Partea a IV-a o poți citi aici.

Ziua 5

În această zi am pornit spre Çavuşin pentru a vizita castelul și o bisericuță de la marginea satului.

Ne-am oprit pentru prima dată la Biserica din Çavuşin (turcă: Çavuşin kilisesi), biserică săpată în stâncă la intrarea în sat. Din păcate bisericuța era închisă și considerând review-urile de pe Google, pare închisă de cel puțin 2 ani și nu se știe dacă va mai fi redeschisă.

Biserica a fost construită în anii 964 – 965 în urma vizitei împăratului roman de răsărit Nicephorus Phocas în Cappadocia. La parter se aflau chiliile călugărilor, iar la etaj se afla biserica accesibilă cu o scară naturală acum prăbușită. Interiorul bisericii prezintă fresce în foarte bună condiție reprezentându-i pe împăratul Nicephorus Phocas, soția sa, Teofano, și alți membri ai familiei precum și scenete biblice (precum: Călătoria la Betleem, Nașterea, Cina cea de Taină, Trădarea, Coborârea lui Hristos în Iad, Botezul etc.).

După ce am admirat puțin exteriorul, am pornit să explorăm și prin spatele bisericii. Am plecat pe poteca ce pornea prin partea stângă a stâncii în care este săpată biserica și am admirat formațiunile 😊.

După aproximativ 45 de minute ne-am întors la mașină pentru a continua spre Castelul Çavuşin. În parcarea unde am lăsat mașina este și un magazin cu ceramică, Çavuşin Seramik, de unde cu greu am ieșit fără să cumpăr ceva 😅.

După ce ne-am urcat în mașină, am condus până la această parcare. Nu știu dacă în sezon se plătește, dar când am fost noi nu ne-a cerut nimeni nici un ban pentru parcare.

După ce am coborât din mașină, am pornit spre partea dreaptă cum ieși din parcare. La un moment dat am ales să urmăm niște trepte spre partea stângă, trepte ce păreau că ne vor duce spre castel. Da, ne-au dus până sus pe platou 😁.

După vreo 10 minute de urcat la pas de melc, am ajuns sus pe platou și o priveliște superbă asupra Văii Çavuşin (turcă: Çavuşin Vadisi) ne-a încântat ochii 😍.

După ce am admirat priveliștea, am urmat semnul de pe o stâncă ce ne arăta drumul spre Biserica Sfântului Ioan Botezătorul.

Am urmat poteca și marcajele până am ajuns la locuințele săpate în stâncă. Am găsit și o încăpere cu modele în culori vii pictate pe pereți. Nu știu cât de vechi sunt, dar la cât de vii erau culorile este posibil să fie mai noi. Am închis ochii la mizeria din jurul nostru și am ales să privim doar ce era frumos.

Semnul de “Exit” scris cu negru pe pereții acestei încăperi săpate în stâncă te duce la restaurantul de la capătul scărilor pe care am urcat. Ținând cont că acolo era un câine destul de agresiv, noi am decis să ne întoarcem tot pe traseul pe care am ajuns la castel.

Castelul Çavuşin (turcă: Çavuşin Kalesi) este o structură defensivă și monastică trogloditică, săpată în formațiuni de tuf vulcanic moale din perioada bizantină timpurie, estimativ între secolele V–VIII d.Hr.. Construcția este amplasată pe o creastă naturală de stâncă la marginea satului Çavuşin și include un sistem complex de locuințe interconectate, capele, săli comune, spații de depozitare, precum și canale pentru apă și ventilație.

Arhitectura este adaptată reliefului: spațiile sunt distribuite pe mai multe niveluri, accesibile prin coridoare înguste, trepte săpate în piatră și pasaje verticale. Pe partea estică a masivului se găsesc urme de fortificații, cel mai probabil ziduri de protecție parțial exterioare, care completau defensiva naturală a reliefului. Degradarea castelului a fost accelerată de eroziunea eoliană și pluvială, dar și de cutremure, ceea ce a dus la prăbușirea unor porțiuni majore, în special pe partea sudică.

