“Ochiul albastru” (albaneză: Syri i Kaltër; eng: The Blue Eye) este un izvor subacvatic cu o apă extraordinar de limpede, de o culoare turcoaz halucinantă, aflat în sudul Albaniei, în apropierea satului Muzinë, județul Vlorë. Denumirea izvorului provine de la forma de pupilă a peșterii ce alimentează izvorul.

Peștera ce alimentează izvorul a fost explorată de scafandri doar până la adâncimea de 50m datorită presiunii foarte mari a apei, deci momentan nu se știe de la ce adâncime izvorăște apa.

Blue Eye este izvorul râului Bistricë (ce se varsă în Marea Ionică), are un debit de 18.400,0 litri pe secundă și o temperatură de 10° C. Izvorul se află la o altitudine de 152m în Munții Mali i Gjerë și împreună cu zona adiacentă a fost declarat monument al naturii în anul 1996.

Poți ajunge la “Ochiul albastru” fie cu mașina proprie (cum am făcut noi) sau închiriată, fie rezervând un tur prin Getyourguide sau de la o agenție din orașul în care te-ai hotărât să te cazezi.

Noi am ajuns la această minune turcoaz la data de 3 mai 2024, în micul nostru tur de explorare a sudului Albaniei. GoogleMaps ne-a dus până în parcarea de unde începe traseul spre “Ochiul albastru”. Aici am plătit 300 ALL (lek albanez) pentru parcare fără a primi vreun bon.

Din parcare se merge pe jos aproximativ 5 – 10 minute până pe Barajul Bistricë unde se plătește taxa de vizitare a parcului natural. Taxa pentru Parcul Natural Blue Eye este de 50 ALL / persoană, iar copiii au intrarea gratuită. Tot fără bon.

De la baraj și până la izvor sunt aproximativ 2km asfaltați pe care îi poți parcurge cu scuter, trotinetă electrică, trenuleț sau pe jos. Noi am optat să mergem pe jos până la izvor și să ne întoarcem cu trenulețul, spre marea fericire a copiilor. Prețul la trenuleț a fost de 300 ALL / adult, iar pentru copii este gratuit și primești bon.

După aproximativ 30 de minute ajungem în sfârșit la un podeț peste râu. Apa are o culoare ireală 😍 și nu bănuim că este nimic pe lângă ce vom vedea mai încolo.

În partea dreaptă a podețului se vede un restaurant numit “Blue eye” situat fix pe malul apei. Noi nu am încercat mâncarea de aici, iar review-urile de pe google nu sunt tocmai încurajatoare, dar merită să mergi 5 pași în plus până acolo pentru a admira râul.

Traversăm podețul și continuăm să mergem înainte pe cărare. Pe partea dreaptă se văd 2 locuri mai retrase unde lumea admiră râul și face poze. Sunt, din păcate, și unii oameni fără bun simț care intră în apă chiar dacă scăldatul este interzis…

În zonă este plin de fluturași și libelule (Atrocalopteryx atrata ?) 😍. Libelulele albastre stăteau frumos la poză, pe când cele verzi, cum te apropiai puțin cum își luau zborul.

Cum eu am rămas în urmă să pozez libelule, Victor și copiii au ajuns înaintea mea pe platforma montată deasupra peșterii din care izvorăște râul.

M-am pornit și eu spre platformă pentru a privi izvorul de sus. Început de mai și deja era foarte multă lume care admira apa de pe platformă. Mă gândesc că în sezon trebuie să stai la coadă pentru a admira peștera ce se întrezărește în apă.

Am pozat izvorul de pe platformă, de lângă platformă, de sub platformă 🤣 și tot nu m-am săturat să admir apa de culoare hipnotizantă 🥰.

L-am lăsat pe Victor pe bancă la umbră lângă magazinul de suveniruri și pe copii la soare să dea cu bâta în apă, la propriu 😜, și am plecat pe poteca ce se continuă după platformă. Cum nu era nici un fel de indicator și văzând că sunt puțini oameni care merg în direcția aceasta, am fost și eu curioasă unde ajung.

