Partea a II-a o poți citi aici.

Ziua 3

După ce am servit micul dejun, am plecat spre Derinkuyu (turcă: Derinkuyu Yeraltı Şehri) pentru a vizita cel mai adânc oraș subteran al Cappadociei și din lume.

Parcarea în apropierea intrării este contra cost, dar noi am parcat puțin mai departe gratuit.

Fiind o zi ploioasă mă gândeam că nu vor fi așa mulți vizitatori. Noope… Am stat o oră și ceva la coadă până am reușit să intrăm.

Orașul subteran Derinkuyu (sau Elengubu) este cel mai adânc oraș subteran complet explorat din lume având o adâncime de 85 m. Orașul a fost dezvoltat pe 18 niveluri și putea adăposti între 20.000 și 50.000 de persoane, cu tot cu animale.

Locuitorii orașului aveau la dispoziție camere de locuit și de depozitare, bucătării cu hornuri de aerisire, grajduri pentru animale, prese de vin și ulei, puțuri de apă, biserici, tuneluri de aerisire verticale (unele având și 55 m adâncime). Derinkuyu dispunea și de o școală unde se desfășurau activități misionare și botezuri.

Încăperea școlii are un tavan boltit în formă de semicilindru, un element specific școlilor misionare din perioada bizantină, conceput pentru a îmbunătăți acustica și a crea un spațiu mai plăcut.

Derinkuyu era conectat prin tuneluri și cu alte orașe subterane precum Kaymakli. Tunelurile de acces în oraș erau protejate de uși rotative masive din piatră (1–1,5 m diametru) ce puteau bloca accesul în caz de invazie inamică.

Primele niveluri ale orașului subteran Derinkuyu datează de la 3000 – 1200 î.Hr., din epoca hitită. Orașul subteran a fost extins semnificativ în perioada bizantină (secolele IV–X), servind ca refugiu împotriva invaziilor arabe și selgiucide.

În perioada otomană (sec. XV–XIX) Derinkuyu a fost folosit ocazional de comunități creștine (în special greci ortodocși), mai ales în timpul conflictelor.

După anul 1923, când s-a încheiat războiul greco-turc cu Tratatul de la Lausanne, Derinkuyu a fost complet părăsit și uitat, grecii ortodocși ce îl locuiau migrând în Grecia.

În anul 1963 Derinkuyu este redescoperit accidental de un localnic ce își renova casa.

Din anul 1969 (1965 după unele surse), Derinkuyu este deschis vizitatorilor. Aceștia pot explora aproximativ 8 niveluri ale orașului zilnic, vara (1 aprilie – 31 octombrie) între orele 08:00 – 19:00 și iarna (1 noiembrie – 31 martie) între orele 08:00 – 17:00 la prețul de 13 euro / adult (copiii sub 6 ani au intrare gratuită, dar trebuie dovedită vârsta în baza pașaportului). Plata poate fi realizată cash sau cu card, iar pe un mic panou digital este afișat cursul liră turcească – euro. Poți verifica programul de vizitare și prețul biletelor aici. Nu uita să ajungi cu cel puțin 1 oră înainte de închidere.

Vizitarea orașului subteran Derinkuyu se poate face pe cont propriu sau cu tur ghidat. La interior nu există panouri informative. Unele încăperi sunt semnalizate, dar fără a li se oferi și o scurtă descriere. Avantajul turului ghidat este că primești explicații la încăperile vizitate, iar dezavantajul este că nu ajungi să vizitezi multe încăperi.

Dacă vizitezi pe cont propriu ajungi să vizitezi toate încăperile luminate ale orașului subteran. Chiar dacă ai sursă de lumina la tine nu te-aș sfătui să te aventurezi în tunelurile neluminate. Dezavantajul vizitei pe cont propriu este că nu știi ce vezi 😅, dar este foarte interesant și așa.

Vizitarea orașului subteran Derinkuyu se face, în general, prin tuneluri înguste și joase deci trebuie să ai grijă dacă ai claustrofobie, probleme cardiace sau probleme cu articulațiile de la picioare.

După 3 ore petrecute în subteran am ieșit și am mers la Biserica Sfântul Teodor Tiron / ”Biserica cu Struguri” (turcă: Aziz Theodoros Trion  / Üzümlü) aflată la 2-3 minute de mers de orașul subteran.

