Peștera Lacului Tapolca este cea mai lungă măsurând aproximativ 3,3 km în lungime. Secțiunea peșterii ce poate fi explorată cu barca are o lungime de 180m. Temperatura apei este relativ constantă având valori cuprinse între 18-20°C, iar adâncimea medie este de 40 cm și pe alocuri de câțiva metri. Această temperatură a apei se datorează faptului că Peștera Tapolca s-a format într-o fostă zonă de activitate vulcanică. În apele peșterii poate fi observat boișteanul (Phoxinus phoxinus), un pește de talie mică, care este singura vertebrată întâlnită în peșteră.
GoogleMaps te duce ușor până la peșteră. Intrarea este o clădire obișnuită, iar în față, pe marginea străzii, sunt câteva locuri de parcare. Aceste locuri de parcare par a fi gratuite sau cel puțin noi nu am văzut unde se poate plăti parcarea acolo. La momentul vizitei noastre (22 aprilie 2022), prețul unui bilet era de 2900 HUF/adult și 2000 HUF/copil între 3-14 ani, iar programul de vizitare al peșterii era între orele 09:30-16:00 (! ora Ungariei). Datorită faptului că biletele se pot epuiza cu mult înainte de ora închiderii, îți recomand să ajungi la peșteră înainte de ora prânzului.
După achiziționarea biletului de intrare (! pe bon scrie ora de începere a turului pentru care ai plătit), se intră întâi într-un mic muzeu unde este descris în poze mecanismul de formare al peșterilor, tipurile de peșteri, tipurile de roci ce se pot întâlni în peșteri etc. Turul cu ghid este din păcate doar în limba maghiară, dar la fiecare imagine ai informațiile traduse în limba engleză. Poți să nu stai după ghid ci să mergi în ritmul tău, să citești informațiile sau să le dai cu skip și să mergi direct în peșteră să te dai cu barca 😄.






După micul muzeu se ajunge la cele 73 de trepte ce coboară spre interiorul peșterii. Deja poți simți temperatura cum scade (rămânând totuși la o valoare constantă de-a lungul anului de aproximativ 20°C) și umiditatea aerului cum crește ajungând până la 95-98%.



Se ajunge întâi la niște încăperi mai mici și uscate ale peșterii și te poți plimba puțin prin galerii fără să te pierzi.


















După ce ai explorat suficient te poți deja îndrepta spre coada ce așteaptă să se dea cu bărcuța 😅. Sau poți explora galeriile uscate după ce te dai cu bărcuța. Plimbarea efectivă pe apă durează poate 10-15 minute, dar este foarte frumos. Apa este extraordinar de clară și poți vedea peștișorii cum înoată. Uneori tavanul este foarte jos și trebuie să fii atent să nu dai cu capul. Alteori, galeria prin care te deplasezi cu barca este atât de îngustă încât trebuie să te împingi în pereți pentru a putea înainta pentru că nu ai loc de vâslit.










Pentru prețul de 690 HUF ai și posibilitatea să îți achiziționezi o poză făcută cu camera lor, poză de dimensiune 10x15cm. Poziționarea camerei este puțin ciudată: imediat după intrare după un colț și te ia prin surprindere. Noi abia am avut timp să ne dezmeticim că ni se face poză deși știam de prezența camerei foto și am ieșit în poză cu niște fețe foarte surprinse 😂. Dacă alegi să îți cumperi poza (sunt pe mai multe dimensiuni și prețuri), ai și posibilitatea să intri pe site-ul lor și să o descarci în format electronic. Trebuie să îți faci cont (mai cu Google Translate dacă nu cunoști limba) și să descarci poza pe baza codului primit pe bonul de comandă.

Plimbarea cu barca pe apele Peșterii Tapolca este cu siguranță o experiență pe care nu o vom uita și pe care o vom repeta cât de curând posibil.