
Cascada Mesa Potamos (greacă: Καταρράκτης Μέσα Ποταμού) este o cădere de apă de aproximativ 7 m înălțime situată pe cursul râului Arkolachanias (sau Mesa Potamos). Cascada se află la altitudinea de 1000 m, în cadrul Geoparcului Global UNESCO Troodos.
Perioada ideală pentru a vizita Cascada Mesa Potamos este primăvara, atunci când zăpada de pe munți se topește sau când sunt precipitații.
Traseul spre Cascada Mesa Potamos pornește dintr-o mică parcare ce poate acomoda aproximativ 5 mașini.


Traseul este unul ușor, potrivit pentru toate categoriile de vârstă. De la mica parcare și până la cascadă noi am făcut aproximativ 5 minute.
Vegetația din albia râului este reprezentată în principal de platanul oriental (Platanus orientalis) și arinul oriental (Alnus orientalis). Mai pot fi observați pini (Pinus brutia), stejari ciprioți (Quercus alnifolia) și arbori grecești de căpșuni (Arbutus andrachne).






Geologia zonei este dominată de gabro, rocă vulcanică specifică fostului fund oceanic din care s-au înălțat Munții Troodos. Gabro este o rocă magmatică intruzivă, bazică, de culoare cenușie-neagră, alcătuită din feldspați, plagioclazi și piroxeni.





După ce am admirat cascada în liniște pentru vreo 10 minute, am sprintat înapoi la mașină pentru că deja se lăsa întunericul. În plus, băiețelul și-a amintit că își uitase plușul-cățeluș la una dintre mănăstirile vizitate mai devreme, iar noi voiam să ne întoarcem cât încă mai aveam lumină, în speranța că îl vom găsi. Din păcate, plușul nu mai era acolo.
Profit de ocazie pentru o mică rugăminte: dacă găsești vreodată o jucărie rătăcită pe undeva, las-o acolo. De cele mai multe ori, copilul care a pierdut-o se întoarce să o caute, iar șansele să o recupereze sunt mult mai mari dacă rămâne în locul unde a fost uitată.
Și, bineînțeles, nu lăsa gunoaie în urma ta 🥰.



În zona Larnaca, am ales să ne cazăm în Oroklini, la aproximativ 10 km de oraș, o alegere excelentă pentru noi, mai ales că aveam mașină închiriată, astfel că distanța nu a fost deloc un inconvenient. CyPresa Sweet Home Oroklini este un apartament cochet, luminos și modern mobilat, amenajat cu bun gust și dotat cu absolut tot ce ai nevoie pentru un sejur confortabil, mai ales în familie. Spațiul este bine compartimentat, primitor și foarte practic. Pentru noi, un mare plus a fost prezența mașinii de spălat rufe și a locului de parcare privat. Complexul rezidențial în care se află apartamentul dispune și de piscină, perfectă pentru sezonul cald (noi nu am profitat de ea, fiind acolo iarna). Este adevărat că în timpul zilei se aude zgomotul autostrăzii din apropiere, însă pe noi nu ne-a deranjat. Noaptea, după zile pline de explorări, eram atât de obosiți încât am dormit profund și nu am auzit absolut nimic.
La final de decembrie 2025 – început de ianuarie 2026, pentru 19 nopți (2 adulți și 2 copii), am plătit 1168 Euro, un raport calitate-preț foarte bun, din punctul meu de vedere, pentru confortul și facilitățile oferite.








Dacă te interesează alt tip de cazare poți căuta pe Booking.com ceva să ți se potrivească.
Mă găsești și pe Facebook, Instagram și Youtube. Nu uita să dai Like, Follow și Subscribe dacă îți place ce postez 😊.
You can also find me on Facebook, Instagram and Youtube. Don’t forget to hit Like, Follow and Subscribe if you like what I post 😊.
Acest articol conține linkuri de afiliat. Dacă faci o achiziție prin ele, eu pot primi un comision, fără costuri suplimentare pentru tine.