
Bazilica Sf. Ștefan (magh: Szent István Bazilika, eng: St. Stephen’s Basilica) este una dintre cele mai importante biserici ale Budapestei. Construcția bisericii a început în anul 1851, în stil clasic, după planurile arhitectului Hild József. Arhitectul a reușit să supervizeze lucrările de construcție doar până la decesul său din 1867. În anul 1868 cupola bazilicii se prăbușește, iar curățarea resturilor durează aproape 3 ani, până în 1871. Arhitectul Miklós Ybl preia proiectarea bisericii aducându-i influențe neorenascentiste. Nici Miklós nu reușește să-și vadă proiectul dus la capăt. După decesul acestuia, Kauser József preia amenajarea interiorului bazilicii și lucrările decorative finale. În anul 1905 biserica este sfințită, iar în 1906 împăratul Franz Joseph pune piatra finală. În anul 1931, Papa Pius al XI-lea acordă bisericii titlul de “bazilică minoră”, iar în 1993 biserica primește titlul de “catedrală”.
Bazilica Sfântul Ștefan a fost puternic afectată în timpul bombardamentelor celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind necesară înlocuirea completă a structurii acoperișului. În timpul reparațiilor are loc un incendiu care distruge iarăși cupola. Urmează restaurarea completă a bisericii în 1983 după ce în anul precedent o furtună puternică lasă cupola fără învelișul de tablă.
Clădirea bisericii are o înălțime de 96m, o lungime de 87,4m, o lățime de 55m și are o capacitate de 8.000 de oameni. Intrarea în biserică se face printr-un vestibul spațios aflat între turnurile de fațadă separate printr-un alcov semicircular. Timpanul este susținut de coloane corintice și prezintă un grup de statui realizate de sculptorul Leó Fessler și care o reprezintă central pe Fecioara Maria cu pruncul. Pe cornișa de sub timpan, cu litere aurite, sunt cuvintele lui Hristos: “Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (EGO SUM VIA VERITAS ET VITA). Domul prezintă sculpturile celor 4 evangheliști, iar arcul semicircular al altarului prezintă la exterior sculpturile celor 12 apostoli deasupra cărora este Domnul Iisus.
Privitor la cele 12 statui ale apostolilor ar exista informații contradictorii cu privire la sculptorul acestora. Unele surse afirmă că sculptorul Fessler Leó ar fi sculptat toate statuile sfinților apostoli cu excepția celei a Sfântului Apostol Simon care ar fi fost realizată de către Rákosi János. Alte surse afirmă că toate cele 12 statui ale sfinților apostoli ar fi fost realizate de către Rákosi János.
Turnul din partea dreaptă a bisericii adăpostește cel mai mare clopot din Ungaria cu o greutate de 9.250 kg, iar biserica însăși este, la momentul actual, a treia clădire ca înălțime din Budapesta și a patra din Ungaria.



























Interiorul bisericii este bogat în picturi, sculpturi și ornamente, realizate de cei mai mari meșteri ai vremii. Tot în interiorul bisericii se află și cea mai importantă relicvă a Ungariei și anume mâna dreaptă a Sfântului Ștefan (regele István I al Ungariei) și cel care a dat și numele bisericii.









































Amvonul este și el extraordinar de frumos lucrat conform planurilor lui Kauser József.








Bazilica Sfântul Ștefan adăpostește și cea mai mare orgă pneumatică fabricată de József Angster la 1905.







Am urcat și în dom pentru panoramă. Noi am folosit liftul, dar tu poți să urci cele 145 de trepte dacă te duc genunchii. Noi am vrut și să nu obosim copilul chiar de la începutul zilei.












După vizitarea domului bisericii am coborât la vistierie unde am admirat diverse veșminte și obiecte bisericești.









Prețul unui bilet All in one era de 3200HUF/adult în aprilie 2022, iar pentru copiii sub 6 ani intrarea este gratuită. Biletul All in one îți permite să urci în domul bisericii și acces la un mic muzeu din incintă (vistieria bisericii).
Poți verifica aici prețul biletelor (acum fiind mai scumpe decât în 2022). În timpul slujbelor ceremonioase biserica este închisă turiștilor. De asemenea există numeroase ceremonii și concerte cu bilete speciale. Poți verifica aici calendarul evenimentelor ce au loc în Bazilica Sf. Ștefan. Mergi pe calendarul din partea dreaptă a paginii, selectezi data care te interesează și verifici dacă este permisă vizitarea și între ce ore.
Bazilica Sfântul Ștefan este o biserică excepțional de frumoasă ce nu trebuie să lipsească din city-break-ul tău în Budapesta 😍.
În cadrul city-beak-ului la Budapesta, noi am fost cazați la Broadway City Guesthouse. Aici poți vedea și ce alte obiective am vizitat noi.
Dacă te interesează alt tip de cazare poți căuta pe Booking.com ceva să ți se potrivească.
Mă găsești și pe Facebook, Instagram și Youtube. Nu uita să dai Like, Follow și Subscribe dacă îți place ce postez 😊.
You can also find me on Facebook, Instagram and Youtube. Don’t forget to hit Like, Follow and Subscribe if you like what I post 😊.
Acest articol conține linkuri de afiliat. Dacă faci o achiziție prin ele, eu pot primi un comision, fără costuri suplimentare pentru tine.
[…] vizita ta la Budapesta poți vizita și Bazilica dedicată Sfântului Ștefan și care este unul din obiectivele majore ale acestei capitale […]
LikeLike