Accesul în Castelul Çavuşin ni s-a părut destul de riscant, mai ales în anumite zone instabile așa că noi ne-am limitat la explorare până la Biserica Sfântului Ioan Botezătorul.

Biserica Sfântului Ioan Botezătorul (turcă: Vaftizci Yahya Kilisesi) este una dintre cele mai vechi, mari și prestigioase biserici săpate în stâncă din Cappadocia. Datată în jurul anului 500 d.Hr., reprezintă un exemplu remarcabil de arhitectură creștină timpurie în regiune, dedicată Sfântului Ioan Botezătorul, după cum atestă inscripția din arcada frontală.

Structura bisericii este de basilică cu naos spațios, flancată de coridoare laterale mai mici. Lățimea ei neobișnuit de mare (aproximativ 20 m) permitea existența ferestrelor posterioare care ofereau lumină naturală, compensând lipsa ferestrelor înalte pe pereții laterali. Absida în formă de potcoavă este una dintre cele mai largi din Cappadocia (6 × 5 m) și este dotată cu un synthronon adânc și un tron episcopal central. Podeaua absidei include o criptă în formă de cruce, destinată păstrării relicvelor sacre – posibil chiar ale Sfântului Ioan Botezătorul sau ale martirului Sfânt Hieron – oferind astfel bisericii un important rol de centru de pelerinaj.

Castelul Çavuşin și Biserica Sfântului Ioan Botezătorul sunt deschise permanent, iar intrarea este gratuită.

Spre mașină am coborât pe drum și nu pe scările pe care am urcat. Am văzut astfel alte peisaje frumoase ale satului Çavuşin.

Și cu o ultimă privire aruncată Castelului Çavuşin, am plecat spre Paşabağı Vadisi.

Situl arheologic Paşabağları (turcă: Paşabağlari Ören Yeri), cunoscută anterior sub numele de “Valea Călugărilor”, este un sit arheologic și geologic de importanță majoră în Cappadocia, situat între Avanos și Göreme, renumit pentru densitatea și dimensiunea excepțională a “hornurilor de zâne”. Formațiunile sunt compuse din tuf vulcanic consolidat și prezintă capete conice de bazalt sau andezit, rezultate din eroziunea diferențiată produsă de vânt și apă de-a lungul a milioane de ani, în urma erupțiilor vulcanilor Hasan Dağı și Erciyes.

Din punct de vedere arheologic și arhitectural, zona adăpostește locuințe rupestre, spații monastice și biserici bizantine timpurii săpate direct în stâncă, dintre care cea mai cunoscută este asociată cu Sfântul Simeon Stilitul. Nefiind indicatoare, noi am ratat Schitul 1 al Sfântului Simeon, deci nu fă ca noi 😅. În interiorul unora dintre aceste formațiuni se pot observa celule de retragere monahală cu acces dificil, indicând funcția lor ascetică.

Geologic, formațiunile pot atinge înălțimi de peste 15 metri, cu diametre la bază între 3–7 metri, iar structura stratificată permite identificarea clară a etapelor de depunere vulcanică.

Drumeția prin Valea Paşabağı (turcă: Paşabağı Vadisi) este una ușoară, pe cărări amenajate printre formațiuni. În aproximativ 1 oră noi am terminat vizita și nu ne-am grăbit absolut deloc.

Parcul arheologic Paşabağları este deschis zilnic, vara (1 aprilie – 31 octombrie) între orele 08:00 – 19:00 și iarna (1 noiembrie – 31 martie) între orele 08:00 – 17:00. Nu uita să ajungi cu cel puțin 1 oră înainte de închidere.

