Partea a V-a o poți citi aici.

Ziua 6

Ziua de 29 aprilie 2025 a început într-o ploaie mocănească. Era cât pe ce să ne decidem să rămânem la hotel și să profităm de ocazie pentru a ne odihni. Am aflat de la Kamil (proprietarul hotelului la care am fost cazați) că în această dimineață s-a zburat cu balonul pentru prima dată de când suntem în Cappadocia. Până în această dimineață a fost vânt și nu s-a zburat și eu am crezut că iar nu se va zbura pentru că ploua. Se pare că este important să nu bată vântul nu neapărat să nu plouă.

A fost o dimineață în care am luat micul dejun foarte încet, dar ne-am mobilizat până la urmă și am plecat spre Castelul din Ortahisar.

În afară de noi, doar alte două persoane vizitau castelul. Și magazinele erau toate închise cu excepția unui magazin de suveniruri din apropierea castelului.

Catelul Ortahisar (turcă: Ortahisar Kalesi) are o înălțime de 86 m și îmbină elemente arhitecturale provenite din diferite epoci, reflectând istoria sa complexă. Pe latura vestică, la poalele stâncii, se păstrează urme ale unor construcții datând din secolele X–XIII, cu fațade ce amintesc de cele din Erdemli și Açık Saray. În partea sudică, se găsește o boltă specifică perioadei bizantine și două nișe triunghiulare ce par a fi din epoca otomană. Rămășițele unei scări sugerează că aceasta traversa vertical întreaga fortificație, indicând rolul său central în viața comunității.

Accesul între niveluri dezvăluie elemente de apărare și funcționalitate: ghiulele de piatră ce atestă utilizarea militară înainte de secolul al XV-lea, cisterne acoperite cu strat hidraulic care confirmă prezența unei așezări, precum și cruci și decorațiuni sculptate în stâncă din Evul Mediu. În vârful fortăreței, pe latura sud-estică, se află o masă de piatră bine conservată, a cărei funcție rămâne necunoscută. Pe pereții unei cisterne inaccesibile astăzi au fost identificate reprezentări ale unor fortificații, pe care localnicii le leagă de orașul Khiva din Uzbekistan.

În anul 2012, primăria din Ortahisar a restaurat fortăreața pentru a o deschide publicului, iar în prezent două treimi din castel pot fi vizitate.

Urcarea în castel se face pe niște trepte foarte abrupte și înalte. Băiețelul nostru de 4 ani a avut ceva dificultăți în a păși pe trepte. Când am ajuns la prima platformă, eu am decis să rămân aici cu copiii și doar Victor a urcat până în vârf. Erau semne că urcarea este interzisă, dar de la casa de bilete ni se spusese că putem merge până sus de tot.

Castelul Ortahisar este deschis zilnic între 09:00 și 18:30 cu ultima intrare la ora 18:00. Prețul unui bilet este de 100 lire turcești / persoană, iar intrarea este gratuită pentru copiii sub 10 ani.

După ce am vizitat castelul, ceea ce a fost foarte rapid, ne-am învârtit puțin pe străduțe admirând arhitectura caselor și a porților.

Am ajuns la mașină la fix, pentru că a început o ploaie torențială 🙃. Am condus până la punctul de belvedere pe care îl văzusem din vârful castelului pentru a ne face și noi poză cu semnul de Ortahisar 😉. Am stat în mașină până s-a mai oprit ploaia pentru că nu se merita să ne facem ciuciulete doar pentru atâta 😅.

După ce ne-am tras în poză, am urcat în mașină și am plecat 😁. Ne-am oprit la cele “Trei Frumuseți” (turcă: Üç Güzeller) de lângă Ürgüp.

Cele trei “hornuri de zâne” sunt aliniate armonios: două mai înalte și mai impunătoare, iar între ele una mai mică. Această formă a inspirat legenda locală conform căreia ele reprezintă o familie – mama, tatăl și copilul – transformați în piatră pentru a rămâne împreună pentru eternitate. Povestea spune că o prințesă s-a îndrăgostit de un păstor sărac, iar dragostea lor a fost interzisă. Fugind împreună, au fost urmăriți și, în momentul în care păreau să fie prinși, s-au rugat zeilor să fie salvați, fiind transformați pe loc în stâncă.

Cele “Trei Frumuseți” pot fi admirate gratuit și la orice oră de pe o platformă amenajată. Accesul la platforma amenajată se face din parcarea amenajată la fața locului.

După ce am fugit înapoi la mașină (chiar dacă nu se vede în poze afară ploua) și am plecat spre Muzeul Cafelei

Muzeul Cafelei din Cappadocia (turcă: Kapadokya Kahve Müzesi) face parte dintr-un mic complex cu restaurante și hoteluri. Accesul în cadrul complexului se face prin barieră cu paznic. Să fii atent/ă să păstrez biletul la muzeu până ieși din complex. Nouă ni le-au cerut la plecare să le verifice…. 😒.

Turcia găzduiește trei muzee dedicate cafelei: Muzeul Cafelei din Safranbolu, primul și cel mai mare, recunoscut oficial ca muzeu privat; Muzeul Cafelei din Istanbul, care pune accent pe tradiția cafelei turcești și istoria sa și Coffee Museum Cappadocia din Ürgüp, un spațiu interactiv unde vizitatorii pot descoperi ustensile tradiționale și pentru servirea cafelei.

Muzeul Cafelei din Cappadocia este o destinație perfectă pentru iubitorii de cafea. În cadrul micului muzeu poți descoperi diferite ustensile folosite pentru prepararea și servirea cafelei din diferite perioade de timp și diferite țări. Aici am descperit și faptul că există ceșcuțe pentru shot de cafea: o cafea atât de concentrată încât o asemenea ceșcuță este suficientă pentru întrega zi.

