Krabi

Când am ales obiectivele pentru luna noastră de miere în Tailanda normal că trebuia să includ și vestitele plaje. Am citit că Phuket este foarte comercială și aglomerată, așa că m-am orientat spre altă plajă și am ales Krabi, stațiune spre Marea Andaman.

Am zburat dinspre Chiang Mai spre Krabi în seara datei de 5 ianuarie 2019. Am găsit un taxi microbuz să ne ducă la hotelul ales de noi, Wake Up Aonang Hotel (rezervă aici), hotel de 3* cu mic dejun inclus. Camerele au fost curate, iar micul dejun a fost foarte bun, în stil bufet suedez cu preparate atât tailandeze cât și europene. Din câte țin minte taxi-ul ne-a costat 500 baht/persoană până în fața hotelului.

Primul lucru care m-a izbit când am ieșit din aeroport a fost aerul foarte umed și cald. Eu abia am putut respira. Am aflat mai apoi că tocmai se terminase o furtună. Dacă așa este după o furtună nu aș vrea, sincer vorbind, să vizitez Tailanda în timpul sezonului ploios (deși după furtuna din Bangkok aerul nu mi s-a părut chiar așa umed).

Culmea, în taxi mai erau 2 cupluri de români. Care erau șansele? Ne-a plăcut de unul dintre cupluri pentru că erau mai modești. Celălalt cuplu era stabilit în Germania și nu au făcut decât să se laude tot drumul cu cât câștigă și ce țări au vizitat ei până atunci. Nu am intrat în competiție cu ei să le spunem de călătoriile noastre prin Irlanda, Spania, Suedia și alte țări pentru că nu am văzut rostul. I-am lăsat să se laude și atât.

O altă informație pe care am aflat-o de la cuplul de români modești din taxi a fost că tocmai se terminase alerta de tsunami (am verificat informația pe internet și într-adevăr așa era). Pentru mine a fost șoc și groază 🤣 și toată excursia nu am făcut decât să mă uit după rutele de evacuare în caz de val ucigaș. Victor în schimb a fost foarte relax la faza asta. El în general nu își face atâtea probleme existențiale ca mine.

Ne-am cazat la hotel după care am ieșit să luăm cina și să schimbăm bani. Toate hotelurile la care am fost cazați ne-au cerut plata cazării în avans. Cursul valutar în Krabi a fost foarte prost datorită alertei de tsunami. A fost mai o.k. zilele ce au urmat, dar nu s-a comparat cu cel din Bangkok și Chiang Mai.

A doua zi dimineață, după ce am luat micul dejun ne-am îndreptat spre plaja din Ao Nang unde am și rămas în prima zi. Micul dejun a fost de tip bufet suedez atât cu mâncare cu specific tailandez cât și european.

Pe plajă am văzut că putem alege să mergem cu barca și pe alte plaje, dar și în numeroase excursii. Pentru că eu nu m-am simțit foarte bine, de această dată nu am mai mers în nici o excursie ci doar la plajă. Ce-i drept pe diferite plaje. Pentru vacanța aceasta nu o să mai detaliez pe zile ce am făcut. Doar am făcut plajă 😎.

Ce ne-a plăcut foarte mult în stațiune: clătitele. Aveau niște clătite extraordinare umplute cu diverse fructe. Preferata noastră a fost cu mango. Am găsit o femeie de religie musulmană (majoritatea erau musulmani în stațiune) ale cărei clătite ne-au plăcut foarte mult și doar de la ea am cumpărat. În fiecare seară ne-am luat cel puțin 2 clătite.

Ce mai trebuie să încercați: peștele, fructele (mangostan, fructul dragonului, jackfruit, durian, rambutan etc.), înghețata de nucă de cocos, smoothies din diferite fructe, masajul tailandez.

Acum întâmplările mai amuzante.

