Canaraua Fetii și Peștera Sfântul Gherman: Destinații de vizitat în județul Constanța

Canaraua Fetii este un obiectiv turistic al județului Constanța foarte puțin cunoscut, situat în apropiere de granița cu Bulgaria. Peisajul este deosebit de interesant din punct de vedere geomorfologic și prezintă o biodiversitate extraordinară.

Rezervaţia Naturală Pădurea Canaraua Fetii (din bulgară: kanara = stâncă) are o suprafață de 168,3 ha și este inclusă în aria de protecție specială avifaunistică Băneasa – Canaraua Fetei cu o suprafață de 6.096,00ha.

Potrivit unei legendei, denumirea de Canaraua Fetii (sau Canaraua Fetei) provine de la fetele răpite de tâlharii stabiliți în stâncile de pe Valea Ceairului (râu vizibil doar în anotimpul ploios). Revoltați de situație, țăranii au dat foc locului reușind astfel să scape de tâlhari. O altă legendă spune că țăranii își ascundeau fetele în aceste peșteri pentru a nu fi necinstite de turci. Descoperite de turci, fetele s-au aruncat în gol, cele mai multe din Peștera Canaraua Fetii, aflată la o înălțime de 20m.

Pentru a ajunge la Peștera Sfântului Gherman (sau Peștera Canaraua Fetii) trebuie să setezi pin-ul pe GoogleMaps pe “Chiliile rupestre de la Canaraua Fetii” sau “Canaraua Fetii“. Primul kilometru este de o singură bandă și asfaltat, după care drumul este de pietriș. Drumul poate fi parcurs și de mașini cu garda joasă, cel puțin dacă nu a plouat recent.

Drumul trece pe lângă Cariera Canaraua Fetei-Băneasa. Se ajunge la un moment dat la o intersecție în dreptul peretelui de extracție a pietrei ce era folosită la carieră. De aici se merge spre dreapta urmărind indicatorul spre Mănăstirea Sf. Gherman.

Drumul se continuă prin pădure și pe lângă versanții văii Canaraua Fetii. Am văzut și două panouri informative destul de șterse și mascate de vegetație.

Pin-ul de pe GoogleMaps te lasă la o intersecție de unde drumul principal continuă spre stânga, spre Mănăstirea Sfântul Gherman, un al doilea drum continuă drept pe lângă un teren agricol, iar un al treilea drum, puțin vizibil, merge spre drepta în pădure. Acest al treilea drum trebuie să îl urmezi. Pe acest drum poți merge cu mașina încă vreo 5 – 10m maxim, după care trebuie să continui pe jos.

Pentru aproximativ 5 minute de mers drumul este drept după care urcă spre dreapta prin pădure. Nu există nici un fel de indicator, dar te poți lua după urmele unor trepte în pământ.

La un moment dat se ajunge la un fel de răscruce unde trebuie să ții stânga până ajungi la un fel de peșteră mică. Fix în acea peșteră trebuie să intri 😊. Poți și să ocolești prin partea stângă, dar respectiva cărare este îngustă și fix pe marginea prăpastiei. Pe această cărare am fi mers și noi dacă nu intram în acea mică peșteră doar de curiozitate.

După ce intri în peșteră ești surprins de culoarul format în stâncă. Prin acest culoar ajungi imediat la Peștera Canaraua Fetii. În peșteră se află o cruce și mai multe icoane puse de credincioși. Atenție la vipere și la prăpastia ce se formează în buza peșterii. Dacă mergi cu copii nu îi lăsa să o ia înainte de capul lor.

În peșteră am identificat scoici și melci încrustați în pereți sub privirea atentă a ochilor din tavan 😉.

Din peșteră, spre stânga se formează cărarea pe care poți pleca, iar spre partea dreaptă se formează o altă cărare foarte îngustă ce duce la o a doua peșteră. Eu am mers puțin pe această cărare, dar nu am reușit să ajung la cea de-a doua peșteră. La un moment dat ar fi trebuit să fac un pas destul de mare cărarea fiind puțin surpată și am zis că nu se merită riscul de a cădea 20m în gol.

Traseul dus – întors spre Peștera Sf. Gherman, de unde am lăsat mașina, ne-a luat aproximativ 20 de minute. Am fost 2 familii cu copii mici, cel mai mic fiind băiatul meu la 3 ani și jumătate.

După ce am vizitat mașina am urcat puțin și la Mănăstirea Sfântul Gherman (pe Maps este trecută ca Schitul Sf. Gherman).

Mănăstirea Sf. Gherman

De la mănăstire am admirat cu zoom-ul de la aparatul foto Canaraua Fetii și cele 2 peșteri ale sale. Peștera din partea dreaptă a fotografiei este Peștera Sfântul Gherman.

Peștera Sfântul Gherman este o destinație care cu siguranță merită să fie promovată și vizitată. Dacă ajungi în zonă, nu uita că un ambalaj gol și o sticlă goală sunt mai ușoare decât pline deci ia-le înapoi cu tine la mașină.

Mă găsești și pe Facebook, Instagram și Youtube. Nu uita să dai Like, Follow și Subscribe dacă îți place ce postez 😊.

You can also find me on Facebook, Instagram and Youtube. Don’t forget to hit Like, Follow and Subscribe if you like what I post 😊.

Leave a comment