Prețul unui bilet este de 12 euro / persoană (copiii sub 6 ani au intrare gratuită, dar trebuie dovedită vârsta în baza pașaportului). Biletul include și intrarea în Parcul Zelve, dacă vizitarea se realizează în aceeași zi. Nu uita la Zelve să treci pe la casa de bilete dacă ai copii sub 6 ani deoarece vor primi alte bilete gratuite.

Pentru Valea Paşabağı noi am parcat gratuit aici. Cel puțin era gratuit când am fost noi acolo.

La ieșirea din Valea Paşabağı este o zonă cu multe magazine de suveniruri. Ne-am oprit și noi și am cumpărat vederi, o gentuță pentru Ruxi și o vază pentru mine 😍.

În sfârșit pornim spre Valea Zelve (turcă: Zelve Vadisi), ultimul obiectiv al zilei.

Muzeul în aer liber Zelve (turcă: Zelve Açık Hava Müzesi) a fost locuită până în anul 1952 și este una dintre cele mai mari și mai vechi așezări troglodite din zonă, ocupată continuu din perioada bizantină. Valea Zelve (turcă: Zelve Vadisi) este structurată pe trei văi paralele unite prin tuneluri naturale și pasaje săpate manual. Zelve adăpostește un ansamblu impresionant de locuințe rupestre, biserici bizantine timpurii fără fresce (reflectând iconoclasmul secolelor VIII–IX), mori, depozite și spații monastice. Rocile vulcanice de tip tuf permit o săpare ușoară, dar sunt fragile, ceea ce a dus în timp la prăbușiri și la relocarea comunității. Complexul, acum muzeu în aer liber, păstrează exemple notabile de arhitectură rupestră defensivă și civilă, cu pereți abrupți de până la 40 m și un sistem de canale pentru colectarea apei.

Drumeția noastră prin Valea Zelve (turxă: Zelve Vadisi) a durat aproximativ 2 ore. Traseul este destul de ușor și pavat în marea sa majoritate. Obiectivele majore ale văii sunt numerotate și au un mic panou de prezentare.

După cum bine ai ghicit, mai multe detalii voi da într-un articol separat pentru a nu mă întinde aici 😉.

Muzeul în aer liber Zelve este deschis zilnic, vara (1 aprilie – 31 octombrie) între orele 08:00 – 19:00 și iarna (1 noiembrie – 31 martie) între orele 08:00 – 17:00. Nu uita să ajungi cu cel puțin 1 oră înainte de închidere.

Prețul unui bilet este de 12 euro / persoană (copiii sub 6 ani au intrare gratuită, dar trebuie dovedită vârsta în baza pașaportului). Biletul include și intrarea în Parcul arheologic Paşabağları, dacă vizitarea se realizează în aceeași zi.

După ce am parcat mașina în fața hotelului, ca în fiecare seară, am plecat pe jos spre zona de restaurante.

Și așa am descoperit restaurantul House of Memories și ne-a părut rău că nu l-am încercat mai devreme. Din această seară doar aici am mai luat cina. Atmosferă cozy, în decor oriental 😍 și o prezentare super atunci când comanzi Pottery Kebab, specialitatea Cappadociei. Aici am mâncat cel mai bun potery kebab de miel 🤤. Cina ne-a costat 2100 lire turcești (cu bacșiș).

Partea a VI-a o poți citi aici.

În Cappadocia noi am stat în Uçhisar la Philosophy Hotel. Pentru o cameră triplă, pentru 2 adulți și 2 copii, noi am plătit 826 Euro / 9 nopți, la sfârșit de aprilie 2025. Hotelul aparține de o gazdă particulară și am avut micul dejun inclus. Camera a fost spațioasă, foarte curată și frumos aranjată.

Dacă te interesează alt tip de cazare poți căuta pe Booking.com ceva să ți se potrivească.

Acest articol conține linkuri de afiliat. Dacă faci o achiziție prin ele, eu pot primi un comision, fără costuri suplimentare pentru tine.