Cu masajul tailandez: mergem fain frumos și noi la masaj. Eu nu sunt amatoare de masaj la spate așa că am optat doar pentru un masaj la picioare. În schimb, Victor abia aștepta să facă masaj. Stăm frumos, ne relaxăm amândoi: eu pe un scaun ca să mi se facă masajul la picioare, iar Victor după o perdea pe un pat. După ce iese, plătim și plecăm. Și ce-mi povestește bărbate-miu: că i s-a propus sex oral pentru 2000 de baht. A tot refuzat până prețul a scăzut la 1000 de baht moment în care în sfârșit s-a prins fătuca că omul nu vrea. Mie mi s-a părut foarte amuzantă faza, mai ales că s-a văzut că a venit cu o femeie la masaj și nu singur. Și înainte să ziceți că nu am de unde știi ce au făcut după perdea: sunt sigură că nu au făcut nimic. Pe bani cel puțin, pentru că toți banii erau la mine și nu ni s-a cerut nimic în plus :))

Plimbându-ne prin stațiune căutând un restaurant care să ne atragă atenția să luăm cina acolo, trecem pe lângă un acvariu cu pești vii de unde îți puteai alege ce ți se va găti. Ne atrage atenția o viețuitoare de care nu am mai văzut niciodată. Curioși, îl întrebăm pe un chelner ce este aia. A încercat omul să ne explice ce este, dar nu prea am înțeles noi. Ne-a spus că putem să mâncăm dacă vrem. Am zis că de ce nu? Deși foarte ieftin nu a fost, nemaivăzând așa ceva am zis că merită să dăm banii. Am ales să comandăm doar o porție ca în caz că nu ne place să nu irosim foarte mulți bani. Am așteptat ceva până a venit cu mâncarea. Ni s-a atras atenția să nu mâncăm carnea ci doar ouăle. Ne-am conformat. Mie nu mi-a plăcut. Lui Victor i s-a părut interesant, dar nu ceva să mai încerce o a doua oară. După ce ne-am întors la hotel am google-uit ca disperata să vedem ce Dumnezeu am mâncat. Am mâncat Xiphosura sau crab-potcoavă (horseshoe crab) după denumirea populară. “Fosile vii”, de pe vremea dinozaurilor, aflate din 2016 pe lista roșie a viețuitoarelor pe cale de dispariție. Whoooopsie. Cauza principală a extincției o reprezintă industria farmaceutică ce folosește sângele albastru (ce conține hemocianină, o proteină respiratorie bogată în cupru, care devine albastră în contact cu oxigenul) al crabilor-potcoavă (Limulus polyphemus) mai precis un compus din sângele crabilor numit limulus amebocitlizat (LAL). LAL folosește la verificarea medicamentelor, injectabilelor, vaccinurilor, protezelor sau implanturilor. În prezent se realizează teste pentru un vaccin împotriva COVID19. De parcă acești crabi nu erau oricum pe cale de dispariție….

Plajele vizitate de noi au fost: Ao Nang, Noppharat Thara (unde am ajuns mergând pe jos) și Railay și Ao Phra Nang unde am ajuns cu barca fiind accesibile doar dinspre mare.

Cea mai interesantă plajă ni s-a părut Ao Phra Nang. Tot acolo este o peșteră denumită Princess Cave (Phra Nang Cave), peșteră dedicată prințesei Phra Nang care ar fi pierit într-un naufragiu în apropiere. În interiorul peșterii este un altar al fertilității unde pescarii aduc lemne sub formă de penisuri ca ofrandă pentru a avea o călătorie pe mare reușită. Tot aici este un fel de peșteră sub o stâncă formidabilă, peșteră care se inundă până la un anumit nivel depinzând de maree. Nouă ne-a plăcut mult să înotăm acolo. Adică Victor să înoate și eu să ma bălăcesc :)) După ce se înoată/merge puțin pe sub stâncă prin apă se ajunge la un mic lac înconjurat de stânci.

În data de 12 ianuarie dimineața ne-am luat la revedere de la Tailanda. Cu siguranță vom reveni încercând să vizităm alte regiuni ale țării.

Mă găsești și pe Facebook, Instagram și Youtube. Nu uita să dai Like, Follow și Subscribe dacă îți place ce postez 😊.

You can also find me on Facebook, Instagram and Youtube. Don’t forget to hit Like, Follow and Subscribe if you like what I post 😊.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s