În incinta muzeului sunt și localuri unde poți servi cafea tradițională și chiar să îți achiziționezi cafea și seturi pentru servirea acesteia.

Muzeul Cafelei din Cappadocia este deschis zilnic între orele 09:00 – 22:00 la prețul de 7 Euro / adult (noi am plătit 520 lire turcești / 2 adulți). Vizitarea se face cu ghid și este foarte interesant să auzi povestea cafelei 😉. Și nu te opri doar în partea din față la muzeu. Mergi până în spate pentru că fiecare vitrină are expuse obiecte frumoase 😍 și fiecare încăpere este minunată decorată.

După ce ne-am încheiat vizita la Muzeul Cafelei, ne-am îndreptat spre Valea Rachetei sperând să ne putem plimba fără să ne plouă 😁.

Valea Rachetei (turcă: Görkündere Vadisi / Roket Vadisi) se întinde pe aproximativ 1 km, iar formațiunile ating aproximativ 40 m înălțime.

Am mers cu mașina până la acest restaurant din Rocket Valley (sună aiurea în română 😅) și pentru aproximativ o oră ne-am plimbat printre formațiuni. Spre final ne-a onorat și soarele cu prezența 🌞.

Traseul prin Rocket Valley este unul ușor, iar după ce te plimbi poți să servești masa la restaurant. Noi nu am gustat mâncarea de acolo, dar după ratingul de pe Google aș zice că se merită.

Și după Rocket Valley a venit rândul Văii Sabiei.

Valea Sabiei / Valea Săbiilor (turcă: Kılıçlar Vadisi) se află în apropierea Muzeului în Aer Liber din Göreme și se întinde pe aproximativ 2,5–2,7 km. Sword Valley este populară pentru tururi cu ATV-uri sau călare. Traseul ar avea și o porțiune mică de canion pe care am văzut-o și pe GoogleMaps, dar fizic noi nu am ajuns până acolo.

Traseul urmat de noi prin Sword Valley este unul ușor. Noi am parcat mașina în jurul acestui punct (nu mai țin minte exact) și am pornit spre prima formațiune pe care am văzut-o în față. Am urmat apoi poteca, în praf de ATV-uri 😒, până la stânca plină de grote din fața noastră care pare a fi o mănăstire după dimensiune, iar apoi pe alt drum ne-am întors la mașină. Tot circuitul ne-a luat aproape o oră la pas lejer.

Din păcate nu am reușit să găsesc date despre biserică / mănăstire 😔.

Și pentru că încă mai era lumină afară ne-am decis să încercăm să mai ajungem la un obiectiv și anume Biserica Privighetorii.

Biserica Privighetorii (turcă: El Nazar Kilisesi) este situată la aproximativ 800 m de Muzeul în Aer Liber din Göreme și se presupune că datează din secolul al X-lea. Biserica are un plan în formă de T de aproximativ 7 x 7 m, iar brațele transversale au formă de boltă de butoi.

Deși podeaua bisericii este deteriorată, frescele sunt destul de bine conservate. Pot fi observate scene Buna Vestire, Vizitarea Domnului, Nașterea Domnului, Fuga în Egipt, Prezentarea lui Iisus la Templu, Botezul, Învierea lui Lazăr, Schimbarea la Față, Intrarea în Ierusalim, Coborârea la Iad, Înălțarea lui Iisus etc.

Scenele legate de Iisus se află pe peretele de sud. Scenele copilăriei și ale patimilor (scene ale suferinței lui Iisus) sunt situate pe aripa de nord, în timp ce scenele învierii, răstignirii și Nașterii Domnului sunt situate una față în față pe aripile de sud și de nord.

Noi am reușit să ajungem cu mașina până la biserică, dar drumeția din Göreme ar trebui să dureze aproximativ 30 de minute.

Biserica Privighetorii este deschisă zilnic (conform Google) între orele 08:00 – 16:30 la prețul de 120 lire turcești de persoană. Aceste informații nu sunt verificate de noi personal. Noi am ajuns la ora 17:30 și acolo era un bărbat care ne-a informat că biserica este închisă. Nu am înțeles dacă temporar, permanent sau pentru am ajuns noi după programul de vizitare. Bărbatul respectiv ne-a spus că ne poate lăsa să intrăm să vizităm, pe noi și cealaltă femeie care a ajuns imediat după noi. Ne-a descuiat omul biserica și am admirat frescele de la interior. Pentru bunăvoința sa i-am dat 200 lire turcești pentru toți 4. Cealaltă femeie a dat mai mult doar pentru ea 😅.

Și în sfârșit ne încheiem ziua de vizitat și plecăm spre Uçhisar pentru a lua cina și a ne odihni pentru o nouă zi de vizitat.

Și pentru că am trecut pe lângă punctul de belvedere spre Valea Porumbeilor, ne-am oprit pentru 2-3 poze 😍.

Cina am servit-o din nou la House of Memories pentru 1750 lire turcești (cu bacșiș).

Partea a VII-a o poți citi aici.

În Cappadocia noi am stat în Uçhisar la Philosophy Hotel. Pentru o cameră triplă, pentru 2 adulți și 2 copii, noi am plătit 826 Euro / 9 nopți, la sfârșit de aprilie 2025. Hotelul aparține de o gazdă particulară și am avut micul dejun inclus. Camera a fost spațioasă, foarte curată și frumos aranjată.

Dacă te interesează alt tip de cazare poți căuta pe Booking.com ceva să ți se potrivească.

Acest articol conține linkuri de afiliat. Dacă faci o achiziție prin ele, eu pot primi un comision, fără costuri suplimentare pentru tine.