Groapa Ruginoasă

Groapa Ruginoasă este un loc în care îmi doresc să ajung de când mi-am petrecut săptămâna de miere în zonă acum 7 ani.

Groapa Ruginoasă este o arie protejată de tip geologic situată în apropierea localității Vârtop, jud. Bihor. Aria protejată ocupă o suprafață de 20,40 ha și face parte din Parcul Natural Apuseni fiind situată la altitudinea de 1373m în Munții Bihorului.

Ravena (vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili) are un diametru de aproximativ 600m și o adâncime de 100m și își mărește dimensiunea în permanență în urma alunecărilor de teren și a șiroirilor datorate ploilor și topirii zăpezii. Culoarea ravenei este dată de stratele de cuarțite roșii-violacee.

Traseul spre Groapa Ruginoasă începe din DN75 în apropierea localității Vârtop, exact într-o curbă. Mașina poate fi parcată pe marginea drumului pe partea dreaptă, sau într-o mică parcare de pe partea stângă.

Începutul traseului spre Groapa Ruginoasă

Traseul este marcat cu bandă galbenă și indicatorul spune că poate fi parcurs în 40min. Cu 2 copii mici, de 6 ani respectiv 3 ani, urcarea ne-a luat 1 oră și 5 minute, iar coborârea 50 de minute.

După ce am parcat mașina pe marginea străzii și ne-am echipat de drumeție, am pornit spre începutul traseului.

Traseul începe domol urmând ca după aproximativ o sută de metri să devină destul de bolovănos.

Urmează o urcare destul de abruptă cu balustrade de lemn și trepte de lemn și piatră în unele locuri. La această urcare l-am dus pe Andreiuțu de mână pentru că mi-ar fi fost prea greu să îl car.

După această urcare abruptă, traseul este ascendent, dar mai lejer, iar aici am putut să pun băiețelul în rucsac.

În sfârșit vedem o poieniță și intuim că este finalul traseului.

În sfârșit am ajuns la faimoasa ravenă a Apusenilor 😍.

După ce am admirat Groapa Ruginoasă din toate unghiurile sigure posibile, am mâncat pachețelul cu mâncare de îl aveam la noi și ne-am odihnit puțin.

Cu forțe proaspete am început coborârea spre mașină.

Groapa Ruginoasă este o arie protejată extraordinar de frumoasă la care trebuie să ajungi dacă ești în zonă.

Zona este plină de pensiuni unde poți petrece noaptea. Noi am fost cazați la Pensiunea Valea Galbenei unde am încercat pentru prima dată și ciubărul 😊. O noapte de cazare, la sfârșit de iunie 2024, ne-a costat 250lei / cameră triplă (ciubărul se plătește separat). Camera noastră a avut și balcon și a fost minunat să stăm seara să mâncăm în susurul râului care trece fix prin spatele pensiunii. De ciubărul cu vibro-masaj nu mai zic 🥰.

Dacă te interesează alt tip de cazare poți căuta pe Booking.com ceva să ți se potrivească.

Mă găsești și pe Facebook, Instagram și Youtube. Nu uita să dai Like, Follow și Subscribe dacă îți place ce postez 😊.

You can also find me on Facebook, Instagram and Youtube. Don’t forget to hit Like, Follow and Subscribe if you like what I post 😊.

Acest articol conține linkuri de afiliat. Dacă faci o achiziție prin ele, eu pot primi un comision, fără costuri suplimentare pentru tine.

One comment

  1. […] și până la cascadă sunt aproximativ 5 km și noi mai voiam să vizităm în aceeași zi și Groapa Ruginoasă. Dacă am fi optat să mergem pe jos aceasta ar fi fost singura drumeție din ziua […]

Leave a Reply