După vreo 5 minute de urcat (când sunt singură eu merg repede pe cărări de munte deci e posibil ca drumul să dureze mai mult), am ajuns să văd de la înălțime confluența râurilor de lângă restaurantul amintit anterior.

Superb! Nu am alte cuvinte care să descrie ce am văzut.

Normal că pe drumul de întoarcere a trebuit să mă opresc iar la floricele și libelule 😊.

Sunetul trenulețului mă trezește la realitate și măresc pasul pentru a ajunge la Victor și la copii ca să îi culeg să mergem în stație. Trecem peste un alt podeț unde admir iarăși turcoazul de Albania (așa o să îl numesc pentru că toate râurile pe care le-am văzut în jumătatea sudică a acestei țări aveau culoarea aceasta frumoasă).

În sfârșit ne urcăm în trenuleț. Până pe Barajul Bistricë au țipat copiii încontinuu de fericire și parcă îmi pare rău că nu i-am dus cu trenulețul și spre izvor ci am ales mersul pe jos.

Cu o ultimă privire aruncată râului Bistricë, ne urcăm în mașină și plecăm spre Ksamil la hotel.

Ca și cazări pot recomanda Hotelul Absolute din Ksamil, adică la 1 oră de condus de Blue Eye. La început de mai 2024 noi am plătit 60 euro/noapte /cameră triplă. Am ajuns la acest hotel la ora 11 p.m. după ce a trebuit să anulăm o pensiune care, am descoperit când am ajuns acolo, nu avea căldură și noaptea temperaturile scădeau sub 10 grade deci exclus să îmi țin copiii în frig. Camera a fost curată, am avut căldură, apă caldă și s-a putut plăti cu card ceea ce în Albania este un mare atu. Am avut și micul dejun inclus la hotel, nu ceva excepțional, dar e bine să nu cauți restaurante dimineața.

O altă cazare unde am stat este Guest house Urat din Gjirokaster, adică la 50 de minute de condus de Blue Eye. Și aici am avut o cameră frumos aranjată în stil otoman, dar modern. Camera noastră a fost la un fel de subsol și am avut o terasă doar pentru noi 😍. Și aici am avut micul dejun inclus care a fost foarte bun. Tot în cadrul pensiunii era și un magazin de cartier care a fost perfect pentru că am avut de cumpărat lapte pentru băiețel și alcool pentru noi, adulții. Lângă pensiune este și un restaurant, Taverna Tradicionale Kardhashi, unde am luat cina. La început de mai, noi am plătit aici 34 euro / noapte.

Dacă vrei să cauți și alte cazări, încearcă pe Booking.com.

Dacă iubești natura și ajungi prin Albania, va trebui neapărat să ajungi la Blue Eye 😊.

Și, ca încheiere, trebuie să menționez și despre legenda locală cu privire la formarea “Ochiului albastru”.

Se zice că, în vremuri de demult, un șarpe uriaș ce vâna copii obișnuia să cutreiere prin zonă. Într-o zi, șarpele a dat peste un bătrân și măgarul său și s-a repezit să mănânce măgarul. Văzând acestea, bătrânul a dat foc paielor ce înconjura măgarul cu câteva clipe înainte de atacul șarpelui. Astfel, șarpele a înghițit măgarul ce tocmai fusese ajuns de vâlvătaia focului. Lacrimi agonizante au început să izvorască din ochiul șarpelui ce era consumat de vâlvătaia din măruntaiele sale. Șarpele uriaș și-a găsit astfel sfârșitul, iar în ultimele sale clipe, ochiul său plin de lacrimi s-a rostogolit de pe munte în locul în care astăzi se găsește “Ochiul albastru”. În unele variante ale legendei este vorba despre un dragon al cărui ochi continuă să plângă și în ziua de astăzi.

Acest articol conține linkuri de afiliat. Dacă faci o achiziție prin ele, eu pot primi un comision, fără costuri suplimentare pentru tine.