Biserica Üzümlü are un plan pătrat și este formată dintr-o singură absidă. Se presupune că biserica a fost o biserică mănăstirească. Pe tavanul bisericii există o ramă dreptunghiulară realizată din modele de păr împletit. În ramă există o cruce, iar în jurul crucii sunt pictați struguri, de unde provine și denumirea de ”Biserica cu Struguri” (Üzümlü).

Biserica este creștin-ortodoxă, iar construcția ei a fost finalizată în anul 1858, în timpul domniei sultanului Abdülmecid I.

Inscripția în limba greacă de la intrarea în biserică spune:

“Această preasfântă biserică a Sfântului Theodor Trion a fost construită în timpul domniei împăratului sultan Abdulmecid Khan, cu încurajarea Sfântului Iconiu (Mitropolitul) Neofit Efendi, cu donațiile creștinilor care locuiesc aici (Malakopi) și cu eforturile arhitectului șef Kiriako Papadopoulos Efendi din Haldias. A fost dedicată Sfântului Theodor și deschisă cu binecuvântare. Dumnezeu să protejeze această țară de toate pericolele prin mijloacele sale (Sfântului Theodor). Amin. Anul 1858, 15 mai…”

Interiorul bisericii prezintă fresce pre-iconoclastice cu imagini ale lui Iisus, Maica Domnului, arhangheli și scene din viața Sfinților Seimon și Teodor.

Din păcate biserica era închisă și nu am putut vizita interiorul, dar am făcut 2-3 poze cu zoom printr-un geam deschis.

La intrarea în biserică sunt elemente sculptate în piatră și cărămidă reprezentând struguri, elemente vegetale și două cămile simbolice. Tot la intrarea în biserică este și o coloană care se învârte în jurul propriului ax.

Intrarea în curtea bisericii se face pe sub turnul clopotniță și este gratuită.

După ce am ieșit din curtea bisericii ne-am îndreptat spre o plăcintărie (plăcintăria Türkoğlu Hediyelik Eşya Ve Kafeterya) pentru a lua o mică gustare. Ne-am luat 2 plăcinte (gözleme), una cu brânză și una cu spanac și carne și un ayran la prețul de 480 de lire turcești. Ruxi a privit fascinată cum doamna de acolo prepara aluatul pentru plăcinte.

După ce am mâncat plăcintele, am plecat spre Mănăstirea Gümüşler, una dintre cele mai mari și bine conservate mănăstiri săpate în tuf vulcanic din Cappadocia.

Mai multe detalii despre mănăstire am scris într-un articol separat pe care îl poți citi aici.

Mănăstirea Gümüşler poate fi vizitată de zilnic, vara (1 aprilie – 31 octombrie) între orele 08:00 – 19:00 și iarna (1 noiembrie – 31 martie) între orele 08:00 – 17:00. Prețul unui bilet este de 100 lire turcești / adult (3 Euro), iar intrarea este gratuită pentru copiii sub 18 ani. Nu uita să ajungi cu cel puțin 1 oră înainte de închidere.

Și pentru că imediat după mănăstire am văzut un cimitir mai interesant (nu știu de unde pasiunea asta morbidă 🤔), am oprit puțin și acolo.

Cina a fost în Uçhisar la Mehmet Ustanin Yeri (Huzur Pide Salonu) unde, pentru 2150 lire turcești (cu bacșiș), am servit çömlekte kuru fasulye (fasole haricot la oală), tavuk șiș (frigărui de pui cu orez și salată), pirinç pilavı (pilaf de orez) și Adana kebap (frigărui picante din carne tocată, în stil Adana) plus băuturile. La masă am primit din partea casei și un fel de zacuscă, o salată de legume și un fel de salată de pește (cred).

Partea a IV-a o poți citi aici.

În Cappadocia noi am stat în Uçhisar la Philosophy Hotel. Pentru o cameră triplă, pentru 2 adulți și 2 copii, noi am plătit 826 Euro / 9 nopți, la sfârșit de aprilie 2025. Hotelul aparține de o gazdă particulară și am avut micul dejun inclus. Camera a fost spațioasă, foarte curată și frumos aranjată.

Dacă te interesează alt tip de cazare poți căuta pe Booking.com ceva să ți se potrivească.

Acest articol conține linkuri de afiliat. Dacă faci o achiziție prin ele, eu pot primi un comision, fără costuri suplimentare pentru tine.